Evoluții marcante pe piața materiilor prime: Ce se întâmplă cu aurul, cu aluminiul

Autor: Simona Haiduc
Data actualizării:
Data publicării:
Sunt mișcări interesante la burse
Sunt mișcări interesante la burse
Prețul aluminiului a scăzut săptămâna aceasta la Bursa Metalelor de la Londra, reflectând costuri mai mici la energiei, în ciuda relaxării restricțiilor sanitare din China.

"Aluminiul rămâne sub presiune", a comentat Barbara Lambrecht, analist la Commerzbank. Prețul metalului alb a pierdut aproximativ 6% la Bursa de Metale din Londra (LME) și este aproape de minimul ultimelor cinci luni atins la jumătatea lunii mai. "Acest lucru se datorează probabil în parte prețurilor mai mici la energie", a spus analistul.

"Scăderea prețului la petrol a fost destul de semnificativă pentru aluminiu", mai spun brokerii de la Marex, "ceea ce a pus presiune asupra prețurilor, având în vedere că petrolul este în general echivalent cu energia, iar energia este, la rândul său, cel mai important factor de cost în producția de aluminiu rafinat", care este foarte mare consumatoare de energie electrică.

Într-adevăr, energia reprezintă aproximativ 40% din costul total al producției de aluminiu. La LME, tona de aluminiu cu livrare peste trei luni s-a tranzacționat la 2.726,00 dolari la închiderea sesiunii de miercuri, ultima zi de tranzacționare înainte de weekendul prelungit de la Londra, față de 2.871,50 dolari la închiderea de vineri.

Aurul se redresează

Aurul și-a continuat revenirea la sfârșitul săptămânii, după a avut o scurtă perioadă de scădere, deoarece riscul geopolitic a determinat investitorii să se îndrepte spre un refugiu sigur. Statutul de refugiu sigur al aurului este apreciat "pe măsură ce investitorii devin din nou îngrijorați că Fed (Rezerva Federală) nu își va revizui prea curând campania de majorare a ratelor", a declarat Edward Moya, analist la Oanda.

Dar, a continuat el, "războiul din Ucraina ar putea escalada după ce SUA au semnalat că vor oferi Ucrainei sisteme avansate de rachete", a continuat el. Următorele livrări de arme americane în Ucraina, inclusiv lansatoare multiple de rachete, "crește riscul" unei confruntări militare între SUA și Rusia, a avertizat Moscova.

În condițiile în care riscurile geopolitice se mențin la cote ridicate, iar temerile legate de o posibilă înăsprire agresivă a politicii monetare de către băncile centrale globale, "aurul ar putea prospera", ca și restul activelor considerate sigure", a spus Moya. Joi, o uncie de aur s-a tranzacționat la 1.867,98 dolari, față de 1.853,72 dolari cu șapte zile mai devreme.

Citește și Un vânt rece s-a abătut asupra cuprului, etalonul pieței metalelor

Cacao crește

Prețurile la cacao au crescut în această săptămână, susținute de cererea mai puțin afectată de războiul din Ucraina. "În pofida războiului ruso-ucrainean și a dificultăților economice, această piață a continuat să-și revină după pandemia de Covid-19 în prima jumătate a anului agricol", a remarcat Carsten Fritsch, analist la Commerzbank.

În primul trimestru, s-au atins chiar valori maxime din ultimii 17 ani, a declarat analistul, citând datele Organizației Internaționale pentru Cacao (ICCO). Cu toate acestea, în raportul său trimestrial, organizația subliniază că datele din trimestrul al doilea vor oferi probabil o mai bună evaluare a efectelor războiului din Ucraina asupra cererii de cacao, "așa că este foarte posibil să asistăm la noi revizuiri în lunile următoare", spune Fritsch.

La Londra, o tonă de cacao cu livrare în decembrie valora 1.828 de lire sterline la închiderea de miercuri, înainte de weekendul prelungit, față de 1.783 de lire sterline la sfârșitul zilei de vineri. La New York, tona cu livrare în iulie valora joi, în jurul orei 15:15 GMT (17:15 la Paris), 2.516 dolari, față de 2.462 de dolari vinerea trecută.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Dosare ANAF. Freepik.com

Decembrie fierbinte pentru mediul de afaceri din România

Finalul de an aduce o avalanșă de schimbări fiscale, iar...

Tricolorul României
Femei într-o seră / Foto: Freepik
Bancnote
Elveția
Liberty Galați, fostul Sidex
Casetă de valori / Foto: Freepik
Petroliști
Bani
Copii nu mai au acces pe rețele de socializare / Foto: Freepik
Barajul Paltinu
Argintul a avut cea mai proastă evoluție dintre metalele prețioase
Emmanuel Macron / Foto: Banca Mondială / Flickr
O femeie folosește un ATM și se uită la telefonul său / Foto: Freepik

Tot mai puține ATM-uri, dar crește puternic rețeaua POS

Numărul total al cardurilor active din România a ajuns,...

Ploaie
Vot în Elveția / Foto: Freepik
Imaginea dezastrului / FOTO: Facebook DEER – Muntenia Nord
ANAF / Foto: Freepik

Impozitul suplimentar de 15%. Cum arată noua declarație ANAF

ANAF a publicat în transparență proiectul de ordin care...

Ghișeu
Cineva va citi toate conversațiile / Foto: Freepik
Wizz Air
Centrala de la Iernut / Foto: Romgaz
Ministrul Agriculturii, Florin Barbu

Rosneft intră în zid: profitul s-a prăbușit cu 70% în 2025

Rosneft, cel mai mare producător de petrol al Rusiei, a...

Explozii în Marea Neagră / Foto: Twitter
JP Morgan / Foto: Ben Sutherland / Flickr

JP Morgan, prinsă între scandalul Epstein și Bitcoin

Banca americană JPMorgan se confruntă cu un val de...


pixel