Franța. Două clădiri din centrul oraşului Bordeaux s-au prăbușit VIDEO

Autor: Mara Ivan
Data publicării:
Din fericire, nu au existat victime
Din fericire, nu au existat victime
Trei persoane au fost rănite, dintre care una în stare gravă, după ce două clădiri din centrul oraşului Bordeaux (sud-vestul Franţei) s-au prăbuşit duminică seara din cauze încă necunoscute, au anunţat pompierii şi primăria oraşului, informează France Presse.

Pompierii au fost chemaţi în jurul orei 00:30 pentru prăbuşirea acestor două imobile de trei etaje situate în zona Porte de Bourgogne, în centrul vechi al oraşului.

În momentul dezastrului, una din clădiri era goală, acolo efectuându-se lucrări de renovare, iar în cealaltă locuiau nouă persoane, potrivit purtătorului de cuvânt al serviciului departamental de pompieri şi salvare din Gironde, Arnaud Mendousse.

Printre victime, un bărbat de 28 de ani a fost rănit "foarte grav", cu un pronostic vital ''probabil rezervat''. De asemenea, un bărbat în vârstă de 48 de ani şi o femeie de 38 de ani au suferit răni uşoare. Toate persoanele aflate în imobil au fost evacuate cu sprijin aerian.

Youtube video image

Acesta este un bilanţ final, nu există persoane decedate, nici locuitori dispăruţi, a precizat purtătorul de cuvânt. Pompierii au pus la dispoziţie resurse specializate care implică echipe canine şi echipe de salvare şi de curăţare pentru a căuta posibile victime.

Citește și Belgia. Un român a murit în urma prăbușirii unei școli în construcție

Dezastrul a avut loc înainte de o ploaie torenţială care a lovit puternic oraşul peste noapte. Întreaga stradă a fost blocată de dărâmături, a constatat AFP la faţa locului.

Aproximativ zece clădiri din apropiere au fost evacuate, iar locuitorii lor au fost preluaţi de autorităţile locale. Conform primelor constatări, prăbuşirea clădirii care era în renovare a fost cea care a dus la prăbuşirea clădirii vecine, potrivit unui ales local, Amine Smihi.

Miercurea trecută, o clădire aflată în paragină, în centrul oraşului, s-a prăbuşit, fără a face victime. 

 

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

e-Factura
Foto: pexels.com
Hacker. Freepik.com
Freepik.com
Banca Națională a României
Foto: Freepik.com
Document. Foto: Freepik.com
Șofer / sursa: Freepik.com
Agricultura. Foto: Freepik.com
Shein / Foto: Dick Thomas Johnson / Flickr
Semnare contract

Demers pentru modificarea sistemului drepturilor de autor

IMM România susţine introducerea unui colector unic, a...

Dosar ANAF. foto: Freepik.com
Bani. Foto: Freepik.com
Fermierii vor fi mai protejați / Foto: Freepik
Petrol / FOTO: Freepik
Lingouri și monede de aur / sursa foto: Freepik.com

Aurul a trecut pragul de 650 lei/gram

Leul a încheiat ședința de miercuri în ușoară scădere...

Sedinta de Guvern

Ce decide Guvernul Bolojan în prima şedinţă din 2026

Proiectele de acte normative incluse pe agenda ședinței...

Oameni pe stradă
Fermier face curat într-o cocină / Foto: Freepik
Foto: Mihai Ciobanu
TAROM

Bogdan Costaş, director general interimar al TAROM

Consiliul de Administraţie al TAROM a decis numirea lui...

Cumpărături online / Foto: Freepik
Foto: Freepik.com
Foto: DRDP Brasov

pixel