FMI: Economia mondială își revine, riscurile rămân la fel

Autor: Antonia Popescu
Data publicării:
Economia va încetini
Economia va încetini
Economia mondială îşi revine din prăpastia provocată de criza coronavirusului, însă există semnale că elanul încetineşte în ţările care se confruntă cu o recrudescenţă a cazurilor de infectare, susţine Fondul Monetar Internaţional, într-un raport pentru principalele economii (G20), transmite Reuters.

Raportul publicat joi, în avanpremiera reuniunii liderilor G20, scoate în evidenţă caracterul variabil al revenirii globale şi avertizează că criza ar putea lăsa în urmă cicatrici adânci.

Într-o postare separată pe blogul FMI, directorul instituţiei financiare, Kristalina Georgieva, a salutat progresele semnificative înregistrate în dezvoltarea de vaccinuri împotriva unui virus care a provocat peste un milion de decese la nivel mondial şi zeci de milioane de locuri de muncă pierdute. Cu toate acestea, Georgieva a avertizat că relansarea economică mondială rămâne "dificilă şi vulnerabilă la inversări".

Regina NU ACCEPTĂ așa ceva! Este INTERZIS în preajma sa

Luna trecută, FMI a dat publicităţii ultimele sale estimări conform cărora economia mondială va înregistra o contracţie de 4,4% în 2020, urmând să revină pe o creştere de 5,2% în 2021, dar a avertizat totodată că perspectivele pentru multe economii emergente s-au înrăutăţit.

Georgieva a spus că datele statistice care au venit după previziunile de luna trecută confirmă faptul că revenirea continuă, în condiţiile în care SUA şi alte state avansate înregistrează o activitate economică peste aşteptări în trimestrul al treilea. Cu toate acestea, directorul FMI a adăugat că datele cele mai recente arată o contracţie a sectorului serviciilor şi o încetinire a elanului în economiile unde au crescut din nou cazurile de infecţie cu coronavirus.

În acest context, Georgieva a îndemnat ţările G20 să acţioneze rapid şi la unison pentru a furniza sprijin în continuare şi a se asigura că suficiente vaccinuri vor fi disponibile la nivel global, avertizând că nicio revenire nu poate fi sustenabilă dacă pandemia nu va fi învinsă peste tot.

Georgieva a mai cerut liderilor G20 să se angajeze pentru creşterea investiţiilor în tehnologiile verzi şi să majoreze preţul emisiilor de carbon, apreciind că în acest fel ar putea fi stimulat Produsul Intern Brut mondial şi ar fi create aproximativ 12 milioane de locuri de muncă în decursul unui deceniu.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Curtea Constituțională a României / Foto: Octav Ganea / Inquam Photos
Ilie Bolojan / Foto: Octav Ganea / Inquam Photos
Contor de gaze și energie electrică
Noi taxe și impozite / Foto: Freepik
Dumitru Chisăliță / Foto: Agerpres
Viscol

ANM: Cod galben de ninsoare și viscol în București

Vremea se va răci considerabil în București în...

New York
Andrew Ross Sorkin
Lei / sursa foto: Freepik.com @Vlad Ispas
Cișmea / Foto: Freepik

AFM preia peste 500 de proiecte de infrastructură din PNRR

Guvernul se pregătește să investească aproape un miliard...

Foto: Freepik.com

Honda și Toyota, îngrijorate de inițiativa „Made in Europe”

Producătorii auto japonezi și britanici își exprimă...

Cash / FOTO: Freepik

Cum influențează IRCC și ROBOR rata la creditul ipotecar

Alegerea între IRCC și ROBOR nu este doar o chestiune...

ANAF
Marile studiouri americane cer suspendarea tehnologiei video lansate de proprietarul TikTok - FOTO: Freepik@DC Studio
calatori SUA - FOTO: Freepik@italoparnaiba5

Reguli mai stricte pentru turiștii care călătoresc în SUA

Autoritățile americane anunță că noile reguli mai...

Foto: pexels.com
Euro. Foto: Freepik.com
Nicusor Dan

Nicușor Dan, anunț de ultimă oră

Nicușor Dan, președintele României, face un anunț de ultimă oră legat de...

Piața muncii din București, ușoară scădere lunară - FOTO: Freepik@Drazen Zigic

Piața muncii din București, ușoară scădere lunară

Numărul salariaților din Capitală, ușor mai mic față de...

Diana Buzoianu

Avize de mediu mai rapide și digitalizare totală în 6 luni

Ministerul Mediului anunță o reformă majoră cu impact...

Ferma. Foto: Pexels.com
Bursa de la București /FOTO: Facebook BVB

BVB pierde 7,36 miliarde de lei într-o săptămână

Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a înregistrat săptămâna...

Casa Națională de Pensii, anunț pentru pensionari

Casa Națională de Pensii a publicat cifrele oficiale. Ce...

Pe telefon / FOTO: Freepik
Radu Miruță, ministrul Economiei
Inteligență artificială/ FOTO: Freepik

România, sub media UE la utilizarea AI de către tineri

Aproape două treimi dintre tinerii din UE folosesc...

ANPC continuă controalele / Foto: Arhivă
Sultan Ahmed bin Sulayem

pixel