Emmanuel Macron, după proteste. Propunere inedită

Autor: Mara Ivan
Data publicării:
Președintele Franței, Emmanuel Macron
Președintele Franței, Emmanuel Macron
Preşedintele francez Emmanuel Macron a cerut guvernului să "accelereze" propunerile de îmbunătăţire a deontologiei forţelor de ordine, în faţa înmulţirii manifestaţiilor împotriva rasismului şi violenţelor poliţieneşti, a indicat luni preşedinţia franceză citată de AFP.

Apelul vine după ce sâmbătă peste 23.000 de oameni au manifestat în Franţa, potrivit Ministerului de Interne, pentru a denunţa violenţele poliţiei şi a cere "dreptate pentru toţi".

Luni, Inspecţia generală a poliţiei din Franţa (IGPN), sau "poliţia poliţiei", cum mai este denumită, a indicat că în 2019 a fost însărcinată cu un număr inedit de 1460 de anchete judiciare, dintre care peste jumătate - 868 - vizează acuzaţii de violenţă din partea forţelor de ordine, ceea ce înseamnă cu 41% mai mult (+256) faţă de 2018.

Mare parte din aceste anchete au fost lansate în urma incidentelor produse în marja mişcării de contestare a "vestelor galbene" care a zdruncinat Franţa la începutul anului trecut.

Citește și Retragerea trupelor SUA din Germania schimbă ordinea mondială - Analiză

Macron i-a cerut totodată ministrului justiţiei, Nicole Belloubet, să examineze dosarul morţii în 2016 a lui Adama Traore, un tânăr de culoare de 24 de ani, în timpul arestării sale.

"În contextul emoţiei generate de moartea lui George Floyd în SUA, o parte a comunităţii naţionale protestează împotriva rasismului şi ridică întrebări legat de acţiunea forţelor de ordine. Vrem să răspundem la aceste preocupări prin transparenţă şi acţiune", au asigurat serviciile premierului Edouard Philippe.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Impozite și taxe / Foto: Freepik
Ilustrație: Oana Pavelescu
Banca. Foto: Freepik.com

Economiștii Fed cuceresc băncile centrale din Europa și Asia

De la Turcia la Italia, tot mai multe bănci centrale...

Taxi si ridesharing/ sursa foto: Freepik.com
Document. Foto: Freepik.com
Cripto / FOTO: Freepik
Declarația unică - Foto ilustrativ
Euro digital. Sursa: Freepik.com
Foto: Freepik.com
Atenție la formularele ANAF / Foto: Freepik
Dan Sucu. Foto: Agerpres
Florin Jianu
Jeffrey Epstein / Foto: DoJ
Vaci. Foto: Pexels.com
Schimb valutar. Freepik.com
Contor de gaze / Foto: Freepik
Adrian Negrescu / Ilustrație: Oana Pavelescu
Carrefour Baneasa, închis de ANPC / Foto: Crișan Andreescu
Bani. Foto: Freepik.com
BNR: Indice ROBOR

ROBOR, în scădere. Veşti bune pentru românii cu credite

Veste bună de la BNR pentru românii care au credite...

Cosmin Marinescu

Cosmin Marinescu (BNR): Prețul banilor nu este rata dobânzii

"Prețul banilor nu este rata dobânzii", subliniază,...

Mai mulți angajați lucrează într-un birou / Foto: Freepik
Toyota. Foto: Pexels.com
Finante. Freepik.com
Hidroelectrica
Stâlp de înaltă tensiune / Foto: Freepik

pixel