Explozie puternică la Istanbul, soldată cu morți și răniți. Erdogan denunţă un ''atentat ticălos'' VIDEO

Autor: Delia Gheață
Data publicării:
Taksim Square, locul unde a avut loc explozia
Taksim Square, locul unde a avut loc explozia
Cel puţin 6 persoane au fost ucise şi 53 rănite într-o explozie puternică ce a avut loc duminică după-amiază pe artera comercială foarte frecventată Istiqlal din centrul metropolei turce Istanbul, relatează presa locală citată de AFP şi Reuters.

După ce guvernatorul Istanbulului, Ali Yerlikaya, anunţase un prim bilanţ de 4 morţi şi 38 de răniţi, preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a precizat într-o intervenţie televizată că cel puţin 6 persoane au fost ucise şi 53 rănite în urma acestui ''atentat ticălos''. ''Autorii acestui atentat vor fi demascaţi. Populaţia noastră să fie sigură că autorii vor fi pedepsiţi'', a adăugat preşedintele turc.

"Eforturile de a învinge Turcia și poporul turc prin terorism vor eșua astăzi, așa cum au eșuat ieri și vor eșua și mâine", a declarat președintele în cadrul unei conferințe de presă. "Ar fi greșit să spunem că acesta este fără îndoială un atac terorist, dar primele evoluții și primele informații ale guvernatorului meu sunt că miroase a terorism."

Youtube video image

Explozia a survenit la puţin timp după ora locală 16:00 (13:00 GMT), când artera pietonală Istiqlal era destul de aglomerată.

Această arteră comercială situată în apropierea Pieţei Taksim este de obicei frecventată şi de turişti străini.

Posturile turce de televiziune au arătat iniţial o mobilizare de ambulanţe şi a poliţiei la locul exploziei, precum şi imagini cu răniţi. Intre timp, Înaltul consiliu al audiovizualului turc a interzis televiziunilor să mai difuzeze imagini de la faţa locului.

Alte imagini, postate de martori pe reţelele de socializare, arată un mare crater la locul deflagraţiei şi victime căzute la pământ.

Potrivit unui reporter local colaborator al AFP, poliţia a izolat zona exploziei şi există teama că ar putea surveni o a doua deflagraţie.

''Oamenii alergau panicaţi. Era un zgomot enorm. Şi fum negru. Explozia a fost atât de puternică, aproape asurzitoare'', spune un martor.

Artera Itstiqlal a mai fost afectată de explozii, în campania de atentate din 2015-2016 care a vizat mai multe oraşe ale Turciei. Revendicate o parte din ele de gruparea jihadistă Statul Islamic, acele atacuri s-au soldat cu aproape 500 de morţi şi circa 2.000 de răniţi.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Casa de schimb valutar: Foto: Oana Pavelescu
Contabili / Foto: Freepik

Scrisoarea ANAF care poate opri un control fiscal

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF)...

Oameni de afaceri / FOTO: Freepik

ANAF schimbă formularul 300 de TVA: apare un nou decont

Agenția Națională de Administrare Fiscală a pus în...

Nicușor Dan
Fondurile PNRR vor fi controlate la sânge
Cele mai puternice fonduri de pensii își retrag banii din obligațiunile americane

Fondurile de pensii din Europa de Nord încep să fugă de SUA

Marii investitori instituționali din Europa de Nord...

Ilie Bolojan / Foto: gov.ro
Ciprian Ciucu, primarul Capitalei
ANAF
Documente. Freepik.com
Lucratori în fabrică

Klaus Iohannis scapă de sechestul asigurător. Ce urmează?

Curtea de Apel Alba Iulia a decis definitiv, joi, că...

Donald Trump, Davos
Ioana Dogioiu
Fregata HDMS Triton a Marinei Regale Daneze patrulează apele din regiunea arctică
Ciclonul Harry a lăsat în urmă distrugeri uriașe / Foto: Salvo Mangano / Facebook
Fondurile de pensii daneze se descotorosesc de obligațiunile americane
Targ de turism
Vot în Parlamentul European
Accident feroviar în Cartagena, Spania
Santierul M6, sectiunea SUD Statia Gara-Baneasa
Eoliene și panouri fotovoltaice / Foto: Freepik
Oameni pe stradă / Foto: Oana Pavelescu
Asigurări / Ilustrație: DCBusiness
Bogdan Chiriţoiu / Foto: Oana Pavelescu
Bursă
Fregata Marinei Regale Daneze HDMS Triton patrulează apele din jurul regiunii arctice.
Donald Trump la Davos

Trump atacă politicile verzi ale UE în discursul de la Davos

Președintele SUA, Donald Trump, a declarat miercuri, la...


pixel