Facilitatea acordată de EximBank pentru Romelectro, desemnată “Finanțarea anului” în energie

Autor: DCBusiness Team
Data publicării:
EximBank a fost desemnată câștigătoarea categoriei ”Finanțarea anului”, în cadrul celei de-a 6-a ediții a Galei premiilor pentru energie, organizată de energynomics.ro, pentru acordul încheiat în acest an cu Romelectro SA, unul dintre cei mai mari contractori generali pentru proiecte energetice.

Banca a acordat companiei o facilitate în valoare totală de 150 de milioane de lei, care include o componentă de finanțare, ce acoperă nevoile temporare de cash, și una de garantare – scrisori de garantie bancară, care va asigura companiei finanțarea necesară pentru executarea contractelor pe care le-a câștigat în România și pe piețele internaționale.

Numai pe parcursul ultimelor luni, Romelectro a câștigat licitațiile organizate de CNTEE Transelectrica SA pentru modernizarea mai multor stații electrice de transformare, Focșani Vest, Roman Nord, Bacău Sud, Smârdan, Craiova și Medgidia, contracte în valoare totală de peste 50 de milioane de euro. De asemenea se află în fază avansată de finalizare proiectul de modernizare a stației Bradu de 400/220/110/20 kV, cât și o investiție în mai multe segmente de linie de 220 și 110 kV în Kosovo.

”Ne bucurăm că finanțarea acordată de EximBank a fost apreciată de juriu și suntem încântați că reușim să continuăm parteneriate cu companii foarte solide din România care derulează proiecte cu impact asupra sectorului în care activează, asupra comunității și a economiei în ansamblu. Colaborăm cu Romelectro de patru ani, timp în care, având EximBank ca principal partener financiar, compania a reușit atât să-și majoreze portofoliul de proiecte, cât și să-și extindă și să-și consolideze prezența pe piețe externe puternic concurențiale. Este expresia faptului că, pentru orice companie care are alături o bancă ce îi înțelege cerințele și se adaptează nevoilor sale, așa cum este EximBank, succesul nu va întârzia să apară”, a spus Traian Halalai, președintele executiv al EximBank.

Premiul a fost acordat în urma votului unui juriu de specialitate care a analizat candidaturile prin prisma structurii acordului de finanțare, a impactului asupra companiei finanțate, precum și a creșterii de afacere anticipată și a beneficiilor pentru acționari.

EximBank este o instituţie specializată care se implică activ în susţinerea şi promovarea mediului de afaceri românesc. Instrumentele sale financiare specifice sunt dedicate exclusiv segmentului corporate și pot fi accesate în condiții avantajoase de orice tip de societate comercială, fie că este IMM sau companie mare, derulează tranzacţii internaţionale, ori se adresează numai pieţei interne.

Companiile au la dispoziție și un portofoliu competitiv de produse de trezorerie, cash management, trade finance și factoring, care întregesc oferta de finanțare și garantare. Totodată, pentru că acţionează ca agent al statului pe piaţa românească de garanţii şi asigurări, EximBank este principalul canal prin care fondurile publice, puse la dispoziţie de statul român, se infuzează în economia reală.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Risipa alimentara. Freepik.com
Documente ANAF. Freepik.com
Banca Naționala a României
foto:Facebook Glovo
Un fermier culege roșii într-un solar / Foto: Freepik

Se lansează programul "Fermier-Antreprenor"

Comunitatea Antreprenorilor Tineri din Agricultură...

Muncitori pe șantier / Foto: Unsplash
Nuclearelectrica / Foto: Arhivă
Foto ilustrativ
Foto: Reuters
Freepik.com
Fermier / Foto: Freepik

Cum vor fi afectați fermierii români de noile reguli UE

Comisia de Agricultură a Parlamentului European a...

Alexandru Nazare / Foto: gov.ro
Curtea de Conturi Europeana
ECOFIN / Foto: Comisia Europeană
Oameni traversează strada

România, la un pas de sancțiuni dure de la Bruxelles

România riscă să intre din nou în vizorul Comisiei...

Strangere de mana. Foto: Pexels.com
Întâlnirea dintre Donald Trump și Vladimir Putin în Alaska
OMV Petrom
Freepik.com

Leul recuperează teren în faţa euro şi a dolarului

Curs valutar BNR, 12 septembrie 2025.

Ilie Bolojan / Foto: gov.ro
Impozite și taxe / Foto: Freepik
ANAF. Freepik.com
BVB
foto: pexels.com
factura. Freepik.com
Dolari. Freepik.com

Dolarul își revine uşor, dar rămâne sub presiune

Fed, în prim-plan: investitorii pariază pe reducerea...


pixel