Furnizorii cu datorii la ANCOM pot cere anularea lor

Autor: DCBusiness Team
Data publicării:
ANCOM
ANCOM
Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM) a adoptat o procedură de anulare a unor obligaţii de plată datorate bugetului Autorităţii, prin care furnizorii interesaţi pot solicita anularea unor obligaţii bugetare datorate ANCOM prin depunerea unui formular tipizat până cel târziu la 25 noiembrie 2024.

ANCOM precizează că procedura a fost adoptată în vederea aplicării noilor reglementări ce vizează măsurile fiscal-bugetare în domeniul gestionării creanţelor bugetare.

Decizia ANCOM nr. 694/2024 pentru aprobarea procedurii de anulare a unor obligaţii de plată datorate bugetului Autorităţii a fost publicată în Monitorul Oficial al României nr. 1087 din 31 octombrie 2024.

Beneficiarii facilităţilor prevăzute de decizie sunt toţi debitorii, persoane juridice şi persoane fizice, care, la data de 31 august 2024 inclusiv, figurează în evidenţele ANCOM cu obligaţii bugetare principale restante sau numai cu obligaţii de plată a accesoriilor restante rezultate în urma obligaţiilor bugetare principale plătite până la această dată, dacă acestea nu au fost achitate până la data intrării în vigoare a OUG nr. 107/2024, act normativ care stă la baza deciziei ANCOM.

De asemenea, procedura se aplică şi debitorilor declaraţi insolvabili, debitorilor aflaţi în procedură de insolvenţă sau persoanelor cărora li s-a stabilit răspunderea solidară potrivit Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare sau răspunderea potrivit Legii nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, cu modificările şi completările ulterioare sau potrivit Legii nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, cu modificările şi completările ulterioare.

Ca urmare a OUG nr. 107/2024, ANCOM acordă amânarea la plată a obligaţiilor de plată accesorii reprezentate de dobânzi, penalităţi de întârziere sau alte accesorii rămase nestinse la data emiterii "Situaţiei privind debitele restante datorate bugetului ANCOM", până la data soluţionării cererii de anulare a accesoriilor sau, în cazul nedepunerii acestei cereri, până la data de 25 noiembrie 2024 inclusiv, pentru fiecare debitor care notifică instituţia conform ordonanţei de urgenţă.

Totodată, sunt anulate obligaţiile de plată a accesoriilor reprezentate de dobânzi, penalităţi de întârziere sau alte accesorii. Se ia şi măsura de anulare a unui procent de 50%, respectiv 25%, după caz, din obligaţiile bugetare principale restante la data de 31 august 2024 inclusiv, pentru debitorii persoane fizice care se încadrează în prevederile ordonanţei de urgenţă.

Prevederile deciziei nu se aplică obligaţiilor bugetare care fac obiectul unor procese penale aflate în curs de desfăşurare la data intrării în vigoare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 107/2024 sau care încep ulterior acestei date, sunt stabilite prin hotărâri penale definitive, reprezintă prejudicii care fac obiectul art. 10 din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, cu modificările şi completările ulterioare.

Procedura se aplică următoarelor obligaţii bugetare administrate de Autoritate: tariful de monitorizare, tariful de utilizare a spectrului, tariful de utilizare a resurselor de numerotaţie, contribuţia pentru compensarea costului net al furnizării serviciilor din sfera serviciului universal, amenzi administrative şi alte sume datorate bugetului ANCOM, precum şi obligaţiilor accesorii aferente acestora.

Pentru a putea beneficia de facilităţi, furnizorii interesaţi care îndeplinesc condiţiile de acordare a anulării obligaţiilor de plată a accesoriilor datorate bugetului ANCOM sau de anulare a unui procent de 50%, respectiv 25%, după caz, din obligaţiile bugetare principale restante la data de 31 august 2024 inclusiv, trebuie să transmită la ANCOM cererea de anulare până la data de 25 noiembrie 2024. Aceasta poate fi depusă la registratura Autorităţii sau comunicată prin poştă, cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire ori transmisă prin poşta electronică, semnată cu certificat digital.

Anterior cererii de anulare, furnizorii interesaţi au posibilitatea de a-şi exprima intenţia de a beneficia de anularea unor obligaţii prin depunerea, prin aceleaşi mijloace ca şi în cazul cererii de anulare, a unei notificări. Notificarea nu este obligatorie, ci are drept scop obţinerea amânării la plată a debitelor care pot face obiectul măsurilor de anulare.

ANCOM este instituţia care promovează interesele utilizatorilor de servicii prin promovarea concurenţei şi inovaţiei pe pieţele comunicaţiilor electronice şi serviciilor poştale, administrarea pro-competitivă a resurselor limitate (spectru radio, resurse de numerotaţie şi resurse tehnice asociate), încurajarea investiţiilor eficiente în reţele şi infrastructuri şi promovarea conectivităţii ultrarapide. De asemenea, ANCOM este Coordonator pentru servicii digitale în România. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Banca Europeană de Investiții / Foto: BEI
Acces gratuit la apă potabilă în aeroporturile din România. Ce spune Ministerul Transporturilor - FOTO: Freepik@EyeEm
Se modifică modul de acordare a alocațiilor pentru copii
Angajați
TVA / Foto: Freepik.com
masini de lux - FOTO: Freepik@maxmamchurov
Transportul aerian de mărfuri în România, în creștere cu aproape 10% în primele 9 luni din 2025 - FOTO: Freepik@eaktopapps

Recordul absolut pentru piața românească de artă sacră

O icoană pictată de Nicolae Grigorescu în tinerețe a...

Bursa de la București

Bursa de la București urcă

Bursa de Valori Bucureşti a înregistrat săptămâna aceasta creșteri importante

Covrigi. Foto: Freepik.com

Topul patiseriilor din România. Ce arată cifrele

Luca, Petru și Matei își împart piața patiseriilor.

București
Mai mulți angajați lucrează într-un birou / Foto: Freepik

ANAF. Reguli fiscale dure pentru multinaționale în 2026

Reguli noi, controale extinse și deduceri limitate:...

Tancuri rusești
Bani. Foto: Freepik.com

O primărie a fost amendată cu 70.000 de lei

Autoritățile au confiscat primul utilaj folosit ilegal...

Toți români vor avea un cont bancar
Ministerul Finanțelor
Vouchere de vacanță
Sediul Oracle din Austin, Texas
RCA

Ce noi reguli RCA se aplică de la 13 decembrie 2025

O parte dintre modificările aduse Legii RCA prin actul...

Scoaterea banilor din firmă se complică

Adio împrumuturi între firmă și asociat: ANAF schimbă tot

Împrumuturile între firme și asociați intră sub reguli...

Mima Lonea din Petrila
Pană de curent / Foto: Freepik
Dolari și aur / Foto: Freepik
trenuri / Foto: Freepik
Lukoil
Femei la cumpărături cu ocazia sărbătorilor de iarnă / Foto: Freepik

pixel