Franța. Incendiul uzinei chimice din Rouen, un altfel de Cernobîl

Autor: Simona Haiduc
Data publicării:
Prea multe întrebări fără răspunsuri
Prea multe întrebări fără răspunsuri
Incendiul de la uzina chimică Lubrizol a fost stins la Rouen după o luptă de mai multe ore cu focul dezlățuit, dar după dispersarea unui imens nor de hidrocarburi lung de 22 de kilometri, riveranii au constatat apariția strat de funingine care s-a așezat în toată regiunea. 

Mașini, terenuri de joacă, grădinile de legume din spatele caselor, parcurile, străzile, totul a fost acoperit de un strat negru. ”Situația este gravă. Este evident că orașul este poluat cu funingine”, a declarat Agenes Buzyn, ministrul francez al Solidarității și Sănătății, venită la fața dezastrului împreună cu alți trei colegi de cabinet.

Prefectul de Normandia, Pierre Andre Durand, repetă că totul este în regulă și nu există toxicitate în ear, deși un miros greu de suportat de hidrocarburi pesistă încă la Rouen după mai bine de două zile de la incendiu, în timp ce din ceea ce a mai rămas din uzina chimică se ridică fum alb. ”Mirosul este extrem de puternic, generează o stare generală proastă, senzații de vomă, dureri de cap”, a recunoscut medicul Benoit Jardel, subliniind, totodată că nu se poate vorbi despre o ”situație toxică”.

Citește și Năvală de turiști la Cernobîl. Este incredibil ce vor să vadă

Expertul Andre Picot vede lucrurile din alt punct de vedere. ”Mirosul puternic și ascuțit poate însemna că, pe lângă hidrocarburi au ars și produse organofosforice, de același gen precum gazul sarin, pentru că produsele organice nu dau un astfel de miros. Oricum situația este îngrijorătoare, pentru că acești combustibili emană particule fine și ultrafine, pănă la particule nanometrice”, a adăugat specialistul, citat de cotidianul Liberation.

Pe de altă parte, o mare pată de hidrocarburi de 2.000 metri pătrați a apărut pe Sena, iar statul a deplasat o navă specială pentru a evita ca ea să ajungă în mare. ”Au fost imediat instalatee baraje antipoluare”, au asigurat autoritățile. Într-un document emis presei s-a precizat că uzina mistuită de flăcări stoca peste ”500 de tone de produse clasate toxice pentru organisme acvatice”

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Impozite și taxe / Foto: Freepik
Ilustrație: Oana Pavelescu
Banca. Foto: Freepik.com

Economiștii Fed cuceresc băncile centrale din Europa și Asia

De la Turcia la Italia, tot mai multe bănci centrale...

Taxi si ridesharing/ sursa foto: Freepik.com
Document. Foto: Freepik.com
Cripto / FOTO: Freepik
Declarația unică - Foto ilustrativ
Euro digital. Sursa: Freepik.com
Foto: Freepik.com
Atenție la formularele ANAF / Foto: Freepik
Dan Sucu. Foto: Agerpres
Florin Jianu
Jeffrey Epstein / Foto: DoJ
Vaci. Foto: Pexels.com
Schimb valutar. Freepik.com
Contor de gaze / Foto: Freepik
Adrian Negrescu / Ilustrație: Oana Pavelescu
Carrefour Baneasa, închis de ANPC / Foto: Crișan Andreescu
Bani. Foto: Freepik.com
BNR: Indice ROBOR

ROBOR, în scădere. Veşti bune pentru românii cu credite

Veste bună de la BNR pentru românii care au credite...

Cosmin Marinescu

Cosmin Marinescu (BNR): Prețul banilor nu este rata dobânzii

"Prețul banilor nu este rata dobânzii", subliniază,...

Mai mulți angajați lucrează într-un birou / Foto: Freepik
Toyota. Foto: Pexels.com
Finante. Freepik.com
Hidroelectrica
Stâlp de înaltă tensiune / Foto: Freepik

pixel