Elena Cristian: Dacă nu poţi inova, măcar fă ce fac alţii

Autor: DCBusiness Team
Data publicării:
Elena Cristian, lămurește situația VOUCHERELOR pentru ALIMENTE
Elena Cristian, lămurește situația VOUCHERELOR pentru ALIMENTE
Autorităţile daneze au anunţat luni un set de măsuri destinate stimulării economiei, inclusiv acordarea de bani gheaţă populaţiei şi un fond de sprijinire a companiilor cu probleme, pe măsură ce încep să fie eliminate pachetele generoase de ajutoare introduse la începutul crizei coronavirusului, transmite Reuters.

"Sunt ţări care înţeleg că în perioada următoare economia nu poate creşte decât din consum. Industria a luat-o la vale! De exemplu, în România, în primul trimestru am avut creştere economică bazată pe consum. Datele de la 30 aprilie ne arată că industria a scăzut cu 30 la sută. Cea mai abruptă scădere din ultimii ani. Consumul a scăzut. Şi ceea ce trebuie să le dea guvernanţilor de gândit este că au crescut depozitele bancare. Oamenii economisesc, se tem de ceea ce va urma, nu merg să consume, ci pun banii în bancă. Ce ne spune asta? Că economia trebuie stimulată într-un fel, şi cum industria depinde de alte ţări, consumul rămâne singura soluţie. Este singura pârghie a guvernanţilor! Trebuie stimulat, aici trebuie să se umble. Poate trebuie să luăm exemplul altor ţări. Deocamdată nu văd nimic în acest sens, mai mult o frânare a consumului şi mai puţin o stimulare! ", a declarat Elena Cristian într-o intervenție la postul de televiziune Antena 3. 

Germania va plăti și mai mult la bugetul UE

"Sunt studii la nivel mondial care arată că, cel puţin în următorul an, industria nu va reveni la capacitatea de dinainte de pandemie. O economie sănătoasă, e drept, nu se bazează pe consum, dar acum nu există alte soluţii. Noi acum nu avem pentru ce să producem, pentru că nimeni nu cere nimic. Doar consumul ne poate salva. Dar România nu are resurse financiare. Ne împrumutăm cu mii de euro pe secundă. Datoria publică a ajuns la cote alarmante. Dobânzile la care luăm creditele sunt mari. Sigur că România trebuie să aibă un alt model de a ieşi din această criză, dar momentan nu are niciunul. Noi, analiştii, asta facem. Vedem ce fac alţii şi spunem că dacă nu poţi inova, măcar fă ce fac alţii. Dar  nu văd nimic”, mai spune jurnalista.

”Creşterea datoriei publice este alarmantă, pentru primele luni. De la începutul anului este o creştere de aproape un miliard de euro, un ritm nemaiîntâlnit până acum, şi este important să atragem atenţia şi asupra costurilor. În condiţiile în care împrumuturile sunt pe termen lung, iar costurile sunt mari, duble, triple şi chiar de zece ori mai mari decât alte ţări, trebuie să ne gândim cât de împovărat va fi bugetul statului în anii următori”, a explicat Elena Cristian.  

Voucherele de vacantă, mină de aur

"Ar trebui regândite şi voucherele de vacanţă la noi, pentru că un studiu recent arată că 9 din 10 români vor să petreacă vacanţa anul acesta în România. Asta, pentru ţara noastră, ar fi o mină de aur. Mina de aur care trebuie fructificată!", a conchis Elena Cristian. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Curtea Constituțională a României / Foto: Octav Ganea / Inquam Photos

Reforma fiscală 2026: scenariile posibile după verdictul CCR

După verdictul Curții Constituționale privind legea din...

Banca Nationala a României
Helical Fusion
Ghișeu / Foto: Freepik
L'Oreal, sediul central, Paris
Ilie Bolojan, Ciprian Ciucu și Ludovic Orban, la anunțarea rezultatelor parțiale ale alegerilor locale / Foto: George Călin / Inquam Photos
Contabili / Foto: Freepik
Buletin de vot / FOTO: Facebook AEP
Barajul Paltinu
Aeroportul Otopeni
Transelectrica

ANRE a dat drumul la licențe. Ce se schimbă în energie

ANRE a aprobat noi licențe în energie și gaze și...

Lingouri și monezi din argint

Argintul se apropie vertiginos de 60$ uncia

Argintul atinge un nou maxim istoric la 59,33 dolari...

Cupola care acoperă sarcofagul centralei nucleare de la Cernobîl, avariată de o dronă / Foto: AIEA / Twitter
Foto: Pexels.com
Inelul botezat Kryptonite
UBS Bank
Jeffrey Epstein
Elon Musk
Polițiștii au descoperit o cantitate record de articole pirotehnice
foto: pexels.com
Titluri Tezaur / FOTO: Pagina de Facebook a Ministerului Finanțelor
Apă și canalizare / FOTO: Freepik
Eoliene

Sistemul energetic din România, salvat de vânt

România se sprijină pe vânt pentru a evita o pană majoră...

Vameși
Foto: Pexels.com
Stâlpi de înaltă tensiune / Foto: Freepik
Ședința de Guvern / Foto: gov.ro
Curs valutar. Sursa: Freepik.com

pixel