Evoluţie mixtă la Bursa de Valori Bucureşti. Acţiunile Banca Transilvania, OMV Petrom şi Nuclearelectrica - în topul celor mai tranzacţionate

Autor: DCBusiness Team
Data actualizării:
Data publicării:
Bursa de Valori Bucuresti / Foto: BVB
Bursa de Valori Bucuresti / Foto: BVB
Tranzacţii de peste 47 milioane lei, luni, la Bursa de Valori Bucureşti.

Indicii Bursei de Valori Bucureşti au avut o evoluţie mixtă, luni, iar valoarea tranzacţiilor a depăşit 47,16 milioane de lei (9,55 milioane de euro).

Indicele principal BET s-a situat, la închidere, la 12.039,54 puncte, un nivel aproape similar cu cel de vineri, iar BET-Plus, care arată evoluţia celor mai lichide 37 de acţiuni de la Bursă, a consemnat o scădere cu 0,08%.

Indicele blue-chip extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a înregistrat o apreciere de 0,66%, în timp ce indicele SIF-urilor, BET-FI, a coborât cu 0,11%.

Indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii, a închis şedinţa în scădere cu 0,02%, iar BET-NG, care măsoară evoluţia celor zece companii energetice şi de utilităţi, a consemnat un avans de 0,68%.

Indicele BET AeRO, care include 20 de companii reprezentative de pe piaţa AeRO, a închis în scădere cu 0,41%.

Pe Piaţa Reglementată, cele mai tranzacţionate au fost acţiunile Banca Transilvania, cu 6,63 milioane de lei, urmate de titlurile OMV Petrom, care au generat schimburi în valoare de 6,024 milioane de lei, şi de cele ale Nuclearelectrica, cu 5,03 milioane de lei.

Cele mai bune evoluţii au fost înregistrate de acţiunile IAR Braşov (+14,71%), Armătura (+12,5%) şi Şantierul Naval Orşova (+5,36%).

Pe de altă parte, cele mai importante scăderi au fost consemnate de acţiunile Societatea de Construcţii Napoca (-8,68%), Impact Developer& Contractor (-8,20%) şi Compa (-5,83%).

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

e-Factura
Foto: pexels.com
Hacker. Freepik.com
Freepik.com
Banca Națională a României
Foto: Freepik.com
Document. Foto: Freepik.com
Șofer / sursa: Freepik.com
Agricultura. Foto: Freepik.com
Shein / Foto: Dick Thomas Johnson / Flickr
Semnare contract

Demers pentru modificarea sistemului drepturilor de autor

IMM România susţine introducerea unui colector unic, a...

Dosar ANAF. foto: Freepik.com
Bani. Foto: Freepik.com
Fermierii vor fi mai protejați / Foto: Freepik
Petrol / FOTO: Freepik
Lingouri și monede de aur / sursa foto: Freepik.com

Aurul a trecut pragul de 650 lei/gram

Leul a încheiat ședința de miercuri în ușoară scădere...

Sedinta de Guvern

Ce decide Guvernul Bolojan în prima şedinţă din 2026

Proiectele de acte normative incluse pe agenda ședinței...

Oameni pe stradă
Fermier face curat într-o cocină / Foto: Freepik
Foto: Mihai Ciobanu
TAROM

Bogdan Costaş, director general interimar al TAROM

Consiliul de Administraţie al TAROM a decis numirea lui...

Cumpărături online / Foto: Freepik
Foto: Freepik.com
Foto: DRDP Brasov

pixel