Viața IMM-urilor se simplifică: dispar obligații vechi de ani
Guvernul a aprobat o modificare...
În urma sesizării din partea unui consumator de gaze naturale, că nu beneficiază de preț plafonat la gaze, în factura primită de la furnizorul său în luna noiembrie și decembrie 2022 se poate constata că avem costuri cu gazele sub prețul plafonat.
Astfel, în cazul consumatorului nostru, pentru un apartament de 3 camere el a fost nevoit să achite în luna decembrie 2022, doar pentru gazele naturale folosite în gospodărie, suma de 818,19 lei, care reprezintă 31,1% din venitul lunar al familiei. Consumatorul a achitat costurile cu gazele (78%), un adaus commercial către furnizor (3%) și TVA către stat (19%), dar nu a beneficiat de nici un ajutor din partea statului prin plafonare, așa cum prevede OUG 27, datorită valorii plafonului stabilit la un nive de 0,31 lei/kWh cu TVA inclus.

În situația în care valoarea plafonului s-ar fi stabilit la un nivel de 0,24 lei/kWh cu TVA inclus (explicații aici), atunci acest consumator ar fi achitat o factură de 713,22 lei, respectiv ar fi avut cheltuieli mai mici cu 4% din bugetul familiei.

În același timp apreciem că cel târziu în luna mai 2023 costurile cu gazele naturale la furnizor pentru populație, ar tinde către valoarea de 0,24 lei/kWh (valoarea propusă spre plafonare în luna ianuarie 2023), dar atunci acest preț nu ar mai ajuta consumatorul deoarece nu se mai consumă gaze aproape deloc.
Tocmai de aceea se impune analizarea stabilirii unui plafon nou al prețului la gaze atunci când el ar aduce beneficii consumatorului și nu peste 5 luni atunci când el ar avea doar valoare …. electorală.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.
Guvernul a aprobat o modificare...
Sistemul energetic național a...
Argintul s-a prăbușit cu 30%...
India și Uniunea Europeană au...
Alianța OPEC+ a convenit, în...
Anul 2026 va fi decisiv pentru...
Bitcoin, cea mai mare...
Arieratele bugetului general...
Furnizorul de componente auto...
Prăbușire istorică a...
O modificare importantă în relația dintre contribuabili...
Guvernul federal al Statelor...
Sistemul electroenergetic al...
Guvernul calmează haosul din...
Legea care majorează capitalul...
Nvidia intenționează să facă o...
Cel puțin o persoană a murit și...
Companiile cu capital românesc...
Actorul american Steven Seagal...
Probleme grave în rețeaua...
Zvonurile despre anulări în...
Circulaţia pe drumurile...
Numărul beneficiarilor de...