Șeful Metrorex, despre circulația metroului din Drumul Taberei: Vom vedea

Autor: Antonia Popescu
Data publicării:
Curtea de Apel București s-a pronunțat în favoarea angajaților
Curtea de Apel București s-a pronunțat în favoarea angajaților
Constructorii implicaţi în proiectul Magistralei de metrou Drumul Taberei au termen până luni să pună la dispoziţia Metrorex graficul pentru probele de punere în funcţiune cu călători, a afirmat, vineri, directorul general al Metrorex, Gabriel Mocanu, într-o conferinţă de presă.

"Întotdeauna dumneavoastră (jurnaliştii - n. r.) întrebaţi beneficiarul, dar constructorul nu ştiu dacă a fost întrebat. Noi l-am întrebat. Ieri am avut la ora 10:30 şi o întâlnire de comandament chiar şi cu reprezentanţi ai Ministerului Transporturilor, şi am solicitat până luni să ne pună la dispoziţie graficul pentru probele de punere în funcţiune. Aceste probe constau atât în verificări tehnice punctuale pe fiecare instalaţie, cât şi în probele tehnologice raportat la circulaţia efectivă a trenurilor de metrou. Au acest termen până luni să ne pună la dispoziţie aceste grafice şi reprezentanţii din contractul de structură şi cei din contractul de finisaje şi cei din contractul de automatizare a traficului. În momentul în care probele tehnologice cu trenurile de metrou sunt validate şi sunt în regulă, poate pleca primul tren, coroborat cu probele aferente sistemului de siguranţă pe detecţie incendiu, stingere incendiu, efracţie", a susţinut Mocanu.

Potrivit acestuia, de obicei, durata probelor tehnologice variază între 4 şi 6 săptămâni.

El a precizat că joi au început săpăturile la puţul de la staţia Parc Drumul Taberei.

Cum arată stația de metrou Romancierilor VIDEO

"De trei săptămâni de când am fost numit în funcţia de director, eu am fost la două zile în şantier. Azi noapte, la ora 23:00, eu eram la puţ şi se lucra. De ieri a început să se sape la vestitul puţ de la Parc Drumul Taberei, de la acea centrală de ventilaţie. S-a început să se spargă să se facă legătura cu tunelele de circulaţie", a spus acesta.

Întrebat dacă circulă metroul în luna septembrie, Mocanu a răspuns: "Vom vedea". La întrebarea dacă ne aşteptăm ca în luna luna octombrie să se întâmple acest lucru, şeful Metrorex a spus: "Eu nu mă aştept la nimic. Eu mă aştept ca fiecare să-şi facă treaba şi asta le-am spus ieri constructorilor că au un contract pe care nu i-a obligat nimeni să-l semneze. Ba, dimpotrivă, unii dintre ei chiar au mers în instanţă la momentul respectiv ca să câştige acest contract".

Chestionat de asemenea cu privire la cine răspunde dacă metroul din Drumul Taberei nu circulă nici în luna septembrie, Gabriel Mocanu a admis: "Ca de fiecare dată, directorul general".

La sfârşitul lunii iunie, ministrul Transporturilor, Lucian Bode, anunţa că termenul asumat neforţat de către antreprenori, consultanţi şi beneficiari pentru darea în folosinţă cu călători a metroului din Drumul Taberei - şi anume 30 iunie 2020 - nu poate fi respectat, iar specialiştii vor fi cei care vor decide momentul în care magistrala M5 va fi dată în exploatare.

Totodată, ministrul a ţinut să sublinieze că a cunoscut o categorie de angajaţi ai ministerului pe care îl conduce, inclusiv ai Metrorex, pe care a denumit-o generic "promitaci", dar care ulterior se transformă în "explitaci", termeni care nu se regăsesc DEX.

Ministrul Transporturilor nu a mai avansat niciun termen pentru darea în exploatare cu călători a magistralei M5 şi a spus că acesta va fi stabilit de specialişti.

La câteva zile după vizita ministrului Transporturilor şi a premierului la Magistrala M5, Consiliul de Administraţie al Metrorex îl numea pe Gabriel Mocanu în funcţia de director general interimar, după ce Mariana Miclăuş, cea care ocupase această poziţie din noiembrie anul trecut, şi-a dat demisia.

Secţiunea Râul Doamnei - Eroilor, de pe Magistrala 5 de metrou, inclusiv staţia şi depoul Valea Ialomiţei, este finanţată integral din fonduri externe nerambursabile în cadrul POS-T 2007 - 2013, POIM 2014 - 2020 (85%) şi de la bugetul de stat (15%). Valoarea proiectului aprobat prin HG nr. 374/2019 este de aproape 3,224 miliarde de lei. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

ANAF

ANAF 2026. Fiscul poate bloca cesiuni ale părților sociale

Transferul părților sociale intră sub reguli stricte în...

Un cuplu verifică documente / Foto: Freepik
Românii adora cozonacii

Cozonacul se scumpește cu 12% de sărbători, anunță ROMPAN

Patiserii din România vor scoate pe piață peste șapte...

Banca Națională a României

Avertisment BNR: Companiile intră în zona roșie

Companiile românești traversează o perioadă critică,...

PNRR
Jeffrey Epstein / Foto: DoJ
Obligații noi pentru companiile private
Măcelar tranșează o bucată de carne / Foto: Freepik
Planificarea este cuvântul cheie / Foto: Freepik
Volodimir Zelenski, la Consiliul European
SUA investesc 3,5 miliarde de dolari în sateliți militar
Fibră optică / Foto: Freepik
Nu a fost semnat acordul cu Mercosur

Ce urmează pentru acordul de liber schimb UE–Mercosur

Uniunea Europeană a amânat aprobarea și semnarea...

Ingineri proiectanți / Foto: Freepik
Muncitori / Foto: Freepik
Curs valutar. Sursa: Freepik.com
Freepik.com
Bani / Foto: Freepik
Bani. Freepik.com
Un răspuns scurt și la obiect
Benzinarie. Foto: Freepik.com
Bursă / Foto: Freepik
Analistul financiar Adrian Negrescu / FOTO: Facebook
Starlink / Foto: Arhiva Starlink / Flickr

Un satelit Starlink va cădea pe Pământ

Unul dintre sateliții de internet Starlink ai SpaceX a...


pixel