Fluturașul de salariu. Ce nu ştiai în legătură cu acesta

Autor: Simona Haiduc
Data actualizării:
Data publicării:
Orice angajator trebuie să știe aceste prevederi
Orice angajator trebuie să știe aceste prevederi
Codul Muncii precizează la articolul 241 că Regulamentul Intern se întocmește de angajator, ținând cont de observațiile formulate de sindicat sau de reprezentantul salariaților, a căror consultare este impusă de legislație. 

În general, orice Regulament Intern trebuie să cuprinsă o serie de detalii, menite, prin natura lor, să asigure condiții optime pentru desfășurarea activității, indiferent de natura unității.

Astfel, în document trebuie să se regăsească, printre altele, reguli privind protecția, igiena și securitatea în muncă, reguli vizând respectarea principiului nediscriminării și al înlăturării oricărei forme de încălcare a demnității, drepturile și obligațiile angajatorului și ale salariaților.

În ceea ce privește fluturașul de salariu, eliberarea lui de către angajator nu este reglementată legal. Prin urmare, angajatorul nu este obligat să distribuie salariaților fluturași de salariu.

Ce spun Codul Muncii și Codul fiscal

Totuși, Codul Muncii și Codul fiscal îl obligă pe angajator să elibereze documente ce țin de calitatea de salariat al angajaților săi. Astfel, art. 81 alin. (2) din Codul fiscal prevede că plătitorul de venituri este obligat să pună la dispoziția contribuabilului, la cererea acestuia, un document care să cuprindă cel puțin informații privind venitul realizat în cursul anului, deducerile personale acordate, impozitul calculat și reținut.

Citește și Credite imobiliare pentru românii din Diaspora. Cum se obțin

La art. 169 alin. (1) din Codul muncii se precizează că plata salariatului se dovedește prin semnarea ștatelor de plată, precum și orice alte documente justificative ce confirmă efectuarea plății către salariat.

În același timp, dacă la nivel de unitate s-a decis introducerea fluturașilor de salriu, angajatorul va include această măsură în Regulamentul intern.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Lingouri de aur
Freepik.com
Foto: Mihai Ciobanu
Alexandru Nazare
Bani

Veşti bune despre leu de la BNR

Informaţiile zilei de la Banca Naţională a României.

Agent ICE amenință presa cu arma în timpul evacuării dintr-un hotel unde erau cazați / Foto: Captură video

Trump retrage sute de agenți ICE din Minnesota

Administrația președintelui Donald Trump reduce...

Un fermier culege roșii într-un solar / Foto: Freepik
Freepik.com

Cum poți plăti rate cu 20% mai mici prin refinanțare

Refinanțarea cu dobândă fixă pe 2–3 ani aduce cele mai...

Codul Muncii. Freepik.com

Oferta zilei pentru cei care caută un loc de muncă

Locuri de muncă vacante la nivel național și în rețeaua...

ANAF / Foto: DCBUsiness
Platforma de foraj Transocean Barents / Foto: OMV Petrom
Curtea Constituțională a României / Foto: Octav Ganea / Inquam Photos
Grevă / sursa foto: Freepik.com / EyeEm

Protest în faţa Guvernului

Sindicaliştii din Educaţie protestează miercuri în faţa Guvernului.

Firmele ar putea scăpa de completarea formularului D300

Agenția Națională de Administrare Fiscală pregătește o...

Inspectori / Foto: Freepik
Kelemen Hunor

UDMR cere Guvernului revenirea asupra taxelor locale

UDMR a anunțat marți că inițiază, la nivel...

Un livrator distribuie pachete / Foto: Freepik
Lapte praf / Foto: Freepik
Microbuzele românești, prezentate la Bruxelles
Petrobrazi / Foto: OMV Petrom

Scădere abruptă a profitului OMV Petrom

 OMV Petrom a încheiat anul 2025 cu un profit net de...

Elon Musk / Foto: Forumul Economic Mondial de la Davos
Centru de date Amazon

Amazon se confruntă cu mari probleme în Europa

Amazon întâmpină mari dificultăți cu deschiderea...

Semnarea acordului Mercosur. Foto: Agerpres
Copii se joacă cu dispozitive electronice / Foto: Freepik

pixel