Euro va scădea față de dolar până la sfârșitul anului

Autor: Simona Haiduc
Data publicării:
Bani / FOTO: Freepik
Bani / FOTO: Freepik
În orice caz, așa văd lucrurile experții băncii americane Morgan Stanley.

Mai exact strategul șef al instituției bancare care, într-un interviu acordat agenției Bloomberg, susține că, de la 1,10 dolari cât este în prezent, euro va ajunge la 1,02 dolari la sfârșitul lunii decembrie. Un punct de vedere care vine în contradicție cu consensul analiștilor. 

În această vară, euro și-a luat revanța față de dolar. De la aproximativ 1,07 dolari cât era la sfârșitul lunii iunie, moneda europeană a crescut la 1,1045 dolari în prezent, atingând un vârf de 1,12 dolari în ultimele zile din august. 

Statisticile americane dezamăgitoare, împreună cu așteptările privind reducerile semnificative ale ratelor cheie din partea Rezervei Federale Americane (Fed), au determinat scăderea dolarului, în special față de euro. Potrivit instrumentului FedWatch al Grupului CME, investitorii anticipează în prezent că Fed va proceda la o reducere de aproximativ 125 de puncte de bază (1,25 puncte procentuale) a dobânzii de referință până la sfârșitul anului 2024.

O tendință care se poate da brusc peste cap? Evitând un răspuns direct, experții în strategii de la Morgan Stanely prevăd, în orice caz, o scădere de 7% a euro față de dolar până la sfârșitul anului. Într-un interviu acordat agenției Bloomberg, șeful lor, David Adams, a indicat că analiștii săi contează pe un euro de 1,02 dolari la sfârșitul lunii decembrie 2024.

Creșterea ratei BCE

Această prognoză pornește, în esență, de la ipoteza că Banca Centrală Europeană va reduce ratele dobânzilor la fiecare dintre următoarele trei întâlniri, inclusiv la cea de joi, cu o potențială reducere, la un moment dat, a ratei de 50 de puncte de bază (0,5 puncte procentuale).

„Piața dispune de suficient marjă de manevră pentru a se recentra pe faptul că BCE ar putea proceda la reduceri mai importante și mai rapide decât ceea ce este prevăzut în prezent”, a explicat David Adams, care a lucrat anterior la Federal Reserve Bank din New York, logica echipei sale de experți. „Întâlnirea din această săptămână ar putea fi un catalizator important pentru ca piața să înceapă să se gândească în această notă”, a adăugat el.

„Dacă indicatorii (economici) continuă să se deterioreze în Europa, piața trebuie să înceapă să se gândească nu doar la 25 de puncte de bază pe trimestru, ci poate la 25 de puncte de bază la fiecare întâlnire sau poate chiar la riscul unei reduceri de 50 de puncte de bază (...)”, a adăugat el.

David Adams a evocat, în egală măsură, incertitudinea politică din Europa ca  factor care ar putea determina scăderea monedei din zona euro față de dolar. În afară de frământările politice din Franța, cu schimbarea echipei guvernamentale și nemulțumirile oamenilor expertul vorbește despre Germania, cu ascensiunea partidului de extremă dreaptă, AfD („Alternativă pentru Germania”), la recentele alegeri locale.

Cert este că această prognoză rămâne iconoclastă. Consensul Bloomberg merge pe un euro de 1,11 dolari la sfârșitul anului. Bank of America anticipează o rată de 1,12 în aceeași perioadă. Săptămâna trecută, UBS și-a majorat, la rândul său, proiecția la 1,12 dolari/euro la sfârșitul lui 2024 și la 1,15 dolari la sfârșitul lui 2025 pentru că consideră că slăbiciunea dolarului va persista.

Instituția evocă o scădere a „excepționalismului american”, adică a capacității Statelor Unite de a afișa performanțe economice superioare celor ale tuturor țărilor dezvoltate.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Incendiu la barul Constellation din Crans-Montana, Elveția / Foto: Poliția Cantonului Valaisanne
Donald Trump / Foto: Casa Albă
Steagurile Bulgariei și Uniunii Europene

Bulgaria intră în zona euro, România rămâne pe margine

Bulgaria a devenit oficial, de la 1 ianuarie 2026, al...

Un bărbat la benzinărie / Foto: Freepik
Parlamentari
Calendar / Foto: Freepik
Bani
Bani. Freepik.com
București / Foto: DCBusiness

Bilanț 2025: 10 evenimente care au marcat România

2025 a fost anul în care multe dintre dezechilibrele...

Ilie Bolojan
Ro e-TVA

Ce se întâmplă cu Ro e-TVA în 2026

Guvernul suspendă aplicarea mecanismului RO e-TVA până la finalul anului...

Euro și dolarul au ajuns aprape de paritate
Un contabil face calcule

Regimul fiscal al microîntreprinderilor în 2026

Guvernul confirmă menținerea impozitului de 1% pe...

Microcipuri / Foto: TSMC
Viktor Orban
Baterie Solid State

Argintul devine metal strategic pentru bateriile auto

Gigantul sud-coreean Samsung SDI dezvoltă o nouă...

Cristian Pistol
Transelectrica / FOTO: Facebook
Proba irefutabilă prezentată de Ministerul Apărării din Rusia
Familie / Foto: Freepik
Un bijutier studiază un diamant
Casă de pensii
Președintele Donald Trump și Prima Doamnă Melania Trump găzduiesc o cină cu lideri din mediul de afaceri și tehnologie la Casa Albă, joi, 4 septembrie 2025.

De ce a exportat SUA peste 32 de mii de locuri de muncă

Socoteala de acasă a președintelui Donalt Trump nu se...


pixel