Electrica vrea să cumpere CEZ România. Planurile de achiziții ale companiei

Autor: Mara Ivan
Data publicării:
Proiecte pe termen scurt și lung
Proiecte pe termen scurt și lung
Electrica vrea să cumpere CEZ România, în consorţiu cu Hidroelectrica şi SAPE, iar Corina Popescu, director general al Electrica, a detaliat, într-un interviu pentru agenția Agerpres, cum a fost fundamentată oferta companiilor româneşti. S-a referit, de asemenea, și la planurile întreprinderii pe piața telecom.

AGERPRES: Dar pe piaţa telecom analizaţi ceva?
Corina Popescu: Piaţa telecom este un proiect pe care îl analizăm, dar este un proiect pe termen mediu şi lung, n-aş putea să spun că în anii care urmează... Ar trebui să stabilizăm business-ul actual pe care îl avem, să-l consolidăm şi apoi după aceea să facem pasul următor. Şi aşa sunt foarte multe proiecte de transformare pe care le avem acum în grup şi trebuie să dăm timp organizaţiei să se aşeze, ca urmare a acestor proiecte de transformare şi abia apoi să începem altceva. Dacă pui prea multe, la un moment dat există riscul să pierzi controlul şi să nu-ţi mai atingi obiectivele pe care le ai.

AGERPRES: Se zvonea la un moment dat că vă gândiţi inclusiv la achiziţia Telekom.
Corina Popescu: Nu, n-a fost niciodată scopul proiectelor de M&A (fuziuni şi achiziţii - n.r.) pe care le-am analizat.

AGERPRES: Aţi anunţat că intraţi pe piaţa gazelor. Aveţi deja primii clienţi?
Corina Popescu: Da, am intrat pe piaţa gazelor şi avem primii clienţi. Deocamdată nu pot spune că e un impact major în ceea ce facem noi, dar, din perspectiva mea, este drumul corect pe care trebuie să-l urmăm. E adevărat că cel puţin pe piaţa asta a gazelor naturale nu avem la fel de multă experienţă cum au competitorii mari de pe piaţă, Engie şi E.ON, dar cred că avem şi noi potenţial.

AGERPRES: De unde aţi luat gazul?
Corina Popescu: De pe platforme. Am început să tranzacţionăm pe acest Gas Release Program, dar şi înainte am tranzacţionat atât pe platformele OPCOM cât şi pe platformele BRM, avem o echipă de managementul portofoliului în cadrul Electrica Furnizare care gestionează acest lucru, e adevărat că cu paşi timizi - acum stabilim şi strategii... Diferenţele nu sunt chiar atât de mari între cele două tipuri de utilităţi şi sunt oameni acolo care au background şi experienţă pe ambele tipuri de tranzacţionare.

AGERPRES: Aţi angajat oameni special pentru gaz?
Corina Popescu: Încercăm să facem o echipă special pentru gaz, nu la nivelul agenţilor de vânzări, ci mai mult la partea de prognoză, achiziţie.

AGERPRES: Pe ce termen aţi achiziţionat gaze?
Corina Popescu: Nu avem contracte pe termen lung, maximum un an, un an şi jumătate. Acesta este şi motivul pentru care ofertele noastre sunt gândite pe un an de zile. Trebuie văzut şi cum funcţionează acest program de gas release, dar creştem.

Citește și Prețul la energie. Ce câștigă CONSUMATORII? Răspunde directorul Electrica

AGERPRES: Cum estimaţi că va evolua preţul în iarna următoare şi în anul următor, atât la gaze cât şi la energie electrică?
Corina Popescu: Depinde foarte mult ce se întâmplă cu această criză sanitară. Contează foarte mult modul în care economia se restartează. Am tot sperat ca începând cu luna iunie-iulie să revenim cu consumul şi să recuperăm acest gap (decalaj - n.r.) al consumului în trimestrul al doilea. Nu s-a întâmplat la nivelul aşteptărilor noastre. Nu aş putea să văd pe contractele încheiate pe termen mediu şi lung o scădere dramatică a preţului, aşa cum s-a întâmplat în piaţa pentru ziua următoare (PZU).

Ce nu mi-aş dori eu este să repetăm experienţele negative ale acelor ani în care toată lumea, fiind atrasă de preţurile mici de pe PZU să rămână necontractată, să rămână cu expunere foarte mare pe PZU şi atunci să avem nişte tranzacţii la preţuri foarte mari pe această piaţă, pe timpul perioadei acesteia de iarnă. Cred că România nu ar trebui să mai repete acest lucru şi această experienţă.

Îmi aduc aminte de iarna anului 2017, când s-a întâmplat şi când a fost cumva o criză la nivel european, atunci nu a fost doar aici în România. Îmi aduc aminte că în Franţa, Italia, s-au înregistrat preţuri de sute de euro pe megawatul tranzacţionat, deci a fost cumva o criză la nivel european, resimţită bineînţeles şi de România, având în vedere că pieţele sunt cuplate şi cumva se propagă de la ei către noi.

Deocamdată avem o scădere a preţului, cumva liberalizarea aceasta vine într-un moment în care este justificată, ea trebuie să fie consolidată şi, cum am spus, să avem lângă aceste instrumente prin care protejăm consumatorii vulnerabili şi voi continua să afirm lucrul acesta - că există şi avem nevoie de o protecţie pentru aceşti consumatori vulnerabili, în special în perioada de iarnă.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Banca. Foto: Freepik.com

Economiștii Fed cuceresc băncile centrale din Europa și Asia

De la Turcia la Italia, tot mai multe bănci centrale...

Document. Foto: Freepik.com
Cripto / FOTO: Freepik
Declarația unică - Foto ilustrativ
Euro digital. Sursa: Freepik.com
Foto: Freepik.com
Atenție la formularele ANAF / Foto: Freepik
Dan Sucu. Foto: Agerpres
Florin Jianu
Jeffrey Epstein / Foto: DoJ
Vaci. Foto: Pexels.com
Schimb valutar. Freepik.com
Contor de gaze / Foto: Freepik
Adrian Negrescu / Ilustrație: Oana Pavelescu
Carrefour Baneasa, închis de ANPC / Foto: Crișan Andreescu
Bani. Foto: Freepik.com
BNR: Indice ROBOR

ROBOR, în scădere. Veşti bune pentru românii cu credite

Veste bună de la BNR pentru românii care au credite...

Cosmin Marinescu

Cosmin Marinescu (BNR): Prețul banilor nu este rata dobânzii

"Prețul banilor nu este rata dobânzii", subliniază,...

Mai mulți angajați lucrează într-un birou / Foto: Freepik
Toyota. Foto: Pexels.com
Finante. Freepik.com
Hidroelectrica
Stâlp de înaltă tensiune / Foto: Freepik
Curs valutar. Sursa: Freepik.com
Alexandru Nazare

pixel