Fost director Google X: AI va înlocui chiar și liderii de top din companii

Autor: Georgel Simionică
Data publicării:
Mo Gawdat / Foto: Boma France / Flickr
Mo Gawdat / Foto: Boma France / Flickr
Inteligența artificială nu va afecta doar joburile de început de carieră, ci și profesiile de vârf, avertizează Mo Gawdat, fost director de business la Google X. Într-un interviu recent, el a vorbit despre dispariția clasei de mijloc, colapsul unor meserii considerate intangibile și riscul unei perioade de instabilitate globală începând din 2027.

„Nimeni nu e în siguranță, nici măcar liderii companiilor”

Mo Gawdat, fost director de business la Google X – divizia de cercetare a gigantului american – susține că valul de automatizare declanșat de AI va cuprinde toate profesiile, inclusiv pe cele din vârful ierarhiei corporative. Invitat în podcastul „Diary of a CEO”, el a explicat că, în următorul deceniu, majoritatea joburilor de tip „white-collar” vor fi complet preluate de sisteme inteligente.

Gawdat a dat exemplul propriei companii, Emma.love, un startup axat pe AI emoțional și relațional, administrat de doar trei persoane. „În trecut, pentru un astfel de proiect erau necesari 350 de programatori. Acum, îi înlocuim cu AI”, a spus el. Mai mult, a avertizat că inclusiv podcasterii și directorii executivi vor fi înlocuiți. „Inteligența generală artificială va fi mai bună ca oamenii la orice, inclusiv la a fi CEO.”

De la „inteligență augmentată” la „mașini stăpâne”

În opinia lui Gawdat, prezentul este o etapă de tranziție – „era inteligenței augmentate” – în care oamenii colaborează cu AI. Urmează însă „mașinile stăpâne”, o perioadă în care algoritmii vor putea prelua complet roluri complexe, de la arhitecți la asistenți personali.

Fostul executiv spune că nu este împotriva AI și că lucrează la dezvoltarea unor sisteme etice, bazate pe valori umane precum empatia și conexiunea. Totuși, avertizează că tehnologia este folosită în prezent de companii și instituții motivate de profit și ego, ceea ce poate amplifica dezechilibrele sociale. „Dacă nu ești în top 0,1%, ești un iobag. Nu mai există clasă de mijloc”, a declarat Gawdat.

Citește și: OpenAI lansează GPT-5: Inteligență artificială la nivel de doctorat pentru toți utilizatorii

Distopie din 2027 și dispariția clasei de mijloc

Previziunile sale includ o „distopie pe termen scurt” care ar putea începe în jurul anului 2027, marcată de șomaj masiv, tulburări sociale și o economie incapabilă să se adapteze. Această perioadă ar putea dura până la 15 ani, înainte ca omenirea să găsească un nou echilibru.

În scenariul optimist, lumea viitorului ar putea însemna sănătate gratuită, absența muncii forțate și mai mult timp petrecut cu familia. „Nu am fost făcuți să lucrăm 20 de ore pe zi. Am definit munca drept scop al vieții – o minciună capitalistă”, a spus el. Potrivit lui, tehnologia ar putea crea „cea mai bună lume posibilă”, o societate egalitară, fără ierarhii economice, plină de bucurie și timp liber.

AI – „mai periculoasă decât schimbările climatice”

Gawdat a avertizat încă din 2023 că AI este „dincolo de o urgență” și că reprezintă o amenințare mai mare decât criza climatică. Atunci, a propus taxarea cu 98% a afacerilor bazate pe AI, pentru a încetini dezvoltarea necontrolată și a finanța programele sociale necesare pentru susținerea celor rămași fără locuri de muncă.

„Probabilitatea ca în următorii doi ani să apară ceva extrem de disruptiv, care să afecteze întreaga planetă, este mai mare în cazul AI decât în cel al schimbărilor climatice”, spunea el atunci.

Opiniile contrare: AI schimbă munca, nu o elimină

Nu toți experții împărtășesc viziunea sumbră a fostului director Google. Un studiu realizat în iulie de Microsoft arată că AI este utilă în activități precum cercetarea, redactarea și comunicarea, dar nu înlocuiește complet locurile de muncă.

Există însă și voci care îi dau dreptate parțial. Geoffrey Hinton, supranumit „părintele AI”, avertizează că munca intelectuală de rutină va dispărea, iar Dario Amodei, CEO al companiei Anthropic, estimează că jumătate dintre joburile de birou entry-level ar putea dispărea în următorii cinci ani.

Pe de altă parte, Jensen Huang, CEO Nvidia, consideră că AI nu va distruge munca, ci o va redefini, numind interacțiunea cu AI „o abilitate cognitivă de vârf” și „cel mai mare egalizator tehnologic”. Yann LeCun, directorul AI la Meta, respinge complet predicțiile apocaliptice și crede că oamenii vor rămâne „șefii” sistemelor inteligente.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Trump atacă politicile verzi ale UE în discursul de la Davos

Președintele SUA, Donald Trump, a declarat miercuri, la...

Curs valutar / Foto: Freepik

Curs valutar BNR: aurul înregistrează un salt major

Banca Națională a României a publicat miercuri, 21...

Contabile se uită peste mai multe hârtii / Foto: Freepik
Curtea de Justiție a Uniunii Europene / Foto: Katarina Dzurekova / Flickr
e-Factura / Foto: Freepik
Dan Suciu
Tunelul Margina-Holdea
ONG-urile riscă să dispară
Ilie Bolojan / Foto: Octav Ganea / Inquam Photos

Ilie Bolojan, discuții cu guvernatorul BNR, Mugur Isărescu

Premierul Ilie Bolojan s-a deplasat miercuri dimineaţă...

Lapte praf
Donald Trump vorbește cu jurnaliștii lângă Air Force One
Lingouri de aur
Panouri solare / Foto: Freepik
Centrala nucleară avariată de la Fukushima
Victor Negrescu
Emmanuel Macron, la Davos, în timpul discursului / Foto: WEF
Alexandru Nazare
Bancnote și lingouri de aur / Foto: Freepik
Dosare cu documente. Foto: Freepik.com
Uzină Renault / Foto: Renault
Florin Bănică

Programul Rabla, în discuție la nivel de Guvern și Minister

Preşedintele Administraţiei Fondului pentru Mediu (AFM),...

Mariusz Kozlowski, CEO Paralela 45
Donald Trump
Șantier / Foto: Freepik
Banca Nationala a României
România, pe harta marilor investitori

pixel