Fondul Proprietatea, profit de aproape 2,77 miliarde de lei

Autor: DCBusiness Team
Data publicării:
Fondul Proprietatea
Fondul Proprietatea
Fondul Proprietatea a înregistrat, anul trecut, un profit net neauditat de aproape 2,77 miliarde de lei, iar principalele elemente care au contribuit la această sumă au fost câştigul net aferent participaţiilor la valoarea justă prin contul de profit şi pierdere, de 1,843 miliarde de lei, respectiv venitul brut din dividende de la companiile din portofoliu, în sumă de 934,9 milioane lei.

Conform rezultatelor financiare ale societăţii, publicate marţi, în 2022, randamentul total al VAN a fost de 19,1%, randamentul total al acţiunilor s-a situat la 12,2%, în timp de randamentul total al GDR-urilor a fost de 3,9%, ca urmare a aprecierii dolarului american.

Acţiunile Fondului Proprietatea au fost tranzacţionate pe Bursa de Valori Bucureşti (BVB) pe parcusul anului trecut la un discount faţă de VAN cuprins între 2,1% şi 39,4%, iar discountul mediu pentru acţiuni a fost de 21,6%. De asemenea, în perioada 1 ianuarie - 31 decembrie 2022, discountul faţă de VAN a fost mai mic de 15% în 81 dintre zilele de tranzacţionare (32,3% din perioadă), iar pentru restul de 170 zile de tranzacţionare acesta a fost mai mare de 15% (respectiv 67,7% din perioadă).

Potrivit sursei citate, pe London Stock Exchange, GDR-urile Fondului au fost tranzacţionate la un discount faţă de VAN cuprins între 1,7% şi 39,5%, iar discountul mediu pentru GDR-uri a fost de 22,4%.

În 2022, valoarea totală a veniturilor brute din dividende înregistrată de Fond s-a ridicat la valoarea de 934,9 milioane de lei, iar cele mai importante sume sunt aferente Hidroelectrica SA (764 milioane de lei) şi OMV Petrom SA (133,6 milioane de lei).

"Câştiguri nete nerealizate aferente participaţiilor la valoare justă prin profit sau pierdere pentru anul 2022, în sumă de 1.961,5 milioane lei, au fost generate în principal de creşterea valorii juste a participaţiei în compania nelistată Hidroelectrica SA (2.107,9 milioane lei), compensată parţial de scăderea valorii juste a participaţiilor în Engie România SA (82,0 milioane lei) şi în companiile din grupul Enel (141,2 milioane lei)", se menţionează într-un comunicat de presă al societăţii.

La sfârşitul anului 2022, activele lichide au crescut cu 493,7 milioane de lei. În acest context, cele mai semnificative intrări de lichidităţi au fost generate de vânzarea acţiunilor în OMV Petrom SA (1,781 miliarde de lei) şi din dividendele nete primite (928,2 milioane lei), acestea fiind compensate parţial de dividendele plătite, nete de impozitul reţinut la sursă (1,074 miliarde de lei) şi de sumele plătite pentru achiziţionarea de acţiuni proprii (1,146 miliarde de lei).

Lansat în decembrie 2005, Fondul Proprietatea a fost creat pentru despăgubirea cetăţenilor români ale căror proprietăţi au fost confiscate de fostul regim comunist. În urma licitaţiei internaţionale anunţate în decembrie 2008, Franklin Templeton Investments a preluat oficial rolul de manager de investiţii şi administrator unic al Fondului pe data de 29 septembrie 2010.

Franklin Resources este o organizaţie globală de management al investiţiilor cu filiale care operează sub numele de Franklin Templeton şi deservesc clienţi în peste 155 de ţări.

Franklin Templeton a deschis un birou în Bucureşti în mai 2010, cu o echipă de 30 de angajaţi, incluzând 6 specialişti locali în investiţii sprijiniţi de cei peste 40 de manageri de portofolii şi analişti din cadrul echipei lărgite a Templeton Emerging Markets.

Începând cu 1 aprilie 2016, în vederea conformării cu Directiva UE 2011/611 privind managerii fondurilor de investiţii alternative, Fondul este administrat de Franklin Templeton International Services SRL. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Dosare ANAF. Freepik.com

Decembrie fierbinte pentru mediul de afaceri din România

Finalul de an aduce o avalanșă de schimbări fiscale, iar...

Hackeri / Foto: Freepik
Tricolorul României
Femei într-o seră / Foto: Freepik
Bancnote
Elveția
Liberty Galați, fostul Sidex
Casetă de valori / Foto: Freepik
Petroliști
Bani
Copii nu mai au acces pe rețele de socializare / Foto: Freepik
Barajul Paltinu
Argintul a avut cea mai proastă evoluție dintre metalele prețioase
Emmanuel Macron / Foto: Banca Mondială / Flickr
O femeie folosește un ATM și se uită la telefonul său / Foto: Freepik

Tot mai puține ATM-uri, dar crește puternic rețeaua POS

Numărul total al cardurilor active din România a ajuns,...

Ploaie
Vot în Elveția / Foto: Freepik
Imaginea dezastrului / FOTO: Facebook DEER – Muntenia Nord
ANAF / Foto: Freepik

Impozitul suplimentar de 15%. Cum arată noua declarație ANAF

ANAF a publicat în transparență proiectul de ordin care...

Ghișeu
Cineva va citi toate conversațiile / Foto: Freepik
Wizz Air
Centrala de la Iernut / Foto: Romgaz
Ministrul Agriculturii, Florin Barbu

Rosneft intră în zid: profitul s-a prăbușit cu 70% în 2025

Rosneft, cel mai mare producător de petrol al Rusiei, a...

Explozii în Marea Neagră / Foto: Twitter

pixel