Fermierii din sectorul bovin, discuţii cu ministrul Agriculturii. Care sunt revendicările

Autor: DCBusiness Team
Data publicării:
Întâlnirea cu fermierii - arhiva / FOTO: Ministerul Agriculturii
Întâlnirea cu fermierii - arhiva / FOTO: Ministerul Agriculturii
Reprezentanții asociațiilor de fermieri din sectorul bovin au intrat la discuții cu ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Florin Barbu.

Printre principalele probleme semnalate se numără subfinanțarea în sectorul de ameliorare a raselor, acordarea ajutorului național tranzitoriu și optimizarea sau lansarea de noi programe pentru dezvoltarea domeniului.

Asociația Forța Fermierilor (AFF) a transmis o listă cu șase solicitări, prima dintre acestea referindu-se la Legea biotehnologiei de reproducție. Proiectul de lege a trecut de Senat și se află acum la Camera Deputaților. AFF propune ca Ministerul Agriculturii să aducă amendamente la lege pentru a respecta legislația europeană și să formeze un grup de lucru pentru a finaliza propunerea de amendamente.

O altă solicitare se referă la ameliorarea raselor, unde subfinanțarea afectează direct calitatea serviciilor de Control al Performanțelor Productive (CPP). AFF dorește să afle suma alocată pentru activitatea de Registre Genealogice (RG) și CPP pentru anul 2024 (la taurine) și data la care se va propune bugetul pentru aprobare în ședința de Guvern. De asemenea, cere organizarea unei ședințe de lucru pentru analiza întregii activități de ameliorare, cu accent pe colectarea datelor din teren de către organizațiile de control.

AFF propune, de asemenea, ca ajutorul național tranzitoriu să fie acordat doar animalelor active la data depunerii cererii.

Asociația consideră necesară lansarea unui program de minimis pentru achiziționarea de tineret, un program "Rabla" pentru instalațiile de muls și optimizarea programului "Bunăstarea la vaca de lapte" - ecoschema APIA, prin intermediul societăților de ameliorare.

Ministrul Agriculturii are programate încă două runde de discuții, una cu reprezentanții sectoarelor porc și pasăre și cealaltă cu cei ai procesatorilor din industria alimentară. Primele întâlniri cu fermierii și asociațiile sectorului ovine și caprine s-au încheiat cu un proces verbal care a agreat 13 solicitări. Discuțiile cu retailerii pentru analizarea rezultatelor măsurii de plafonare a adaosului comercial la alimentele de bază, programate inițial pentru luni, au fost amânate pentru miercuri dimineața.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

ANAF schimbă foaia / Foto: Freepik
Casă de schimb valutar
Muncitori într-o fabrică de confecții / Foto: Ministerul Muncii
Centru de date / Foto: Freepik
Alexandre Bombarde, CEO Carrefour
Taxa pe stâlp vizează inclusiv contrucțiile din agricultură / Foto: Freepik

A 11-a ramă Coradia Stream a intrat în flota CFR Călători

Cea de-a 11 ramă electrică Coradia Stream, din lotul de...

Cloud-ul Amazon, atacat de Inteligența Artificială

AI-ul a pus pe pauză cloud-ul Amazon. Două pene în decembrie

Divizia de cloud a Amazon a fost afectată de cel puțin...

Jeffrey Epstein și Leslie Wexner (dr) / Foto: DoJ
Narendra Modi
JP Morgan / Foto: Ben Sutherland / Flickr
Influencer arată un bitcoin
Nicușor Dan
Bani / Foto: DCBusiness
ANAF
Curs valutar
Nicușor Dan / Foto: Președinția României
Parc fotovoltaic / Foto: freepik
Foto: Freepik.com
Utilizatorii Twitter l-au "dat afară" pe Elon Musk
Fostul prinț Andrew alături Virginia Giuffre și Ghislaine Maxwell, fotografie din dosarul Epstein
Mark Zuckerberg
Unitate de reciclare a deșeurilor / Foto: Freepik
Întâlnirea premierului Ilie Bolojan cu reprezentanții Moody's
Inflație / Foto: Freepik

pixel