Evergrande, salvare la mustață. Nu intră în incapacitate de plată, deocamdată

Autor: Matei Ion
Data actualizării:
Data publicării:
Evergrande mai scapa odată
Evergrande mai scapa odată
China Evergrande Group a evitat din nou aproape în ultimul moment intrarea în incapacitate de plată în cel mai mare test al său de când a început criza de lichidități  dezvoltatorului imobiliar de la începutul acestui an, chiar în momentul în care eforturile națiunii de a limita consecințele crizei se intensifică.

Clienții firmei internaționale de clearing Clearstream au primit plățile scadente ale dobânzilor la trei obligațiuni în dolari emise de Evergrande, a declarat un purtător de cuvânt al Clearstream. Doi investitori care dețin două dintre obligațiuni au confirmat că au primit plățile, cerând să nu fie identificați deoarece nu erau autorizați să vorbească public.

Dezvoltatorul a trebuit să efectueze miercuri plățile cupoanelor în valoare totală de 148,1 milioane de dolari înainte de sfârșitul perioadelor de grație de 30 de zile, după ce a ratat termenele inițiale de luna trecută. Obligațiunile sale în dolari rămân la niveluri care reflectă o probabilitate ridicată a unei eventuale restructurări, dar au crescut de la minimele record din ultimele săptămâni, pe fondul interesului din partea cumpărătorilor de datorii. 

Acțiunile și obligațiunile firmelor imobiliare au crescut pentru a doua zi joi, în urma unei serii de articole din presa de stat care semnalează că sunt în curs de aplicare măsuri de sprijin care ar putea contribui la atenuarea dificultăților din acest sector.

Evergrande, cel mai îndatorat dezvoltator imobiliar din lume, se luptă să vândă active în timp ce se confruntă cu datorii de peste 300 de miliarde de dolari. Autoritățile chineze au devenit din ce în ce mai intolerante față de acumulările masive de datorii care amenință stabilitatea financiară și l-au îndemnat pe Hui Ka Yan, fondatorul companiei, să ajute la rambursarea obligațiilor Evergrande cu averea sa personală.

Obligațiunile care au avut perioadele de grație pentru plata cupoanelor care s-au încheiat la 10 noiembrie sunt: un titlu de 9,5% cu scadența în 2022, o obligațiune de 10% cu scadența în 2023 și o obligațiune de 10,5% cu scadența în 2024. 

Kaisa Group, al doilea dezvoltator chinez care adâncește criza imobiliară

Piața chineză de obligațiuni offshore a fost afectată de faptul că o serie de alte firme imobiliare se află în dificultate. Piața imobiliară se răcește pe fondul unei măsuri guvernamentale de reprimare a speculațiilor, după ani de expansiune alimentată de datorii în acest sector care reprezintă aproximativ un sfert din producția economică. Rezerva Federală a avertizat săptămâna aceasta că fragilitatea sectorului imobiliar comercial din China s-ar putea extinde în SUA dacă se deteriorează dramatic.  

Luni, doi deținători de obligațiuni în dolari vândute de o unitate a China Evergrande au declarat că nu au primit plata cupoanelor care trebuiau să fie plătite oficial sâmbătă. Ambele cupoane au, de asemenea, o perioadă de grație de 30 de zile înainte ca orice plată neefectuată să fie considerată o neplată.

Autoritățile au încercat să limiteze repercusiunile provocate de dificultățile mai ample ale pieței imobiliare, banca centrală injectând lichidități în sistemul financiar. Obligațiunile și acțiunile dezvoltatorilor chinezi au crescut miercuri, după ce publicația Securities Times a declarat că este posibil ca autoritățile să slăbească controalele pentru ca societățile imobiliare din țară să emită obligațiuni în monedă locală, ca parte a eforturilor de a preveni o deteriorare suplimentară a finanțării acestora.

Dar îngrijorările persistă. O serie de neplăți și retrogradări în industria imobiliară în ultimele săptămâni a împins randamentele obligațiunilor junk în dolari ale emitenților chinezi la cel mai ridicat nivel din cel puțin ultimii 10 ani, de peste 24%. 

Evergrande a refuzat să cometeze aceste informații.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Donald Trump vorbește la telefon
nicusor dan - FOTO: Agerpres
migratie - FOTO: Freepik@ruslan23-02
Șofer de TIR / Foto: Freepik
Administrator de bloc / Foto: Arhivă
China, UE / sursa foto: Freepik.com
Strangere de mana. Foto: Pexels.com
Freepik.com

Amazon a declanşat un nou val de concedieri

Amazon face curățenie în divizia de cărți: concedieri la...

sulyok tamas - FOTO: Agerpres

Președintele Ungariei, vizită de solidaritate la Praid

Președintele Ungariei, vizită de solidaritate la Praid.

Factura. Freepik.com
Camion in trafic
Starlink / Foto: Starlink / Flickr

Starlink intră pe piața maritimă și aviatică

Starlink intră pe piața maritimă și aviatică.

Instalații de aer condiționat
Luna. Foto: Pexels.com
inchirieri - FOTO: Freepik@mrkaka1102
Rubin / Foto: Gemfields
Ce este portofelul european de identitate digitală. Când intră în vigoare şi cum se foloseşte
firme - FOTO: Freepik@Flowo
Industria apărării este în plin boom economic / Foto: NATO
Decizia vine în sprijinul celor cu credite ipotecare
Freepik.com
intarzieri - FOTO: Freepik
Lingouri de argint
Tren deraiat / Foto: Replica Online

Tren plin cu benzină, deraiat în Teleorman

Tren plin cu benzină, deraiat în Teleorman 

Bursa de Valori București
Titluri Tezaur / Ilustrațe: Oana Pavelescu
București / Foto: Oana Pavelescu

pixel