Elena Cristian: Guvernul dă ”pe surse” că a ratat negocierile de la Bruxelles

Autor: DCBusiness Team
Data actualizării:
Data publicării:
Elena Cristian
Elena Cristian
Elena Cristian, analist economic, critică modul în care Guvernul a abordat negocierile de la Bruxelles care vizau aprobarea unui deficit de 5,5% cât și modul în care comunică public.

”În orice sistem normal, după fiecare zi de negocieri, ministrul ar fi trebuit să iasă și să ne informeze. Însă noi aflăm ”pe surse”. Dacă miniștrii, Marcel Boloș și ministrul Muncii s-au dus fără cifre, fără studii de impact, este firesc ca cei de la Bruxelles să le spună, ”mergeți acasă și mai calculați odată”, a arătat Elena Cristian într-o intervenție la B1TV.

Întrebată dacă ar fi trebuit ca Guvernul să trimită alți reprezentanți pentru aceste negocieri, analistul a arătat că: ”La Bruxelles nu poți să trimiți pe oricine. Nu poți să îl trimiți pe Câciu care este cel care a făcut prost bugetul, cel care a condus către această gaură și care a dus finanțele țării într-o groapă și mai mare decât era la început. Îl trimiți ca să negocieze ce? Dacă nu a fost în stare să facă un buget și nu a reușit să facă o restructurare a cheltuielilor, să facă o reformă. Îl trimiți pe Boloș care a spus că taie salariile la ANAF și după ce a fost sechestrat acolo de angajați a promis că le mărește lefurile? Ce să negocieze oamenii ăștia? Este clar că s-au dus acolo cu temele făcute de consilieri, pe care probabil nici nu le cunoșteau bine, după care dai ” pe surse” că ”nu ne-a mers”, a explicat Elena Cristian. 

Analistul a mai spus că: ”Speranțele sunt la premierul Ciolacu însă nu cred că va avea mai mare succes, în condițiile în care cei care sunt de specialitate nu au reușit nimic. Ce poate să facă premierul venind cu toate aceste planuri nedocumentate ! Oamenii ăștia s-au dus la Bruxelles cu fix ce ne-au arătat și nouă. Fără studii de impact, fără cifre și fără date concrete. Proiecte care nu au convins pe nimeni și cu siguranță nici nu vor convinge pe nimeni”. 

În încheiere Elena Cristian a mai spus că: ”Unele surse spun că de fapt ar fi o strategie. Că primele propuneri de majorate a TVA, impozitelor etc.  să fie respinse ca după aceea să se vină cu altă variantă din care să se vadă că veniturile ar putea fi mai mari, în perioada următoare”, a conchis analistul.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

ANAF / Foto: DCBUsiness
Curtea Constituțională a României / Foto: Octav Ganea / Inquam Photos
Grevă / sursa foto: Freepik.com / EyeEm

Protest în faţa Guvernului

Sindicaliştii din Educaţie protestează miercuri în faţa Guvernului.

Firmele ar putea scăpa de completarea formularului D300

Agenția Națională de Administrare Fiscală pregătește o...

Inspectori / Foto: Freepik
Kelemen Hunor

UDMR cere Guvernului revenirea asupra taxelor locale

UDMR a anunțat marți că inițiază, la nivel...

Un livrator distribuie pachete / Foto: Freepik
Lapte praf / Foto: Freepik
Microbuzele românești, prezentate la Bruxelles
Petrobrazi / Foto: OMV Petrom

Scădere abruptă a profitului OMV Petrom

 OMV Petrom a încheiat anul 2025 cu un profit net de...

Elon Musk / Foto: Forumul Economic Mondial de la Davos
Centru de date Amazon

Amazon se confruntă cu mari probleme în Europa

Amazon întâmpină mari dificultăți cu deschiderea...

Semnarea acordului Mercosur. Foto: Agerpres
Copii se joacă cu dispozitive electronice / Foto: Freepik
Adrian Negrescu / Foto: Agerpres
Un fermier culege roșii într-un solar / Foto: Freepik

Micii fermieri scapă de controale și sancțiuni

Fermierii care exploatează până la 10 hectare şi...

Schimb valutar / Foto: Freepik
Dumitru Chisăliță / Foto: Agerpres
Chei auto. Foto: Freepik.com
Finante. Freepik.com
Foto: Pexels
Consiliul Economic și Social
Fermieri / Foto: Freepik
Discutii la Guvern

pixel