FP: statul vrea să transforme 100 de companii în găuri negre

Autor: Andreea Craciun
Data publicării:
Fondul Proprietatea își exprimă îngrijorarea majoră cu privire la un nou proiect legislativ, discutat în prezent în comisiile din Camera Deputaților, care propune exceptarea a 100 de companii de stat de la aplicarea legislației în vigoare privind guvernana corporativă.

Unele dintre cele mai valoroase companii de stat românești, care activează în sectoare vitale, sunt vizate, printre acestea numărându-se: Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Aeroporturi București, Romgaz, Salrom, Administrația Porturilor Maritime Constanța, Transelectrica și CE Oltenia.

“Fondul Proprietatea este surprins de faptul că amendamentele acestui proiect de lege sunt în mare măsură aceleași cu cele declarate neconstituționale de către Curtea Constituțională în februarie 2018. Este posibil ca plenul Camerei Deputaților să voteze acest proiect săptămâna aceasta”, se arată într-un comunicat de presă remis DCBusiness

Dacă proiectul va fi adoptat în forma actuală, exceptarea a peste 100 de companii de stat de la aplicarea normelor de guvernanță corporativă ar fi un uriaș pas înapoi în privința credibilității economice a României, mai spun reprezentanţii FP. Aceştia susţin că, o astfel de decizie va avea un impact extrem de costisitor pentru companiile de stat românești, riscând să le transforme în găuri negre, datorită: dispariției totale a transparenței și a responsabilității management-ului în companiile de stat; ivelului inimaginabil de arbitrariu, incompetență și derizoriu în privința numirii conducerii acestor companii, ce va conduce la completă lor politizare; lipsei controlului și monitorizării publice a cheltuielilor efectuate de companii, transformându-le în ținte ușoare pentru politicienii corupți.

Comentând pe marginea implicațiilor deosebit de grave ale acestei propuneri, Johan Meyer, CEO al Franklin Templeton Investments Limited și Manager de Portofoliu al Fondului Proprietatea a declarat: „Companiile de stat aparțin tuturor românilor, care sunt perfect îndreptățiți să aibă acces la date privind situația și evoluția acestora. Or, odată cu exceptarea aplicării guvernanței corporative în numeroase companii de stat, nu va mai exista obligativitatea raportării publice periodice a niciunor informații financiare sau operaționale. Probabil vom intra într-o epoca de întuneric total în care nu vom mai ști mai nimic despre performanță companiilor de stat, cu excepția aflării peste un an sau doi că unele din cele mai de succes companii de stat românești vor fi aproape în insolvență, iar noi ne vom întreba cum de am ajuns acolo. E ca și când i-ai lăsa pe Ali Baba și cei 40 de hoți într-un seif bancar imens, cu luminile stinse și alarma deconectată, iar apoi ai pretinde că ești surprins de rezultate. Sunt uimit că o astfel de acțiune dăunătoare este luată în considerare, în condițiile în care obiectivul stabilit al României este de a deveni o țară cu statut de piață emergentă."

Fondul Proprietatea este extrem de dezamăgit să asiste la o altă încercare menită să reducă sfera aplicării acestei legislații vitale, parte a unor atacuri repetate din ultimii 2 ani. Între timp, în alte piețe emergente și dezvoltate, guvernanța corporativă nu mai reprezintă o noutate, ci este mai degrabă norma, se mai arată în comunicatul de presă.

În acest context, Fondul Proprietatea îndeamnă Parlamentul să analizeze cu atenție impactul negativ major al acestor excepții și să voteze împotriva adoptării infamei liste negre de companii exceptate de la aplicarea guvernanței corporative. „În trecut, consecințele managementului deficitar, numit pe criterii politice, au produs pierderi considerabile pentru întreprinderile de stat. În prezent, acestea ar putea fi foarte nocive pentru o țară care are nevoie de resurse bugetare, dorește să fie un exemplu în Europa în ceea ce privește competitivitatea și aspiră la standardele OECD și aderarea la acest organism” este apelul reprezentanţilor FP.

 

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Ilie Bolojan / Foto: George Călin / Inquam Photos
Dumitru Chisăliță, președintele AEI
Mașini / FOTO: Freepik
Bani / Foto: DCBusiness

Mecanism nou pentru proiectele suspendate din PNRR

Guvernul lansează în dezbatere un proiect de OUG care...

Tineri așteaptă trenul într-o gară / Foto: Freepik
Sam Altman, CEO Open AI
Foto: Freepik.com
Metale rare
Sistemul Arrow 3 / Foto: Israel Aerospace Industries
Curs valutar. Sursa: Freepik.com
Mega Image își consolidează prezența în județul Vrancea
Oameni de afaceri / Foto: Freepik
Factură energie electrică
foto: pexels.com
Ședința de Guvern / Foto: gov.ro
Tineri analizează grafice / Foto: Freepik
Dosare ANAF. Freepik.com
Foto: Pexels.com
Camera Deputaților / FOTO: Facebook

Decembrie fierbinte pentru mediul de afaceri din România

Finalul de an aduce o avalanșă de schimbări fiscale, iar...

Roxana Mînzatu, comisar european
Vladimir Putin, în timpul vizitei din Alaska

România, vulnerabilă într-un eventual acord SUA–Rusia

De Ziua Națională, în timp ce România își celebrează...

Hackeri / Foto: Freepik
Foto: Pexels.com

Scădere uşoară a ratei şomajului în România

În luna octombrie 2025, rata şomajului în formă...

Tricolorul României
Femei într-o seră / Foto: Freepik
Dunare
Bancnote

pixel