Gabriel Andronache, CEO Transelectrica a spus că: ”Voi începe prin a spune ceea ce face Transelectrica și sunt proiecte care sunt începute și care urmează să fie finalizate. [...] în urmă cu o lună de zile am fost pe brațul Borcea, brațul Dunării, unde am ridicat doi stâlpi, cei mai înalți stâlpi din România și din regiune, de 150 de metri” șeful Transelectrica a făcut comparație cu Turnul Eiffel care are 314 metri, înălțimea fiind necesară ”pentru a face trecerea liniei de 400 kilovolți, dublu circuit Cernavodă-Stâlpu, și pentru a putea să ajutăm să facem evacuări a energiei care este produsă în zona Dobrogea. Totodată, se lucrează în momentul de față la linia de 400, între Smârdan și Gutinaș. Se lucrează la proiectele din zona Dobrogea și totodată se lucrează la primul segment din închiderea axului Banat, adică ceea ce înseamnă Porțile de Fier, Anina și Reșița. Primul proiect care va fi finalizat în acest an este Cernavodă - Stâlpul iar următoarele două proiecte pe care le-am menționat vor fi finalizate anul viitor. Ultimul dintre ele în Q3, tot totodată, pentru că constatăm că este o perioadă și trăim niște vremuri întradevăr dificile, și am schimbat încă de la începutul anului modalitatea de finanțare, structura în care ne finanțăm”, a explicat șeful Transelectrica.
Gabriel Andronache a vorbit apoi despre finanțările proiectelor: ”Dacă până la începutul anului aveam o structură cu 30% surse proprii, 60% ne îndreptam către credite și 10% către fonduri europene, în acest moment mergem către o structură care reprezintă 30 % fonduri proprii, 45-50 % fonduri europene și diferența luăm credite. De aceea, de la început erau proiecte care erau la maturitate și ne-am îndreptat cu ele către banii cei mai ieftini și ne-am dus către fondul de modernizare, unde finanțarea este sută la sută. Astfel, am depus nouă proiecte, au fost aprobate pe 23 mai anul acesta și am semnat contractele de finanțare pe 10 mai, iar începând cu anul viitor deja începem să le punem în operă. Valoarea totală a proiectului 424 milioane de euro. Cu aceste proiecte vom încheia și vom rezolva niște deziderate care erau încă dinainte de 1989 vizavi de Sistemul Energetic Național și anume, să închidem inelul de 400. Era vorba de partea de nord a țării, între Hădăreni Suceava, împreună cu două două stații, o linie de 400 de kilo volți. Valoarea proiectului este de 101 milioane de euro și, de asemenea, finalizăm axul Banatului, însemnând de la Reșița la Timișoara, Săcălaz și Arad, aici fiind vorba despre două proiecte. De asemenea, pentru că finalizăm linia de care v-am spus, Cernavodă Stâlpu, pentru a proceda mai repede la evacuare, vom face o linie care va merge de la Stâlpu la Teleajen, la Brazi Vest, pentru a face evacuarea din zonă și totodată ne îndreptăm atenția în acest proiect. Și acest proiect este finanțat din fondul de modernizare și pe care îl vom continua și anul viitor. Facem proiectarea ca să traversăm munții și să mergem către stația de la Stâlpul la stația de la Brașov. De asemenea, pe fondul de modernizare facem o linie dublul circuit de la Constanța la Medgidia Sud”, a mai spus reprezentantul companiei.
Șeful Transelectrica a explcat motivul acestor proiecte: ”Vedem că avem o capacitatea instalată în România în acest moment de 18.637 de Megawați. Avem proiecte în lucru în momentul de față, care sunt în zona de energie regenerabilă, pe zona de fotovoltaic 2276 de Megawați, pentru care au fost emise ATR-uri și, de asemenea, 2.259 de Megawați pentru care s-au emis ATR-uri pe eolian. În total, împreună cu distribuția sunt emise ATR-uri în acest moment de circa 7.000 de Megawați. De asemenea, sunt un lucru numai la Transelectrica în acest moment se lucrează 37.378 de Megawați. Ce este îmbucurător este faptul că aceste proiecte vin însoțite și cu capacități de stocare de o mie de Megawați. Dar ce ne întristează într-un fel este modul în care sunt implementate. Dacă la începutul anului și fac comparație cu datele pe care vi le-am prezentat. Ce înseamnă? Aveam emise la începutul anului ATR-uri de 2.800 de megawați și 18.000 de Megawați în lucru. Cu toate acestea, în acest an se vor finaliza, vor fi puse în producție capacități care sunt în gaz de circa 50 de megawați. Iar anul viitor circa 140 Mw avem cert că se vpune în exploatare un parc fotovoltaic în apropiere de Târgoviște”, a mai explicat șeful companiei.
Acesta a mai spus că: ”Deci se dau aprobări, se solicită. Noi dezvoltăm rețele, dar avem nevoie de capacități de producție. Noi privim în viitor și ne gândim ce se întâmplă mai departe. În condițiile în care majoritatea proiectelor ne gândim că se vor face în zona Dobrogea, care este o zonă care oferă o anumită capacitate pentru ce înseamnă fotovoltaic și eolian, dar, de asemenea, trebuie să luăm în calcul în viitor și capacitatea ce se va produce în offshore. Noi, în momentul de față, în zona de eolian avem capacitatea instalată de 3.014,91 de megawați, dar media cu care eolian introduce în sistem este de circa 700 anual. Problemele care apar și pe care noi încercăm să le rezolvăm sunt în perioada de congestie. Noi dezvoltăm rețele pentru o perioadă de congestie, ceea ce înseamnă o perioadă de circa două sau trei săptămâni. Ideea e că avem nevoie în momentul de față de producție în bandă. Nu putem să renunțăm la producțiea pe care nu putem să o controlăm. Facem scenarii în permanență să vedem ce se întâmplă când avem un an secetos, care înseamnă o capacitate redusă a debitului Dunării, cum s-a întâmplat și anul acesta. Dunărea, după cum știm, răcește reactorul 1 și 2, asigură răcirea celor două reactoare și totodată, în aceeași perioadă când Dunărea e scăzută, există posibilitatea să oprim capacitățile în nuclear și tot în aceeași perioadă, vântul nu bate”, a mai explicat Gabriel Andronache, CEO Transelectrica.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.
Moneda euro a continuat să piardă teren în fața...
Bitcoin, cea mai mare...
Suedia este pregătită să...
Bentley Motors Ltd., unul dintre cei mai exclusiviști...
Performanța negativă a fost...
”Am construit acest proiect cu...
Ministrul Sebastian Burduja a...
Aceasta ar putea reprezenta...
Al doilea mare producător de oțel din lume are pretenții...
Agenția Națională de...
Precizări privind înscrierea...
Beko, Ford, Audi și Auchan sunt...
O strategie menită să asigure un echilibru între...
Companiile chineze își păstrează dolarii,...
Indicele ROBOR la trei luni a crescut la 5,75% pe an,...
Înscrierea dealerilor în Programul Rabla pentru...
Economia Germaniei a crescut...
Rubla rusească se depreciază...
La Palatul Victoria, a fost...
China anunţă că este dispusă să...