Fitch îmbunătăţeşte perspectiva atribuită ratingului Nuclearelectrica de la negativă la stabilă

Autor: DCBusiness Team
Data publicării:
Centrala Nucleară de la Cernavodă
Centrala Nucleară de la Cernavodă
Fitch Ratings a îmbunătăţit joi perspectiva atribuită ratingului Nuclearelectrica pentru datoriile pe termen lung (IDR) de la negativă la stabilă, şi a confirmat ratingul la "BBB minus", informează un comunicat al agenţiei de evaluare financiară.

Acţiunile vin după ce în 24 martie Fitch a revizuit perspectiva ratingului suveran al României de la negativă la stabilă şi a reconfirmat ratingul aferent datoriei guvernamentale a României la BBB-/F3 pentru datoria pe termen lung şi scurt în valută.

Perspectiva şi ratingul Nuclearelectrica reflectă acum opinia Fitch privind profilul său individual de creditare (SCP), evaluat la "bbb minus".

Statutul Nuclearelectrica, acţionariatul şi controlul legăturilor cu statul sunt, în opinia Fitch, "solide", reflectând faptul că firma este majoritar deţinută de stat (82,49%), şi importanţa strategică a companiei ca unic producător de energie nucleară în România.

Implicaţiile financiare, social-politice ale unei intrări în incapacitate de plată a Nuclearelectrica pentru România sunt, în opinia Fitch, "moderate", agenţia estimând că majoritatea operaţiunilor vor continua probabil chiar dacă Nuclearelectrica se confruntă cu dificultăţi financiare semnificative.

Fitch estimează că taxa pe profiturile excepţionale, inflaţia şi scăderea volumelor de electricitate vândută vor afecta marjele de profit ale Nuclearelectrica la o medie de 30% în 2022-2027, de la o medie de 53% în 2019-2021. Presiunile asupra costurilor apar în special în urma preţurilor mai ridicate ale electricităţii achiziţionate pentru îndeplinirea contractelor în timpul perioadelor planificate şi neplanificate de întreruperi, şi a majorării costurilor cu personalul şi mentenanţa. Fitch se aşteaptă la o reducere graduală a presiunilor asupra costurilor după 2023, în urma normalizării preţurilor la energie, a stabilizării serviciilor şi a costurilor cu forţa de muncă.

Printre factorii care, individual sau colectiv, ar putea duce la acţiuni negative de rating în cazul Nuclearelectrica se află revizuirea în scădere a ratingului României, incapacitatea de a menţine actualul nivel adecvat al lichidităţii şi finalizează finanţării pentru planurile de majorare a cheltuielilor de capital, şi o performanţă operaţională mai slabă decât estimările.

De asemenea, Fitch nu se anticipează o îmbunătăţire a profilului individual de creditare (SCP) al Nuclearelectrica, din cauza planurilor de majorare a cheltuielilor de capital, dar o revizuire în creştere a ratingului României ar putea duce la îmbunătăţirea ratingurilor Nuclearelectrica.

 

Citeşte şi: Fitch a îmbunătăţit perspectiva atribuită ratingurilor BCR şi BRD

 

Fitch Ratings a îmbunătăţit joi perspectiva atribuită ratingurilor pentru datoriile pe termen lung (IDR) de la negativă la stabilă pentru Banca Comercială Română S.A. (BCR) şi BRD-Groupe Societe Generale S.A. (BRD), şi a confirmat ratingurile la "BBB plus", informează un comunicat al agenţiei de evaluare financiară.

Acţiunile vin după ce în 24 martie Fitch a revizuit perspectiva ratingului suveran al României de la negativă la stabilă şi a reconfirmat ratingul aferent datoriei guvernamentale a României la BBB-/F3 pentru datoria pe termen lung şi scurt în valută.

Confirmarea ratingurilor pentru datoriile pe termen lung ale BCR şi BRD şi ratingurile de sprijin al acţionarilor (SSR) reflectă opinia Fitch că acţionarii lor, Erste Group Bank AG (rating "A"/cu perspectivă stabilă) şi Societe Generale S.A. (rating "A minus"/cu perspectivă stabilă) vor continua să aibă o disponibilitate semnificativă pentru a furniza sprijin subsidiarelor lor.

Ratingurile pentru datoriile pe termen lung ale BCR şi BRD sunt limitate de plafonul de ţară al României, care include riscurile de transfer şi convertibilitate care ar putea limita capacitatea BCR şi BRD de a utiliza sprijinul băncilor mamă. În lipsa acestor constrângeri, BCR ar avea un rating cu o treaptă sub cel al Erste, iar BRD ar avea un rating similar cu cel al Societe Generale. Perspectivele stabile ale ambelor bănci reflectă perspectiva a ratingului suveran al României, apreciază Fitch.

Fitch crede că disponibilitatea Erste de a sprijini BCR este ridicată, datorită rolului strategic al BCR în grupul bancar austriac, a riscurilor reputaţionale ridicate pentru bancă şi franciza sa internaţională în cazul unei intrări în incapacitate de plată a BCR, şi a nivelul ridicat de integrare între banca mamă şi subsidiară.

De asemenea, Fitch apreciază că disponibilitatea Societe Generale de a sprijini BRD este ridicată, ţinând cont de includerea BRD în schema de soluţionare a grupului bancar francez şi a riscurilor reputaţionale ridicate pentru bancă în cazul unei intrări în incapacitate de plată a BRD. Orice sprijin solicitat pentru BRD poate fi acordat de banca mamă ţinând cont de ponderea activelor BRD în activele totale ale Societe Generale.

Printre factorii care, individual sau colectiv, ar putea duce la acţiuni negative de rating în cazul BCR şi BRD se află revizuirea în scădere a plafonului de ţară al României, retrogradarea cu mai mult de o treaptă a ratingurilor băncilor lor mamă şi dovezi ale unei disponibilităţi mai slabe de sprijin a BCR şi BRD de către Erste şi Societe Generale. De asemenea, precizează Fitch, o revizuire în creştere a plafonului de ţară al României va duce la îmbunătăţirea ratingurilor BCR şi BRD.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Sondă / FOTO: Freepik

Producţia de ţiţei a României continuă să scadă

Institutul Naţional de Statistică a publicat datele...

CEC Bank
Donald Trump și lideri ai lumii / Ilustrație DCBusiness / Foto: Casa Albă și G10
Analizând tot felul de date / FOTO: Freepik
Recep Tayyip Erdogan și Vladimir Putin / Foto: Kremlin.ru
Știrile dimineții / Foto: Freepik

Știrile dimineții. Cinci informații pentru începutul zilei

Astăzi vă aducem în atenție subiecte de mare impact din...

Haier
Bursă / Foto: Freepik
Eoliene și panouri solare / Foto: Freepik
La aproape șanse ani de la deschiderea procedurii de insolvență
Registrul Comertului
Bărbat furios cu un telefon în mână
Decizia tribunalului
Asigurare RCA
Banca Centrală Europeană
Dolari și ruble
Președintele SUA Joe Biden este furios pe saudiți / Foto: Casa Albă
Ministerul Finanțelor
Donald Trump / Foto: Arhiva Casei Albe / Flickr
Bursa de Valori de la București / FOTO: Facebook
Foto: Pexels.com
Bani / FOTO: Freepik
foto: pexels.com
Donad Trump în timpul unei vizite la zidul de la granița cu Mexic

pixel