Entuziasm la BVB: Tranzacții de aproape 6 milioane lei în doar 30 de minunte

Autor: Mara Ivan
Data actualizării:
Data publicării:
Un început frumos
Un început frumos
Vedetele sesiunii de dimineață au fost acțiunile Armătura. 

Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a deschis în creştere pe majoritatea indicilor şedinţa de joi, cu tranzacţii de 5,98 milioane de lei (1,21 milioane de euro), efectuate în prima jumătate de oră de la debutul operaţiunilor.

Indicele principal BET, care arată evoluţia celor mai lichide 20 de companii, s-a apreciat cu 0,65%, iar indicele BET-Plus, ce arată evoluţia celor mai lichide 43 de acţiuni de la BVB, a deschis în creştere cu 0,64%.

De asemenea, indicele blue-chip extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a înregistrat un plus de 0,55%, în timp ce reperul de randament al fondurilor de investiţii, BET-BK, a urcat cu 0,42%.

Indicele BET-FI al SIF-urilor s-a depreciat cu 0,13%, iar BET-NG, indicele celor 10 companii din sectorul energetic şi al utilităţilor, a câştigat 0,37%.

Indicele BET AeRO, care include 20 de companii reprezentative de pe piaţa AeRO, era în coborâre cu 0,34%.

Potrivit informaţiilor BVB, cele mai mari creşteri ale valorii acţiunilor le înregistrau Armătura (+14,44%), SSIF BRK Financial Group (+4,56%) şi BRD Groupe Societe Generale (+2,62%).

Pe de altă parte, în scădere erau acţiunile Biofarm (-1,94%), Socep (-1%) şi Digi (-0,85%). 

Citește și Prețul gazului natural în Europa, la mâna australienilor. Ce face Gazprom

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Birou. Foto: Freepik.com

Prăpastie salarială: 12.931 lei în IT vs 3.403 lei în HoReCa

IT-ul rămâne lider la salarii: peste 12.900 lei net, de...

Bani
e-Factura
Bursa de Valori București
Foto: Pexels.com
Stâlpi de înaltă tensiune / Foto: Freepik

China a suspendat importurile de energie electrică din Rusia

China a suspendat importurile de energie electrică din...

Încărcare mașină electrică / sursa foto: Freepik.com
Foto: pexels.com
Hacker. Freepik.com
Foto: Freepik.com
Freepik.com
Vladimir Putin / Foto: Kremlin
Banca Națională a României
Foto: Freepik.com
Document. Foto: Freepik.com
Șofer / sursa: Freepik.com
Agricultura. Foto: Freepik.com
Shein / Foto: Dick Thomas Johnson / Flickr
Semnare contract

Demers pentru modificarea sistemului drepturilor de autor

IMM România susţine introducerea unui colector unic, a...

Dosar ANAF. foto: Freepik.com
Bani. Foto: Freepik.com
Fermierii vor fi mai protejați / Foto: Freepik

pixel