Energie ieftină pentru români, nu ideologie. Burduja cere renegocierea PNRR privind închiderea centralelor pe cărbune

Autor: DCBusiness Team
Data actualizării:
Data publicării:
Termocentrală
Termocentrală
Sebastian Burduja, ministrul Energiei, atrage atenţia asupra faptului că e nevoie de renegocierea PNRR în privinţa termenului de închidere a capacităţilor de producţie a energiei pe bază de cărbune.

"Securitatea energetică a României NU este negociabilă. De la începutul mandatului meu, am refuzat să accept închiderea grupurilor pe cărbune, în lipsa unor capacități noi echivalente de producție în bandă. Și nu am închis niciun MW. Din contră, am pus în funcțiune grupul Rovinari 5, pe lignit, după ani de blocaje.

Prin PNRR, la 1 ianuarie 2026 ar trebui să închidem încă 1755MW la nivelul termocentralelor pe cărbune. De peste un an, explic Comisiei Europene că nu putem face asta, din cauze obiective. Grupurile pe gaz care ar trebui să le înlocuiască pe cele pe cărbune sunt în licitație, după multiple încercări nereușite, pentru că prețul turbinelor pe gaz a explodat în ultimii doi ani", transmite Sebastian Burduja, ministrul Energiei.

 

Ministerul Energiei insistă pentru renegocierea PNRR

 

"De aceea, Ministerul Energiei insistă pentru renegocierea PNRR și amânarea termenului de închidere a termocentralelor pe cărbune. Cu aceiași bani din PNRR, de altfel, vom depăși cu mult țintele de “verde” — parcuri solare, eoliene și baterii. La capitolul emisii, ne atingem astfel obiectivul.

Mai mult, închiderea termocentralelor pe cărbune ar pune și mai multă presiune pe prețuri. Între 2009-2022, România a închis peste 7000MW grupuri pe cărbune și gaz — producție în bandă, cât zece reactoare de la Cernavodă. Așa am ajuns să importăm pe intervalele de consum de vârf. Importăm scump și, culmea, importăm de la țări care produc în continuare pe cărbune (Serbia, Bulgaria). Care e logica?!

Integrarea în Uniunea Europeană este cel mai bun lucru reușit de România în ultimele decenii. Ne-a pus pe calea dezvoltării (am depășit cu mult Ungaria și ajungem din urmă Polonia, lucruri de neînchipuit în 1990). Trebuie să continuăm pe acest drum. În același timp, Uniunea Europeană trebuie să asculte vocea statelor membre și vocea cetățenilor lor. Este vocea rațiunii și logicii, dincolo de ideologia “Green Deal” de tipul terapiei șoc. E timpul pentru Smart Deal, așa cum am mai spus", explică Sebastian Burduja.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Oameni pe stradă / Foto: Oana Pavelescu
Reguli mai dure pentru executorii judecătorești
Sorin Grindeanu și Ilie Bolojan / Foto: George Călin / Inquam Photos
Asigurarea locuințelor / Foto: Freepik
Pușculiță / Foto: Freepik

ASF dă liber la transfer fără penalități în pensiile private

ASF schimbă regulile pentru prospectele fondurilor de...

Casa de schimb valutar / Foto: Oana Pavelescu
Curtea Constituțională a României / Foto: Octav Ganea / Inquam Photos
Transelectrica
Ilie Bolojan / Foto: Octav Ganea / Inquam Photos
Contor de gaze și energie electrică
Noi taxe și impozite / Foto: Freepik
Dumitru Chisăliță / Foto: Agerpres
Viscol

ANM: Cod galben de ninsoare și viscol în București

Vremea se va răci considerabil în București în...

New York
Andrew Ross Sorkin
Lei / sursa foto: Freepik.com @Vlad Ispas
Cișmea / Foto: Freepik

AFM preia peste 500 de proiecte de infrastructură din PNRR

Guvernul se pregătește să investească aproape un miliard...

Foto: pexels.com
Foto: Freepik.com

Honda și Toyota, îngrijorate de inițiativa „Made in Europe”

Producătorii auto japonezi și britanici își exprimă...

Cash / FOTO: Freepik

Cum influențează IRCC și ROBOR rata la creditul ipotecar

Alegerea între IRCC și ROBOR nu este doar o chestiune...

ANAF
Marile studiouri americane cer suspendarea tehnologiei video lansate de proprietarul TikTok - FOTO: Freepik@DC Studio
calatori SUA - FOTO: Freepik@italoparnaiba5

Reguli mai stricte pentru turiștii care călătoresc în SUA

Autoritățile americane anunță că noile reguli mai...

Euro. Foto: Freepik.com
Nicusor Dan

Nicușor Dan, anunț de ultimă oră

Nicușor Dan, președintele României, face un anunț de ultimă oră legat de...

Piața muncii din București, ușoară scădere lunară - FOTO: Freepik@Drazen Zigic

Piața muncii din București, ușoară scădere lunară

Numărul salariaților din Capitală, ușor mai mic față de...

Diana Buzoianu

Avize de mediu mai rapide și digitalizare totală în 6 luni

Ministerul Mediului anunță o reformă majoră cu impact...

Ferma. Foto: Pexels.com

pixel