Elveția pierde o facilitate importantă cu Uniunea Europeană

Autor: Matei Ion
Data publicării:
Bursele elvețiene nu mai acces direct la piața din UE
Bursele elvețiene nu mai acces direct la piața din UE
Comisia Europeană nu va propune prelungirea regimului de echivalenţă care permite burselor din Elveţia să aibă acces direct la investitorii din UE, ceea ce înseamnă că acest acces se va încheia practic începând cu data de 1 iulie, a declarat vineri pentru Reuters un diplomat european. 

Vineri era termenul limită până la care Comisia Europeană trebuie să facă o propunere de prelungire, însă diplomatul citat de Reuters susţine că Executivul comunitar nu va face acest lucru deoarece autorităţile de la Berna nu au semnat un tratat de parteneriat cu Uniunea Europeană, tratat care a fost negociat timp de mai mulţi ani. 

Faptul că luna aceasta autorităţile de la Berna au cerut "clarificări" cu privire la trei domenii: protecţia salariilor, reglementarea ajutoarelor de stat şi definirea drepturilor cetăţenilor UE din Elveţia, este văzut la Bruxelles ca o solicitare de redeschidere a textului tratatului, lucru pe care UE refuză să îl facă, a mai spus sursa. 

Citește și Prețuri mai mici la benzină și motorină. Ce se pregătește

Acordarea regimului de echivalenţă pentru bursele elveţiene este una dintre pârghiile pe care UE încearcă să le utilizeze pentru a determina Elveţia să semneze un nou un tratat de parteneriat, însă ministrul elveţian de Externe a declarat în repetate rânduri că autorităţile de la Berna nu se vor grăbi să semneze un nou acord, chiar dacă rămân deschise la discuţii. 

Contactat de Reuters, un purtător de cuvânt al Guvernului elveţian a declarat că Berna nu a luat nicio nouă decizie cu privire la dosarul unui nou tratat cu UE, reiterându-şi poziţia că autorităţile de la Berna vor reactiva contramăsuri prin care vor interzice tranzacţionarea acţiunilor elveţiene pe bursele din UE, ca răspuns la orice măsură de acest fel adoptată de Uniunea Europeană. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Birou. Foto: Freepik.com

Prăpastie salarială: 12.931 lei în IT vs 3.403 lei în HoReCa

IT-ul rămâne lider la salarii: peste 12.900 lei net, de...

Bani
e-Factura
Bursa de Valori București
Foto: Pexels.com
Stâlpi de înaltă tensiune / Foto: Freepik

China a suspendat importurile de energie electrică din Rusia

China a suspendat importurile de energie electrică din...

Încărcare mașină electrică / sursa foto: Freepik.com
Foto: pexels.com
Hacker. Freepik.com
Foto: Freepik.com
Freepik.com
Vladimir Putin / Foto: Kremlin
Banca Națională a României
Foto: Freepik.com
Document. Foto: Freepik.com
Șofer / sursa: Freepik.com
Agricultura. Foto: Freepik.com
Shein / Foto: Dick Thomas Johnson / Flickr
Semnare contract

Demers pentru modificarea sistemului drepturilor de autor

IMM România susţine introducerea unui colector unic, a...

Dosar ANAF. foto: Freepik.com
Bani. Foto: Freepik.com
Fermierii vor fi mai protejați / Foto: Freepik

pixel