Efectul pandemiei. Profitul net al OMV Petrom, scădere de 56%

Autor: Mara Ivan
Data publicării:
Prețuri mici, activități industriale reduse, totul a contat
Prețuri mici, activități industriale reduse, totul a contat
OMV Petrom, principala companie petrolieră românească, a obţinut în prima jumătate a acestui an un profit net de 867 milioane de lei, în scădere cu 56% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, potrivit raportului semestrial.

Veniturile din vânzări au fost de 10,069 miliarde de lei, în scădere cu 11%. Declinul vânzărilor vine ca urmare a evoluţiei negative a preţurilor din piaţă şi a volumelor mai mici de vânzări de produse petroliere, explică reprezentanţii companiei.

Rezultatul din exploatare a scăzut la 972 milioane de lei, cu 57% mai mic comparativ cu intervalul similar al anului trecut, în principal din cauza mediului de piaţă nefavorabil, a preţurilor mai mici şi a crizei generate de COVID-19, având un impact negativ asupra performanţei grupului.

"Izbucnirea globală a pandemiei COVID - 19 continuă să aibă un impact major asupra evoluţiei economiei globale. În timp ce preţurile la ţiţei au crescut uşor în timpul celui de-al doilea trimestru că urmare a reducerii ofertei, ele rămân în continuare semnificativ volatile. Creşterile recente ale cazurilor COVID - 19 din întreaga lume ar putea duce la întârzierea redresării aşteptate a cererii, ca urmare a reacţiei guvernelor şi cetăţenilor. Astfel, consecinţele pandemiei COVID - 19, amploarea şi durata efectelor asupra economiei nu pot fi estimate într-un mod credibil la acest moment. Totuşi, OMV Petrom monitorizează îndeaproape evoluţiile şi evaluează în mod regulat impactul asupra fluxului de trezorerie şi a lichidităţii Grupului. OMV Petrom răspunde situaţiei cu măsuri specifice in vederea menţinerii stabilităţii economice a Grupului şi asigurării furnizării de energie. Sănătatea şi bunăstarea fiecărui angajat este prioritatea numărul unu. În acelaşi timp, OMV Petrom implementează măsuri specifice de protejare a sănătăţii financiare a Grupului, respectiv reducerea investiţiilor şi tăierea costuri lor", se mai arată în raport.

Citește și Autorizația de construire. Dispare pedeapsa penală, apar amenzi URIAȘE

Investiţiile au însumat 1,569 miliarde de lei primele şase luni ale anului, cu 8% mai mici faţă de perioada similară a anului trecut, în principal direcţionate către sectorul Upstream (explorare şi producţie), în valoare de 1,142 miliarde de lei.

OMV Aktiengesellschaft, una dintre cele mai mari companii industriale listate din Austria, deţine 51,011% din acţiunile OMV Petrom, statul român - prin Ministerul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri - deţine 20,639%, Fondul Proprietatea 9,998%, iar 18,352% se tranzacţionează liber la Bursa de Valori Bucureşti (BVB) şi pe Bursa de Valori Londra.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Banca. Foto: Freepik.com

Economiștii Fed cuceresc băncile centrale din Europa și Asia

De la Turcia la Italia, tot mai multe bănci centrale...

Document. Foto: Freepik.com
Cripto / FOTO: Freepik
Declarația unică - Foto ilustrativ
Euro digital. Sursa: Freepik.com
Foto: Freepik.com
Atenție la formularele ANAF / Foto: Freepik
Dan Sucu. Foto: Agerpres
Florin Jianu
Jeffrey Epstein / Foto: DoJ
Vaci. Foto: Pexels.com
Schimb valutar. Freepik.com
Contor de gaze / Foto: Freepik
Adrian Negrescu / Ilustrație: Oana Pavelescu
Carrefour Baneasa, închis de ANPC / Foto: Crișan Andreescu
Bani. Foto: Freepik.com
BNR: Indice ROBOR

ROBOR, în scădere. Veşti bune pentru românii cu credite

Veste bună de la BNR pentru românii care au credite...

Cosmin Marinescu

Cosmin Marinescu (BNR): Prețul banilor nu este rata dobânzii

"Prețul banilor nu este rata dobânzii", subliniază,...

Mai mulți angajați lucrează într-un birou / Foto: Freepik
Toyota. Foto: Pexels.com
Finante. Freepik.com
Hidroelectrica
Stâlp de înaltă tensiune / Foto: Freepik
Curs valutar. Sursa: Freepik.com
Alexandru Nazare

pixel