Facturi GREŞITE. Horia Constantinescu (ANPC), despre controale: Am reuşit să transmitem un mesaj de fermitate în piață

Autor: Antonia Popescu
Data actualizării:
Data publicării:
Horia Constantinescu (ANPC): Este nevoie de educaţie financiară
Horia Constantinescu (ANPC): Este nevoie de educaţie financiară
EXCLUSIV
Horia-Miron CONSTANTINESCU, președinte ANPC, a vorbit, în cadrul dezbaterii online "Criza energetică - soluții la problemele momentului", realizată de trustul de presă DC Media Group, despre nemulțumirile oamenilor, despre facturi, amenzi și sesizări.

Câți bani au intrat la buget în urma amenzilor pentru facturi greșite la energie și gaze? a întrebat Val Vâlcu.

"Cred că este mai puțin importantă suma exactă, mai ales luând în calcul faptul că încă anumite amenzi pot fi achitate în jumătate din minimul prevăzut de actul normativ în baza căruia se aplică. Cred că mai importante au fost măsurile complementare cu care am reușit ca autoritate la acel moment să transmitem un mesaj de fermitate în piață. După care evaluând întregul impact al actelor normative ale momentului de atunci am generat mai multe întâlniri și discuții cu operatorii economici furnizori de utilități stabilind un grad larg de refacere, dacă vă aduceți aminte al facturilor, o viteză ce ajunsese undeva la până la 300 000 de facturi pe zi.

Ori la acest moment am considerat ca purtând dialog cu tot ceea ce înseamnă mișcările de tipul acesta vom putea avea un tablou mai clar a ceea ce se întâmplă și bineînțeles abia după aceea să putem stabili sancțiuni în funcție de abaterile intenționate ale operatorilor economici, pentru că unele dintre acestea au fost sancționate, cu toate că la momentul acela operatorii economici deja demarase la nivel de remediere a acțiunilor constatate, pentru că a fost o variantă mult intempestivă întreaga situație față de realitatea cu care aceștia se confruntă", a spus Horia-Miron CONSTANTINESCU, Președinte ANPC

Se mai înregistrează plângeri s au liniștit lucrurile s-a așezat piața?, a întrebat jurnalistul.

"Sesizări vor fi permanente. De ce? Pentru că mulți dintre consumatori o dată cu majorarea tarifelor așa cum le văd și datorită unora dintre mesajele transmise în piață, există în continuare vătămați. Unii acuză în continuare furtul. Cu toate că sper că s-a lămurit situația, nimeni de fapt nu fură pe nimeni. Prețurile au explodat la nivel mondial.

Mesaj de la Bruxelles: OPORTUNITĂŢI neaşteptate pentru România, în plin război Rusia-Ucraina

Iată că Guvernul a reușit să intervină și cu cele două acte normative, cel din de la sfârșitul anului trecut și cel de la începutul acestuia au reușit cumva să calmeze întreaga situație. Elaborarea noului act normativ cel care va intra acum în vigoare va lămuri cu siguranță pentru o perioadă mai lungă de timp toată situația. Dar da, în continuare sunt cetățeni care nu înțeleg de ce nu se încadrează în consumul estimat, de ce se aplică plafonarea sau compensarea.", a explicat Horia-Miron CONSTANTINESCU, Președinte ANPC

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Curs valutar / Foto: Freepik

Curs valutar BNR: aurul înregistrează un salt major

Banca Națională a României a publicat miercuri, 21...

Contabile se uită peste mai multe hârtii / Foto: Freepik
e-Factura / Foto: Freepik
Dan Suciu
Tunelul Margina-Holdea
ONG-urile riscă să dispară
Ilie Bolojan / Foto: Octav Ganea / Inquam Photos

Ilie Bolojan, discuții cu guvernatorul BNR, Mugur Isărescu

Premierul Ilie Bolojan s-a deplasat miercuri dimineaţă...

Donald Trump vorbește cu jurnaliștii lângă Air Force One
Lingouri de aur
Panouri solare / Foto: Freepik
Centrala nucleară avariată de la Fukushima
Victor Negrescu
Emmanuel Macron, la Davos, în timpul discursului / Foto: WEF
Alexandru Nazare
Bancnote și lingouri de aur / Foto: Freepik
Dosare cu documente. Foto: Freepik.com
Uzină Renault / Foto: Renault
Florin Bănică

Programul Rabla, în discuție la nivel de Guvern și Minister

Preşedintele Administraţiei Fondului pentru Mediu (AFM),...

Mariusz Kozlowski, CEO Paralela 45
Donald Trump
Șantier / Foto: Freepik
Banca Nationala a României
România, pe harta marilor investitori
Un bărbat citește mai multe documente / Foto: Freepik
Bani / Foto: DCBusiness
Ministerul Finanțelor
Vladimir Putin în timpul unei vizite la o uzină de armament din Perm / Foto: kremlin.ru

De ce Rusia a tăiat 10% din cheltuielile pentru apărare

Rusia a redus semnificativ cheltuielile bugetare în luna...


pixel