Evoluţii financiar-bancare şi bursiere. Cifrele zilei de pe pieţele lumii

Autor: DCBusiness Team
Data publicării:
Evoluţii financiar-bancare şi bursiere
Evoluţii financiar-bancare şi bursiere
Evoluţii financiar-bancare şi bursiere.

Bursa de pe Wall Street a deschis şedinţa de marţi în creştere, din cauza atenuării temerilor privind inflaţia, transmite Reuters. Indicele Dow Jones Industrial Average s-a apreciat cu 2,36%, ajungând la valoarea de 30.187,75 puncte, în creştere cu 696,86 puncte faţă de valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente.
Indicele Standard and Poor's 500 s-a apreciat cu 2,75%, ajungând la valoarea de 3.779,41 puncte, în creştere cu 100,98 puncte faţă de valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente.
Indicele Nasdaq s-a apreciat cu 3,3%, ajungând la valoarea de 11.172,01 puncte, în creştere cu 356,58 puncte faţă de valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente.

Londra - Bursa de la Londra a deschis şedinţa de marţi în creştere cu 0,98%, indicele principal FTSE-100 a ajuns la valoarea de 6.976,33 puncte, în creştere cu 67,57 puncte comparativ cu valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente, transmite Reuters.

Frankfurt - Bursa de la Frankfurt a deschis şedinţa de marţi în creştere cu 1,67%, indicele principal DAX 40 a ajuns la valoarea de 12.413,47 puncte, în creştere cu 203,99 puncte comparativ cu valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente, transmite Reuters.

Paris - Bursa de la Paris a deschis şedinţa de marţi în creştere cu 1,78%, indicele principal CAC 40 a ajuns la valoarea de 5.897,08 puncte, în creştere cu 102,93 puncte comparativ cu valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente, transmite Reuters.

Budapesta - Cursul oficial al Băncii Centrale a Ungariei valabil pentru ziua de miercuri este de 422,78 forinţi pentru un dolar, în scădere faţă de un curs de 430,65 forinţi, marţi, transmite MTI. Moneda euro este cotată la 417,50 forinţi, în scădere faţă de un curs de 422,51 forinţi, marţi, iar un leu românesc este cotat la 84,39 forinţi, în scădere faţă de un curs de 85,38 forinţi, marţi.

Tokyo - Bursa japoneză a închis şedinţa de marţi în creştere cu 2,96%, după ce Guvernul britanic a fost forţat luni să revină asupra planurilor anterioare care vizau reducerea cotei de impozitare pentru persoanele înstărite, o intenţie care a declanşat turbulenţe pe pieţele financiare, transmite Kyodo. Indicele principal Nikkei-225 a ajuns la valoarea de 26.992,21 puncte, în creştere cu 776,42 puncte comparativ cu valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente.

Seul - Bursa sud-coreeană a încheiat şedinţa de marţi în creştere cu 2,50%, indicele principal Kospi a ajuns la valoarea de 2.209,38 puncte, în creştere cu 53,89 puncte comparativ cu valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente, transmite Yonhap.

Hong Kong - Bursele din Hong Kong şi Shanghai sunt închise marţi datorită unor sărbători publice, transmite Reuters.

Singapore - Bursa din Singapore a încheiat şedinţa de marţi în creştere cu 1,02, indicele Straits Times a ajuns la valoarea de 3.138,90 puncte, în creştere cu 31,81 puncte faţă de valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente, transmite Xinhua. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Dosare ANAF. Freepik.com

Decembrie fierbinte pentru mediul de afaceri din România

Finalul de an aduce o avalanșă de schimbări fiscale, iar...

Tricolorul României
Femei într-o seră / Foto: Freepik
Bancnote
Elveția
Liberty Galați, fostul Sidex
Casetă de valori / Foto: Freepik
Petroliști
Bani
Copii nu mai au acces pe rețele de socializare / Foto: Freepik
Barajul Paltinu
Argintul a avut cea mai proastă evoluție dintre metalele prețioase
Emmanuel Macron / Foto: Banca Mondială / Flickr
O femeie folosește un ATM și se uită la telefonul său / Foto: Freepik

Tot mai puține ATM-uri, dar crește puternic rețeaua POS

Numărul total al cardurilor active din România a ajuns,...

Ploaie
Vot în Elveția / Foto: Freepik
Imaginea dezastrului / FOTO: Facebook DEER – Muntenia Nord
ANAF / Foto: Freepik

Impozitul suplimentar de 15%. Cum arată noua declarație ANAF

ANAF a publicat în transparență proiectul de ordin care...

Ghișeu
Cineva va citi toate conversațiile / Foto: Freepik
Wizz Air
Centrala de la Iernut / Foto: Romgaz
Ministrul Agriculturii, Florin Barbu

Rosneft intră în zid: profitul s-a prăbușit cu 70% în 2025

Rosneft, cel mai mare producător de petrol al Rusiei, a...

Explozii în Marea Neagră / Foto: Twitter
JP Morgan / Foto: Ben Sutherland / Flickr

JP Morgan, prinsă între scandalul Epstein și Bitcoin

Banca americană JPMorgan se confruntă cu un val de...


pixel