Florin Cîțu a explicat de ce nu mai este valabil testul negativ la incidența de peste 6 la mie

Autor: Antonia Popescu
Data actualizării:
Data publicării:
Florin Cîțu a explicat de ce nu mai este valabil testul negativ la incidența de peste 6 la mie
Florin Cîțu a explicat de ce nu mai este valabil testul negativ la incidența de peste 6 la mie
Premierul Florin Cîțu a explicat, joi seara, decizia CNSU de a nu mai lua în considerare testarea ca excepție de la regulile din timpul stării de alertă, în localitățile în care incidența depășește 6 la mia de locuitori.

Premierul a precizat, totodată, care sunt cele două mari modificări în măsurile adoptate joi seara, de Comitetul Național pentru Situații de Urgență. 

"Sunt două modificări. Cea referitoare la școli și am spus acolo că rămân cu prezență fizică (peste 6 la mia de locuitori - n.r.) şi vor fi acele teste non invazive care se vor face şi decizia va fi de la Ministerul Sănătății şi Ministerul Educației, dacă de două ori pe săptămână sau o dată pe săptămână.

Şi cealaltă decizie este doar o modificare, peste 6 la mie păstrăm activitățile așa cum sunt, activitățile economice, şi pentru HoReCa şi săli de sport şi alte activități, dar scoatem partea de testare, deci rămâne trecut prin boală şi vaccinat, pentru acces.

Elveția face un gest financiar față de UE după întreruperea negocierilor

Ni se spune de la specialiști că e mai sigură această variantă, cei care sunt testați se pot îmbolnăvi şi pot lua şi atunci pot să ajungă în ATI, există acest risc mai mare, se îmbolnăvesc şi nu se ştie cum va evolua boala, și atunci, pentru cei care sunt vaccinați sau trecuți prin boală, riscurile sunt mai mici, chiar dacă se infectează din nou. 

E un fel de managementul riscului, de a reduce riscul pentru aceste persoane să se îmbolnăvească și apoi să aibă complicații.

Masca a rămas, peste 6 la mie, dar în aer liber, în zone aglomerate.

Pe timp de noapte, circulația rămâne pentru persoanele vaccinate și trecute prin boală", a explicat Florin Cîțu, joi seara, la TVR. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Bursă / Foto: Freepik
Foto: Freepik.com
Foto: Freepik.com
Energie / Foto: Freepik

Energia scumpă sufocă economia. Analiză AEI

Energia scumpă sufocă economia: handicapul autoimpus al...

Impozite și taxe / Foto: Freepik
Plati online. Foto: Freepik.com
Renault / FOTO: Unsplash
Foto: Pexels.com
foto: pexels.com
Ilustrație: Oana Pavelescu
Mărfuri/FOTO: Freepik
Banca. Foto: Freepik.com

Economiștii Fed cuceresc băncile centrale din Europa și Asia

De la Turcia la Italia, tot mai multe bănci centrale...

Taxi si ridesharing/ sursa foto: Freepik.com
TikTok / Foto: EPA/ERIK S. LESSER / Agerpres
Document. Foto: Freepik.com
Cripto / FOTO: Freepik
Declarația unică - Foto ilustrativ
Euro digital. Sursa: Freepik.com
Foto: Freepik.com
Atenție la formularele ANAF / Foto: Freepik
Dan Sucu. Foto: Agerpres
Florin Jianu
Jeffrey Epstein / Foto: DoJ
Vaci. Foto: Pexels.com
Schimb valutar. Freepik.com

pixel