Elena Cristian, apel pentru digitalizare: Aștept momentul în care coafeza mea o să poată cumpăra acțiuni la bursă

Autor: Dana Mihai
Data publicării:
Elena Cristian
Elena Cristian
EXCLUSIV
Elena Cristian așteaptă momentul când bursa va fi digitalizată.

"V-am ascultat, a fost o dezbatere interesantă, sigur că aș fi dorit să ajungă și domnul ministru Adrian Câciu (n.r. - ministrul Finanţelor nu a mai ajuns la conferinţă), dar mereu spun că vine pe autostrada Comarnic-Ploiești și probabil de aceea întârzie.

Sperăm ca toate aceste lucruri să se materializeze, să vorbim despre lucruri realizate, să vorbim despre o strategie funcțională pentru că și la precedenta conferință am vorbit de prioritatea zero - listarea Hidroelectrica, de prioritatea zero - Strategia pieței de capital. Aceasta a fost în septembrie 2022, acum suntem aproape de luna martie 2023, iar următoarea conferință va fi probabil în iunie și sperăm să vorbim de lucruri concrete la acel moment, de lucruri concretizate, de chestiuni pe care să le bifăm ca fiind realizate și discutate aici.

Doresc să punctez faptul că am fost online pe cele 3 platforme și au ost pe toată durata conferinței mii de telespectatori în live. Interesul este foarte mare pentru acest subiect.

Eu aștept, domnule Sebeșanu (n.r. - Constantin Sebeşanu, CEO IMPACT Developer & Contractor) momentul în care coafeza mea o să cumpere acțiuni la bursă. Tot aștept, vorbim de un an deja; ea vrea să cumpere dar înțeleg că nu poate. Aștept momentul când această bursă va fi digitalizată", a concluzionat Elena Cristian.

Youtube video image

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Tren de marfă / FOTO: Freepik
Bursă / Foto: Freepik
Foto: Freepik.com
Foto: Freepik.com
Energie / Foto: Freepik

Energia scumpă sufocă economia. Analiză AEI

Energia scumpă sufocă economia: handicapul autoimpus al...

Impozite și taxe / Foto: Freepik
Plati online. Foto: Freepik.com
Renault / FOTO: Unsplash
Foto: Pexels.com
foto: pexels.com
Ilustrație: Oana Pavelescu
Mărfuri/FOTO: Freepik
Banca. Foto: Freepik.com

Economiștii Fed cuceresc băncile centrale din Europa și Asia

De la Turcia la Italia, tot mai multe bănci centrale...

Taxi si ridesharing/ sursa foto: Freepik.com
TikTok / Foto: EPA/ERIK S. LESSER / Agerpres
Document. Foto: Freepik.com
Cripto / FOTO: Freepik
Declarația unică - Foto ilustrativ
Euro digital. Sursa: Freepik.com
Foto: Freepik.com
Atenție la formularele ANAF / Foto: Freepik
Dan Sucu. Foto: Agerpres
Florin Jianu
Jeffrey Epstein / Foto: DoJ
Vaci. Foto: Pexels.com

pixel