Franța dorește să readucă în țară producția de paracetamol

Autor: Antonia Popescu
Data publicării:
Franţa a decis să-şi readucă pe teritoriul naţional producţia unei serii de medicamente
Franţa a decis să-şi readucă pe teritoriul naţional producţia unei serii de medicamente
 Franţa a decis să-şi readucă pe teritoriul naţional producţia unei serii de medicamente şi materiale sanitare importante în timpul epidemiei de COVID-19, cum este paracetamolul, pentru care a stabilit un termen de trei ani, relatează joi agenţiile AFP şi EFE.

''Au fost iniţiate demersuri cu (laboratoarele) Seqens, Upsa şi Sanofi pentru ca, în trei ani, Franţa să fie în măsură să producă, să ambaleze şi să distribuie paracetamolul'', se arată într-un comunicat comun emis de ministerele Sănătăţii şi Economiei, care menţionează şi alocarea a 200 de milioane de euro pentru anul în curs în vederea finanţării infrastructurilor de producţie ale industriei farmaceutice.

OMS: Consideră "fezabil" un vaccin împotriva COVID-19

''Guvernul a selectat deja şase proiecte pentru o sumă totală de 78 de milioane de euro'' în care vor fi implicate laboratoarele Abivax, Innate Pharma, Inotrem, Osivax, Xenothera şi Genoscience, iar joi au fost publicate cereri de ofertă în valoare de 120 de milioane de euro în vederea ''identificării proiectelor de investiţii care vor permite creşterea foarte rapidă a producţiei de medicamente folosite pentru tratamentul pacienţilor COVID-19'', mai precizează cele două ministere.

Preşedintele Emmanuel Macron a declarat marţi, în timpul unei vizite la o unitate de producţie Sanofi, că doreşte ca Franţa să-şi regăsească independenţa ''tehnologică, industrială şi sanitară'', prin readucerea în ţară a producţiei unor medicamente.

Într-un raport al guvernului francez elaborat în luna februarie se regăsesc mai multe recomandări cu privire la eventuale situaţii de penurie pentru medicamente esenţiale.

La începutul epidemiei COVID-19, în urma cererii semnificative pentru paracetamol, vânzarea acestui medicament în farmaciile franceze a fost restricţionată la una sau cel mult două cutii de persoană.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Documente ANAF. Foto: AI - Freepik.com
Sediu OCDE / Foto: OCDE
Dobanzi. Foto: Freepik.com
Bani
Banca Europeană de Investiții / Foto: BEI
Contabil / Foto: Freepik

Decizie ANAF: Formularul 204 intră pe reguli stricte

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a...

Sediul Ministerului Finanțelor / Foto: Silviu Matei / Agerpres
Așa se văd lucrurile la Bruxelles
Curs valutar

Curs BNR: euro stabil, dolar în scădere, aurul urcă din nou

Leul a avut o evoluție mixtă în raport cu principalele...

BVB
ANAF / Foto: DCBusiness
Mugur Isărescu / Foto: Arhivă

CONFERINȚA "Quo Vadis 2026!" - Ediția a VIII-a

Ediția din 2026 a conferinței Quo Vadis continuă...

Sprijin pentru IMM-uri

Schema de ajutor de minimis pentru IMM-uri, aprobată de MIPE

Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a...

Magazin de haine. Foto: Frepik.com
Dumitru Chisăliță / Foto: Cristian Nistor / Agerpres
Titluri Tezaur / Ilustrațe: Oana Pavelescu
Rompetrol

Rompetrol mai pune 13 benzinării pe hartă, din 2026

Rompetrol va inaugura, în 2026, un număr de 13 noi...

Inspector antifraudă, ANAF
Muncitor uzină siderurgică / sursa foto: Freepik.com
CEC Bank / Foto: DCBusiness

CEC Bank susține plățile instant prin RoPay Alias

Clienții CEC Bank pot acum să trimită și să...

Pompe petroliere / Foto: Freepik
Dacia 1300 / Foto: Pexels
Taiwan Semiconductor Manufacturing Company (TSMC)
Tren de marfă / FOTO: Freepik
Bursă / Foto: Freepik

pixel