Evoluţii financiar-bancare şi bursiere. Bursa de pe Wall Street a deschis şedinţa de miercuri în scădere

Autor: DCBusiness Team
Data publicării:
Bursa
Bursa
Evoluţii financiar-bancare şi bursiere, 8 februarie.

Bursa de pe Wall Street a deschis şedinţa de miercuri în scădere, din cauza temerilor privind evoluţia economiei, transmite Reuters. Indicele Dow Jones Industrial Average s-a depreciat cu 0,07%, ajungând la valoarea de 34.132,90 puncte, în scădere cu 23,79 puncte faţă de valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente.
Indicele Standard and Poor's 500 s-a depreciat cu 0,25%, ajungând la valoarea de 4.153,47 puncte, în scădere cu 10,53 puncte faţă de valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente.
Indicele Nasdaq s-a depreciat cu 0,37%, ajungând la valoarea de 12.069,12 puncte, în scădere cu 44,67 puncte faţă de valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente.

Londra - Bursa de la Londra a deschis şedinţa de miercuri în creştere cu 0,46%, indicele principal FTSE-100 a ajuns la valoarea de 7.900,98 puncte, în creştere cu 36,27 puncte comparativ cu valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente, transmite Reuters.

Frankfurt - Bursa de la Frankfurt a deschis şedinţa de miercuri în creştere cu 0,62%, indicele principal DAX 40 a ajuns la valoarea de 15.416,52 puncte, în creştere cu 95,64 puncte comparativ cu valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente, transmite Reuters.

Paris - Bursa de la Paris a deschis şedinţa de miercuri în creştere cu 0,48%, indicele principal CAC 40 a ajuns la valoarea de 7.166,36 puncte, în creştere cu 34,01 puncte comparativ cu valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente, transmite Reuters.

Budapesta - Cursul oficial al Băncii Centrale a Ungariei valabil pentru ziua de joi este de 362,26 forinţi pentru un dolar, în scădere faţă de un curs de 366,63 forinţi, miercuri, transmite MTI. Moneda euro este cotată la 389,61 forinţi, în scădere faţă de un curs de 392,70 forinţi, miercuri, iar un leu românesc este cotat la 79,58 forinţi, în scădere faţă de un curs de 80,10 forinţi, miercuri.

Tokyo - Bursa japoneză a închis şedinţa de miercuri în scădere cu 0,29%, după publicarea unor rezultatele financiare dezamăgitoare, transmite Kyodo. Indicele principal Nikkei-225 a ajuns la valoarea de 27.606,46 puncte, în scădere cu 8,18 puncte comparativ cu valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente.

Seul - Bursa sud-coreeană a încheiat şedinţa de miercuri în creştere cu 1,30%, indicele principal Kospi a ajuns la valoarea de 2.483,64 puncte, în creştere cu 31,93 puncte comparativ cu valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente, transmite Yonhap.

Shanghai - Bursa din Shanghai a închis şedinţa de miercuri în scădere cu 0,49%, indicele Shanghai Composite a ajuns la valoarea de 3.232,11 puncte, în scădere cu 15,99 puncte faţă de valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente, transmite Xinhua.

Hong Kong - Bursa din Hong Kong a încheiat şedinţa de miercuri în scădere cu 0,07%, indicele Hang Seng a ajuns la valoarea de 21.283,52 puncte, în scădere cu 15,18 puncte comparativ cu valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente, transmite Reuters.

Singapore - Bursa din Singapore a încheiat şedinţa de miercuri în creştere cu 0,23%, indicele Straits Times a ajuns la valoarea de 3.388,52 puncte, în creştere cu 7,68 puncte faţă de valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente, transmite Xinhua. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Salariu / Foto: pexels.com
Economii. Sursa: Freepik.com
Declaratia Fiscala Unica. Foto: AI Freepik.com
Intrarea în salina Praid / Foto: Alex Nicodim / Inquam Photos
Daniel Dăianu / Foto: ALEX MICSIK / AGERPRES FOTO

Afaceri cu ”aromă” de profit. O nouă nișă de lux în România

Industria aromatizării spațiilor – o nișă puțin...

Sef. Sursa: Freepik.com
Foto: AI Freepik.com

Rusia, în situaţia de a importa benzină

Se îngroaşă gluma pentru Rusia, după atacurile Ucrainei...

Fermier face curat într-o cocină / Foto: Freepik
Sofer. Freepik.com
Foto: Oana Pavelescu
Curtea Constituțională a României / Foto: Octav Ganea / Inquam Photos
Contabilitate / Foto: Freepik
Pensii private
Românii pot își pot accesa ăpropriile dosarele electronice de sănătate
Garda de Mediu / Foto: GNM

Arderi ilegale. Prima operațiune cu drone în Sintești, Ilfov

Garda de Mediu lansează prima acțiune cu drone împotriva...

RCA
Mihail Hodorkovski la Kiev, în 2014
Tren Coradia de la Alstom / Foto: Alstom
Radu Burnete
Foto: Pexels.com
Lingouri de aur
Foto: Pexels.com
Freepik.com
Petrol / FOTO: Freepik
Oameni pe strada / Foto: Freepik
Bani. Freepik.com
Fondul Monetar Internațional / Foto: Banca Mondială / Flickr

FMI taie drastic prognoza de creștere a economiei României

FMI a revizuit în scădere estimările privind evoluția...

Guvern. Foto: Mihai Ciobanu

pixel