Enel vinde particiația în EF Solare, pentru 200 de milioane de euro

Autor: DCBusiness Team
Data actualizării:
Data publicării:
Potrivit sursei citate, obligaţiunile sunt garantate de Enel, iar emisiunea a fost suprasubscrisă de trei ori
Potrivit sursei citate, obligaţiunile sunt garantate de Enel, iar emisiunea a fost suprasubscrisă de trei ori
Enel SpA, cea mai mare companie de utilităţi din Italia, este "foarte aproape" de vânzarea participaţiei sale în societatea mixtă EF Solare către partenerul F2i, pentru aproximativ 200 de milioane de euro (229 de milioane de dolari), au declarat pentru Reuters surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul. 

În prezent, Enel şi F2i deţin fiecare 50% din EF Solare, cel mai mare operator de energie solară din Italia, cu o capacitate instalată de peste 400 megavaţi în 130 de unităţi. 

Reprezentanţii Enel şi F2i au refuzat să comenteze informaţia. În iulie, F2i şi-a exprimat intenţia de a achiziţiona participaţia Enel. 

F2i este un fond de infrastructură deţinut parţial de banca de stat CDP, care are de asemenea investiţii în reţeaua de fibră optică şi în transporturi. Anul acesta, F2i a achiziţionat în Italia parcurile fotovoltaice ale Terra Firma, pentru 1,3 miliarde de euro, devenind al treilea operator de energie solară din Europa. 

Enel, care controlează grupul spaniol Endesa, este unul din cei mai mari producători de energie verde din lume. Compania încearcă să vândă active din Italia pentru a dezvolta proiecte greenfield. 

În România, Enel deţine 64,4% la Enel Distribuţie Muntenia şi Enel Energie Muntenia, 51% la Enel Distribuţie Banat, Enel Distribuţie Dobrogea şi Enel Energie şi 100% din acţiunile Enel România. Aceste companii gestionează o reţea de 91.000 de kilometri, ce distribuie aproximativ 14 TWh pe an (cu o cotă de piaţă de 34%), vând aproximativ 9 TWh/an unui număr de circa 2,6 milioane clienţi, dintre care 2,4 milioane sunt clienţi rezidenţiali (aproximativ 20% din piaţa de retail) şi 200.000 sunt companii. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Dosare ANAF. Freepik.com

Decembrie fierbinte pentru mediul de afaceri din România

Finalul de an aduce o avalanșă de schimbări fiscale, iar...

Tricolorul României
Femei într-o seră / Foto: Freepik
Bancnote
Elveția
Liberty Galați, fostul Sidex
Casetă de valori / Foto: Freepik
Petroliști
Bani
Copii nu mai au acces pe rețele de socializare / Foto: Freepik
Barajul Paltinu
Argintul a avut cea mai proastă evoluție dintre metalele prețioase
Emmanuel Macron / Foto: Banca Mondială / Flickr
O femeie folosește un ATM și se uită la telefonul său / Foto: Freepik

Tot mai puține ATM-uri, dar crește puternic rețeaua POS

Numărul total al cardurilor active din România a ajuns,...

Ploaie
Vot în Elveția / Foto: Freepik
Imaginea dezastrului / FOTO: Facebook DEER – Muntenia Nord
ANAF / Foto: Freepik

Impozitul suplimentar de 15%. Cum arată noua declarație ANAF

ANAF a publicat în transparență proiectul de ordin care...

Ghișeu
Cineva va citi toate conversațiile / Foto: Freepik
Wizz Air
Centrala de la Iernut / Foto: Romgaz
Ministrul Agriculturii, Florin Barbu

Rosneft intră în zid: profitul s-a prăbușit cu 70% în 2025

Rosneft, cel mai mare producător de petrol al Rusiei, a...

Explozii în Marea Neagră / Foto: Twitter
JP Morgan / Foto: Ben Sutherland / Flickr

JP Morgan, prinsă între scandalul Epstein și Bitcoin

Banca americană JPMorgan se confruntă cu un val de...


pixel