Franța se BARICADEAZĂ! Macron: Am intrat într-o cursă de viteză

Autor: Simona Haiduc
Data publicării:
Se extind restricțiile
Se extind restricțiile
Preşedintele francez, Emmanuel Macron, a anunţat extinderea pe întreg teritoriul metropolitan a măsurilor de luptă împotriva COVID-19 şi închiderea şcolilor pentru trei săptămâni, în încercarea de a opri al treilea val al bolii, comentează AFP.

Aceste reguli pentru întreg teritoriul prevăd interzicerea circulaţiei cu începere de la ora 19:00 (17:00 GMT), închiderea anumitor magazine şi limitarea circulaţiei pe o rază de 10 kilometri în jurul domiciliului. Dincolo de această rază, va fi necesară o justificare. Aceste măsuri se vor aplica de marţi, la sfârşitul weekendului de Paştele catolic în care francezii vor putea însă călători.

"Am intrat într-o cursă de viteză", a spus preşedintele francez într-o discurs la televiziune mult aşteptat, în contextul în care ţara se confruntă cu o creştere alarmantă a spitalizărilor şi numărului de cazuri, în special din cauza răspândirii mutaţiei zise britanice. Această mutaţie "a făcut să apară o epidemie în epidemie", a spus Emmanuel Macron.

Referitor la instituţiile de învăţământ, el a mai anunţat că creşele şi şcolile vor fi închise pentru un total de trei săptămâni, iar colegiile şi liceele pentru patru săptămâni, cu începere de marţi.

Pentru a limita impactul educaţional, guvernul a decis să uniformizeze datele vacanţei de primăvară în toată ţara, între 12 şi 26 aprilie. Aceasta înseamnă că, în cele din urmă, cei mai tineri vor pierde doar una sau două săptămâni de cursuri, înainte de a reveni la şcoală pe 26 aprilie şi pe 3 mai în colegii şi licee.

"Virusul circulă în şcoli, dar nu mai mult decât în altă parte", a spus preşedintele Macron, adăugând că "şcoala nu este negociabilă". Franţa a fost una dintre "puţinele ţări" care şi-a menţinut şcolile deschise de la începutul anul şcolar în septembrie, a subliniat el. "Alegem opţiunea încrederii, responsabilităţii", a spus şeful statului, anunţând că mizează pe redeschiderea parţială a anumitor spaţii culturale sau terase de cafenea.

"De la mijlocul lui mai, vom începe să deschidem din nou cu reguli stricte, anumite spaţii culturale, vom autoriza condiţionat deschiderea teraselor şi vom definitiva între mijlocul lui mai şi începutul verii un calendar de redeschidere treptată pentru cultură, sport, agrement, evenimente, precum şi cafenelele şi restaurantele noastre", a precizat Emmanuel Macron.

Preşedintele francez, care a manevrat de câteva luni între imperativele sanitare şi cele economice şi sociale în lupta împotriva epidemiei, a anunţat, de asemenea, noi întăriri pentru personalul de îngrijire şi un obiectiv de 10.000 de paturi la reanimare, în timp ce peste 5.000 sunt ocupate în prezent.

Citește și COVID-19. Noi restricții. Terasele au reguli noi

În ceea ce priveşte vaccinarea, el şi-a exprimat "regretul profund" că unele persoane în vârstă care sunt prioritare pentru a fi vaccinate nu sunt încă, în contextul în care bilanţul bolii se apropie de 100.000 de morţi. Emmanuel Macron a mai promis extinderea imunizării la toate persoanele peste 60 de ani pe 16 aprilie, apoi la toţi cei peste 50 de ani pe 15 mai.

Persoanele sub 50 de ani vor urma la mijlocul lui iunie, iar "până la sfârşitul verii, toţi francezii peste 18 ani care doresc vor putea fi vaccinaţi", a adăugat el. "Principala noastră provocare este să accelerăm din nou şi din nou" în ceea ce priveşte vaccinarea, a insistat el, menţinând obiectivul de a vaccina toţi adulţii care doresc până la sfârşitul verii. "În fiecare etapă a acestei epidemii, ne-am putea spune că am fi putut face mai bine, că am făcut greşeli. Toate acestea sunt adevărate", a recunoscut preşedintele francez.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Formular / Foto: Freepik

ANAF bagă o nouă taxă pentru băieții deștepți din energie!

ANAF introduce o nouă obligație declarativă pentru...

Vânzarea de benzină este limitată / Foto: Unsplash

Prețul carburanților. Cât costă un plin astăzi, 7 aprilie

Urmează o ieftinire substanțială a carburanților? Logic,...

Contor electric
Bursa de Valori București
Miliardarul american Bill Ackman

Miliardarul Bill Ackman îi cere lui Trump să dea înapoi

Miliardarul și administratorul de fonduri Bill Ackman,...

Bursă / Foto: Freepik
Lingouri de aur

Aurul pus în genunchi de haosul de pe piețele mondiale

Prețurile aurului au scăzut luni, în timpul...

Eric Demuth, CEO BitPanda
Panouri fotovoltaice
Un dezastru / FOTO: Unsplash
Dolar, yuan / FOTO: Unsplash

Dolarul, yuanul, alte monedele asiatice, în cădere liberă

Majoritatea monedelor asiatice s-au depreciat luni, iar...

Discuții / FOTO: Freepik
Monedă / FOTO: BNR
Bună dimineața! Să aveți o zi liniștită / FOTO: Freepik
Sebastian Burduja / FOTO: Facebook
Viitorul aeroport / FOTO: Captură ecran
Bani / Foto: DCBusiness

Vești bune înainte de Sărbători: se dau banii în avans!

Statul plătește în avans toate ajutoarele sociale din...

Atelier reparații auto/ FOTO:Freepik
Locuință / Foto: Freepik
Meta / Ilustrație: Oana Pavelescu

Meta lansează un nou model de inteligență artificială

Meta Platforms a anunțat lansarea celei mai recente...

Poți reuși inclusiv în vremuri tulburi /FOTO: Freepik
BVB
Vouchere de vacanță
Aur și argint / FOTO: Unsplash

Bank of America demontează un mit legat de aur și argint

Care este adevărata corelație între cele două metale...

Elon Musk, în timpul congresului Liga
Stop investiții / FOTO: Freepik
Bună dimineața! / FOTO: Freepik
Banca / FOTO: Unsplash

Băncile europene în picaj accentuat. Un dezastru

Sectorul bancar mondial, pus la încercare de noile...

Mărfuri/FOTO: Freepik

pixel