Facturile la energie. Premierul Ciucă, anunț crucial pentru toți românii

Autor: Mara Ivan
Data publicării:
Măsuri guvernamentale pentru gestionarea efectelor creșterii prețurilor la energie și gaze naturale
Măsuri guvernamentale pentru gestionarea efectelor creșterii prețurilor la energie și gaze naturale
Ordonanţa de urgenţă ce cuprinde măsurile elaborate de Guvern pe fondul creşterii preţurilor la gaze şi energie urmează să fie adoptată săptămâna viitoare, premierul Nicolae Ciucă solicitând miniştrilor responsabili să finalizeze actul normativ astfel încât până vineri să fie pus în dezbatere publică.

Șeful Executivului a amintit, la începutul şedinţei de Guvern de miercuri, că a avut o întâlnire marţi cu producătorii, furnizorii şi distribuitorii din energie.

"Am desfășurat o serie de măsuri, începând de luni, legate de subiectul setului de măsuri guvernamentale pentru a putea gestiona efectele legate de creșterea prețurilor la energie și gaze. Ieri am avut o întâlnire cu furnizorii, producătorii și distribuitorii din Energie.

Am discutat cu ministrul Energiei şi se lucrează la partea de conţinut a ordonanţei de urgenţă pe care doresc să o finalizăm până vineri dimineaţa. Şi, în acest sens, rog ministrul de Finanţe, ministrul Agriculturii, ministrul Economiei, ministrul Antreprenoriatului şi Turismului, ministrul Justiţiei şi ministrul Transporturilor să finalizeze partea de conţinut, astfel încât la Ministerul Energiei şi, bineînţeles, cu sprijinul domnului secretar general să finalizăm această ordonanţă să putem să o punem în transparenţă publică cel mai târziu vineri dimineaţă, astfel încât săptămâna viitoare, înainte de şedinţa săptămânală, să adoptăm această ordonanţă de urgenţă", a transmis prim-ministrul. 

Citește și Facturi DUBLE la încălzire pentru bucureșteni! Dar caloriferele sunt RECI

Zielele trecute, premierul a anunțat că Guvernul va lua o serie de măsuri pentru facturi, precizând că,  la consumatori, se va percepe un preț de 0,68 bani/kw oră la factura de curent electric. 

"Am reuşit să ajungem la un acord astfel încât la energie plafonul să scadă de la 1 leu la 0,68 lei/kW. De asemenea, limita consumului să crească de la 300 kW la 500 kW pentru care se calculează acest preţ. Practic reiese o compensare de 0,291 lei/kW, ceea ce va însemna că la consumatori se va percepe 0,68 bani/kW”, a spus el

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Contor de gaze / Foto: Freepik
Adrian Negrescu / Ilustrație: Oana Pavelescu
Bani. Foto: Freepik.com
Cosmin Marinescu

Cosmin Marinescu (BNR): Prețul banilor nu este rata dobânzii

"Prețul banilor nu este rata dobânzii", subliniază,...

Mai mulți angajați lucrează într-un birou / Foto: Freepik
Toyota. Foto: Pexels.com
Finante. Freepik.com
Hidroelectrica
Stâlp de înaltă tensiune / Foto: Freepik
Curs valutar. Sursa: Freepik.com
Alexandru Nazare
Foto: Freepik.com

Zboruri suspendate la Berlin, din cauza poleiului

Aeroportul internaţional Berlin-Brandenburg va rămâne...

Foto: Pexels
Foto: Freepik.com
Ședință de guvern
Nicusor Dan
Ilie Bolojan / Foto: Octav Ganea / Inquam Photos

Ilie Bolojan a anunțat cum vrea să repornească economia

Guvernul lucrează la un pachet complex de măsuri pentru...

Poluare / Foto: Freepik
Contor de gaze / Foto: Freepik
Banca Națională a României / Foto: Oana Pavelescu
The Washington Post / Foto: DCBusiness

The Washington Post anunță concedieri masive

The Washington Post a început miercuri o rundă amplă de...

Lingouri de aur

pixel