Franța amenință să lase Marea Britanie în întuneric

Autor: Delia Gheață
Data publicării:
Parisul pare determinant să treacă la fapte
Parisul pare determinant să treacă la fapte
Franța a avertizat Marea Britanie că Parisul va lua măsuri dacă termenii acordului Brexit nu sunt respectați. ”Trebuie să ne apărăm interesele”, a declarat în acest sens secretarul de stat pentru afaceri europene al Franței, Clement Beaume, evocând sancțiuni pe energie, având în vedere că ”Regatul Unit depinde de energia noastră”.

"În caz contrar, vom lua măsuri la nivel european și național pentru a exercita presiuni asupra Regatului Unit", a avertizat oficialul francez. 

Beaune a indicat că atât exporturile franceze, cât și cele europene de energie în Marea Britanie ar putea fi utilizate ca mijloace de presiune.

"Marea Britanie depinde de exporturile noastre de energie. Cred că pot să trăiască singuri și să denigreze Europa” dar, ”întrucât asta nu merge, recurg la un comportament agresiv", a adăugat secretarul de stat.

Potrivit postului de televiziune SkyNews, EDF Energy, companie controlată de statul francez, furnizează o cincime din electricitatea Marii Britanii pe baza capacităților sale nucleare, eoliene, pe cărbune și gaz. EDF Energy alimentează peste cinci milioane de clienți industriali și rezidențiali britanici și este cel mai mare furnizor de electricitate, după volum, din Marea Britanie.

Anterior în cursul acestui an, guvernul francez a amenințat cu represalii în cadrul unei dispute referitoare la pescuit cu Insula Jersey, teritoriu dependent al Coroanei Britanice, care nu face parte din Regatul Unit dar căruia Regatul Unit îi asigură apărarea.

Citește și Boris Johnson pune în cârca companiilor rezolvarea crizei Brexit

95% din curentul electric din Jersey provine din Franța și ajunge pe insulă prin trei cabluri submarine. La momentul respectiv, Parisul a acuzat autoritățile din insulă că tergiversează emiterea permiselor de pescuit pentru vasele franceze în baza termenilor acordului de comerț post-Brexit încheiat între Londra și Bruxelles.

În replică la noile semne de nervozitate din Franța, ministrul britanic pentru Brexit, Lordul Frost, a sugerat că Parisul recurge prea repede la amenințări. "Pentru toate frustrările din ultimele 18 luni și, în special, din ianuarie, nu cred că noi, ca țară, am recurs la acest tip de amenințări", a declarat el.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Contor de gaze / Foto: Freepik
Adrian Negrescu / Ilustrație: Oana Pavelescu
Bani. Foto: Freepik.com
BNR: Indice ROBOR

ROBOR, în scădere. Veşti bune pentru românii cu credite

Veste bună de la BNR pentru românii care au credite...

Cosmin Marinescu

Cosmin Marinescu (BNR): Prețul banilor nu este rata dobânzii

"Prețul banilor nu este rata dobânzii", subliniază,...

Mai mulți angajați lucrează într-un birou / Foto: Freepik
Toyota. Foto: Pexels.com
Finante. Freepik.com
Hidroelectrica
Stâlp de înaltă tensiune / Foto: Freepik
Curs valutar. Sursa: Freepik.com
Alexandru Nazare
Foto: Freepik.com

Zboruri suspendate la Berlin, din cauza poleiului

Aeroportul internaţional Berlin-Brandenburg va rămâne...

Foto: Pexels
Foto: Freepik.com
Ședință de guvern
Nicusor Dan
Ilie Bolojan / Foto: Octav Ganea / Inquam Photos

Ilie Bolojan a anunțat cum vrea să repornească economia

Guvernul lucrează la un pachet complex de măsuri pentru...

Poluare / Foto: Freepik
Contor de gaze / Foto: Freepik
Banca Națională a României / Foto: Oana Pavelescu
The Washington Post / Foto: DCBusiness

The Washington Post anunță concedieri masive

The Washington Post a început miercuri o rundă amplă de...


pixel