Elveția: Crucea Roșie moștenește 120 de lingouri de aur uitate într-un tren

Autor: Simona Haiduc
Data publicării:
Lingouri de aur
Lingouri de aur
Un tezaur de 120 de lingouri de aur, descoperit într-un tren și al cărui proprietar a fost căutat în zadar de poliție timp de aproape patru ani, va fi predat Crucii Roșii, au anunțat autoritățile elvețiene.

Povestea poate părea incredibilă, dar este totuși cât se poate de reală. Potrivit relatărilor presei din Țara Cantoanelor, o miterioasa comoară de 120 de lingouri de aur a fost descoperită într-un tren în urmă cu aprope patru ani. De atunci, poliția a încercat să dea de urma proprietarului prețioaselor obiecte, dar căutăurile nu au condus la nici un rezultat concret. Ca atare, autoritățile au decis să predea comoara, în valoare de aproximativ 210.000 de euro, Comitetului Internațional al Crucii Roșii (CICR).

Geanta în care se aflau lingourile de aur a fost găsită de un controlor de bilete într-un tren care circula de la St Gallen la Lucerna. Înăuntru se afla un pachet pe care era inscripționat "transport de obiecte de valoare ale CICR" și care conținea 3,732 kilograme de aur pur 99,99% sub formă de lingouri mici.

După o anchetă amănunțită, autoritățile nu au reușit să dea de urma proprietarului și nici să stabilească vreo legătură cu o posibilă infracțiune. Interesant este  că nici Crucea Roșia nu avea cunoștință de respectivele lingouri. Dar, având în vedere că aurul era, totuși, destinat CICR, autoritățile elvețiene au presupus că proprietarul necunoscut dorea să doneze comoara organizației umanitare.

O comoară care pică la țanc 

După ce a verificat originea aurului, CICR a acceptat cu recunoștință donația. Cadoul va contribui semnificativ la finanțarea operațiunilor globale ale CICR, care sunt dedicate protejării și asistenței celor mai vulnerabile persoane afectate de conflicte și violență. Aurul va fi vândut pentru a ajuta CICR, care se află în prezent într-o situație financiară dificilă din cauza costurilor inflaționiste în creștere și a diminuării generozității donatorilor, în special având în vedere asistența financiară semnificativă acordată Ucrainei.

Confruntat cu această situație complicată, CICR a pus în aplicare un plan drastic de reducere a costurilor, ceea ce a dus la o reducere semnificativă a personalului său și la închiderea unora dintre sediile sale din întreaga lume. Prin urmare, această donație neașteptată vine exact la momentul potrivit pentru organizația umanitară, care va putea continua să își îndeplinească misiunile de protecție și asistență a celor mai vulnerabile persoane afectate de conflicte și violență.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

ANAF / Foto: DCBusiness
Ghișeu / Foto: Arhivă
Prețurile urcă / Foto: Freepik
Donald Trump / Foto: Casa Albă
O persoană își încălzește mâinile la flacăra unui aragaz / Foto: DCBUsiness
Banca Naționala a României
Avion pe o pistă în timpul iernii / Foto: Freepik
Militari / Foto: MApN
Zăpadă în București
Dunarea la Baziaș / Captură video
Bill Ackman
Proteste în Iran
Continuă lucrările la tunel
Trebuie plătite taxe pentru veniturile din criptomonezi

ANAF: Reguli dure pentru impozitarea criptomonedelor în 2026

Câștigurile din criptomonede intră, oficial și fără...

Prețul carburanţilor
Oameni traversează o stradă în timp ce ninge / Foto: Freepik
Masoud Pezeshkian și Vladimir Putin / Foto: Kremlin.ru
Uzină auto / sursa foto: Freepik.com / Phonlamaistudio

Dacia și Ford Otosan, producție mai mică în România în 2025

Producţia naţională de automobile a scăzut cu 2,6%, în...

Geraldo Alckmin
Chinezii au aprins primul soare artificial
Sistemul DragonFire
Incendiu de vegetație în statul Victoria, Australia / Foto: Wandong Fire Brigade / Facebook

Australia a declarat stare de dezastru în statul Victoria

Autoritățile din Australia au declarat stare de dezastru...

Mercosur / Foto: Freepik
Distrugeri provocate de bombardamentele rușilor

pixel