Engie nu va mai fi furnizor de ultimă instanță. ANRE, notificată

Autor: Matei Ion
Data actualizării:
Data publicării:
Engie România a notificat Autoritatea Naţională de Reglementare în Energie (ANRE) la sfârşitul lunii octombrie cu privire la renunţarea la statutul de furnizor de ultimă instanţă, începând cu data de 15 decembrie 2021.

Potrivit unui răspuns al companiei, remis, marţi, la solicitarea AGERPRES, decizia de renunţare a fost luată având în vedere evoluţia fără precedent a preţurilor la gazele naturale şi contextul de incertitudine generată de imposibilitatea de a previziona din timp preluarea clienţilor acestor furnizori şi de a asigura pentru aceştia cantităţile necesare de gaze.

În decurs de doar două săptămâni, Engie România a preluat aproximativ 20.000 de clienţi din portofoliul a trei furnizori, care au renunţat la licenţa de furnizare de gaze naturale.

"Pe lângă efectele operaţionale generate de preluarea acestor clienţi, schema de sprijin recent intrată în vigoare creează dezechilibre financiare majore pentru companie. Mecanismul actual de plafonare prevăzut de Legea 259/2021 nu asigură recuperarea integrală a costurilor reale de achiziţie ale Engie România deoarece este luat în considerare preţul mediu de achiziţie aplicabil în perioada 1 aprilie 2021 - 31 martie 2022 şi nu preţul de piaţă la care achiziţionăm gazele", spun reprezentanţii companiei.

Aceştia arată că înţeleg contextul dificil actual şi doresc să aibă o abordare prudentă şi responsabilă, care să asigure continuitatea alimentării cu gaze naturale a portofoliului Engie România, de 1,9 milioane de clienţi.

"Engie România este în dialog permanent cu autorităţile de resort pentru a găsi cele mai bune soluţii pentru definirea condiţiilor aplicabile furnizorilor de ultimă instanţă pentru toate părţile implicate şi în beneficiul clienţilor", se mai arată în răspunsul companiei.

Poziția ANRE față de astfel de cereri

Anterior, tot marţi, reprezentanţii Autorităţii Naţionale de Reglementare în Energie (ANRE) au afirmat, pentru AGERPRES, că furnizorii de gaze nu mai pot renunţa la licenţă dacă nu rezolvă mai întâi problema clienţilor lor.

"ANRE a modificat regulamentul de acordare a licenţelor, astfel încât furnizorii care solicită retragerea voluntară a licenţei trebuie mai întâi să rezolve problema clienţilor lor. Aceasta înseamnă că trebuie să-i notifice şi să le acorde timp să încheie contracte cu alţi furnizori. ANRE va aproba cererea de a renunţa la licenţă doar dacă este însoţită de dovada că toţi clienţii şi-au încheiat alte contracte", au precizat reprezentanţii ANRE.

Franţa vrea să reformeze piaţa europeană de electricitate

De asemenea, există şi situaţia în care unui furnizor i se retrage automat licenţa pentru că nu mai are contract cu Transgaz, însă, în acel caz, furnizorul îşi asumă plata unor dezechilibre în sistem.

Val de cereri de renunțare la licență

În ultimele două luni, ANRE a primit şase cereri de renunţare la licenţa de furnizare a gazelor. Cei mai mari dintre furnizorii care au cerut acest lucru sunt Restart Energy, cu aproape 23.000 de clienţi, şi Tulcea Gaz, cu aproape 16.000 de clienţi, restul având un număr nesemnificativ de consumatori.

"Niciun consumator nu riscă să rămână nealimentat cu gaze. ANRE desemnează un Furnizor de Ultimă Instanţă (FUI), adică un furnizor care îi poate prelua la preţul cel mai mic. ANRE poate obliga respectivul FUI să preia aceşti clienţi", au adăugat responsabilii reglementatorului.

Aceştia au mai spus că au primit o cerere din partea Engie de a renunţa la statutul de Furnizor de Ultimă Instanţă, însă ANRE poate obliga compania să fie FUI dacă are preţurile cele mai mici din piaţă.

Soluțiile pentru clienții compăniilor

Săptămâna trecută, Restart Energy a anunţat că a luat decizia de a renunţa la furnizarea de gaze naturale şi estimează că actuala criză de pe piaţa de energie va duce la insolvenţe şi dispariţia altor companii din piaţă.

"Piaţa de gaze naturale din România, dar şi de la nivel european, traversează o perioadă extrem de dificilă, caracterizată de o volatilitate ridicată a preţului, lipsa de predictibilitate în zona de aprovizionare şi schimbări majore într-un orizont de timp foarte scurt, ceea ce creează o stare de disconfort real, atât în rândul furnizorilor din domeniul gazelor naturale, cât şi al clienţilor finali. Acestor condiţii speciale li se adaugă modificările legislative recent adoptate în România, care, conform proiecţiilor noastre, vor avea un impact negativ important asupra activităţii de furnizare a gazelor naturale. Drept urmare, după o analiză atentă, am decis renunţarea la activitatea de furnizare de gaze naturale începând cu anul 2022", spune Armand Domuta, manager general Restart Energy.

Potrivit companiei, clienţii Restart ar urma să fie alocaţi automat către Furnizorii de Ultima Instanţă alocaţi de ANRE.

"Actuală criză a energiei va produce schimbări importante în perioada imediat următoare, inclusiv insolvenţe şi dispariţia de pe piaţă a unor producători şi furnizori", apreciază managementul Restart Energy. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Călin Georgescu / Foto: LUCIAN TUDOSE / Agerpres
Nvidia / Foto: Nvidia / Flickr
Bani. Foto: Mihai Ciobanu

Cursul BNR: Euro a crescut, dolarul și aurul au scăzut

Banca Națională a României a calculat valoarea leului...

Grafic bursier
Bani
Baterii. Mașini electrice
Proteste fermieri polonezi / sursa foto: Wikimedia Commons
Tranzacție încheiată
Petroliști Aramco / Foto: Aramco

Prețul petrolului scade, piața este din nou agitată

În prima zi a săptămânii, investitorii au exprimat o...

Conducte de gaze / Foto: Freepik
Foto: Pexels.com

Germania devine o națiune de cumpărători online

Comerţul online ia amploare în Germania.

Buletin de vot / FOTO: Facebook AEP
Rubla rusească
CEC Bank / Ilustrație: Oana Pavelescu
BCE
Bună dimineața! Să aveți o zi de neuitat!
Investitori la bursă / FOTO: Freepik
Lacătul pe ușă
COP29 BAKU / FOTO: https://cop29.az/en/media-hub/media-gallery/35/album?slide=8
Garage DDD / FOTO: Captură ecran
Toyota
Donald Trump / Foto: Flickr, Casa Albă

Echipa Donald Trump II: Loialitate în slujba unei ambiții

Președintele ales a dezvăluit într-un timp record numele...

În laboratoare / FOTO: https://www.leti-cea.fr/cea-tech/leti/Pages/presse/Phototheque.aspx
Mașină electrică / FOTO: Freepik
Unicredit

UniCredit exclude relocarea sediului central în Germania

Andrea Orcel, directorul general al UniCredit SpA, a...

Unilever / FOTO: Freepik

Unilever vrea să renunțe la o serie de produse alimentare

Este o manevră care face parte din planurile de...

foto: pexels.com

pixel