Evoluţii financiar-bancare şi bursiere. Cifrele zilei de la bursele din New York, Londra, Paris şi Seul

Autor: DCBusiness Team
Data publicării:
Foto: Pexels.com
Foto: Pexels.com
Evoluţii financiar-bancare şi bursiere, 11 mai.

Bursa japoneză a închis şedinţa de joi în creştere cu 0,02%, pe fondul avansului acţiunilor din domeniul tehnologiei, transmite Kyodo. Indicele principal Nikkei-225 a ajuns la valoarea de 29.126,72 puncte, în creştere cu 4,54 puncte comparativ cu valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente.

Seul - Bursa sud-coreeană a încheiat şedinţa de joi în scădere cu 0,22%, indicele principal Kospi a ajuns la valoarea de 2.491 puncte, în scădere cu 5,51 puncte comparativ cu valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente, transmite Yonhap.

New York - Bursa de pe Wall Street a închis şedinţa de miercuri cu evoluţii mixte, după ce Departamentul Comerţului a anunţat că inflaţia în SUA a încetinit uşor în aprilie, transmite Reuters. Indicele Dow Jones Industrial Average s-a depreciat cu 0,09%, ajungând la valoarea de 33.531,33 puncte, în scădere cu 30,48 puncte faţă de valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente.
Indicele Standard and Poor's 500 s-a apreciat cu 0,45%, ajungând la valoarea de 4.137,64 puncte, în creştere cu 18,47 puncte faţă de valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente.
Indicele Nasdaq s-a apreciat cu 1,04%, ajungând la valoarea de 12.306,44 puncte, în creştere cu 126,89 puncte faţă de valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente.
La bursa New York Mercantile Exchange (Nymex), cotaţia barilului de petrol 'light sweet crude' cu livrare în luna iunie a scăzut cu 1,15 dolari, ajungând la închidere la valoarea de 72,56 dolari.

Londra - Bursa de la Londra a închis şedinţa de miercuri în scădere cu 0,41%, indicele principal FTSE-100 a ajuns la valoarea de 7.732,09 puncte, în scădere cu 32 puncte comparativ cu valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente, transmite Reuters.
La bursa ICE Futures, cotaţia barilului de petrol Brent din Marea Nordului cu livrare în luna iulie a scăzut cu 1,03 dolari, ajungând la închidere la valoarea de 76,41 dolari.

Frankfurt - Bursa de la Frankfurt a închis şedinţa de miercuri în scădere cu 0,37%, indicele principal DAX 40 a ajuns la valoarea de 15.896,23 puncte, în scădere cu 59,25 puncte comparativ cu valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente, transmite Reuters.

Paris - Bursa de la Paris a închis şedinţa de miercuri în scădere cu 0,49%, indicele principal CAC 40 a ajuns la valoarea de 7.361,20 puncte, în scădere cu 35,97 puncte comparativ cu valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente, transmite Reuters.

Budapesta - Cursul oficial al Băncii Centrale a Ungariei valabil pentru ziua de joi este de 338,86 forinţi pentru un dolar, în scădere faţă de un curs de 338,90 forinţi, miercuri, transmite MTI. Moneda euro este cotată la 371,12 forinţi, în scădere faţă de un curs de 372,08 forinţi, miercuri, iar un leu românesc este cotat la 75,40 forinţi, în scădere faţă de un curs de 75,60 forinţi, miercuri.
Bursa din Budapesta a închis şedinţa de miercuri în scădere cu 1,04%, indicele BUX a ajuns la valoarea de 46.252,72 puncte. Valoarea tranzacţiilor s-a ridicat la 9,5 miliarde de forinţi (25,7 milioane de euro). 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Salariu / Foto: pexels.com
Economii. Sursa: Freepik.com
Declaratia Fiscala Unica. Foto: AI Freepik.com
Intrarea în salina Praid / Foto: Alex Nicodim / Inquam Photos
Daniel Dăianu / Foto: ALEX MICSIK / AGERPRES FOTO

Afaceri cu ”aromă” de profit. O nouă nișă de lux în România

Industria aromatizării spațiilor – o nișă puțin...

Sef. Sursa: Freepik.com
Foto: AI Freepik.com

Rusia, în situaţia de a importa benzină

Se îngroaşă gluma pentru Rusia, după atacurile Ucrainei...

Fermier face curat într-o cocină / Foto: Freepik
Sofer. Freepik.com
Foto: Oana Pavelescu
Curtea Constituțională a României / Foto: Octav Ganea / Inquam Photos
Contabilitate / Foto: Freepik
Pensii private
Românii pot își pot accesa ăpropriile dosarele electronice de sănătate
Garda de Mediu / Foto: GNM

Arderi ilegale. Prima operațiune cu drone în Sintești, Ilfov

Garda de Mediu lansează prima acțiune cu drone împotriva...

RCA
Mihail Hodorkovski la Kiev, în 2014
Tren Coradia de la Alstom / Foto: Alstom
Radu Burnete
Foto: Pexels.com
Lingouri de aur
Foto: Pexels.com
Freepik.com
Petrol / FOTO: Freepik
Oameni pe strada / Foto: Freepik
Bani. Freepik.com
Fondul Monetar Internațional / Foto: Banca Mondială / Flickr

FMI taie drastic prognoza de creștere a economiei României

FMI a revizuit în scădere estimările privind evoluția...

Guvern. Foto: Mihai Ciobanu

pixel