Garanţii prin INVEST EU. Dumitru Nancu, directorul FNGCIMM, vestea zilei pentru antreprenorii din România

Autor: Mihai Ciobanu
Data publicării:
FNGCIMM va putea acorda garanții financiare prin programul INVEST EU, facilitând astfel accesul IMM-urilor din România la o gamă largă de instrumente financiare și asistență tehnică, pentru susținerea proiectelor de investiții și a unor inițiative cu impact economic și social semnificativ.

La data de 24/06/2024, Comisia Europeană a transmis Fondului Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii (FNGCIMM) rezultattul oficial al evaluării pe piloni, în vederea acceptării FNGCIMM în calitate de partener de implementare în cadrul Programului InvestEU.

 

Rezultatul pozitiv al Raportului de evaluare pe piloni și aprobarea acestuia de către Comisia Europeană, reflectă progresele semnificative înregistrate de FNGCIMM SA IFN în planul definirii unui statut instituțional pe deplin compatibil cu exigențele legislative și operaționale comunitare. FNGCIMM SA IFN va deveni, astfel, primul fond de garantare agreat de CE pentru un parteneriat în cadrul Invest EU, alăturându-se instituțiilor financiare proprii ale UE, Banca Europeană de Investiții, Fondul European de Investiții, Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei și Banca Europeană de Reconstrucție și Dezvoltare, precum și altor instituții financiare prestigoase din Italia, Franța, Spania Olanda, Belgia, Ungaria, Polonia, Bulgaria și Cehia. 

“Acestă scrisoare de acceptanță marchează încheierea cu succes a unui proces complex de verificare, atât într-o fază națională, cât și la nivelulul Comisiei Europene. Este un proiect pe care l-am lansat în urmă cu trei ani și care, acum, deschide o perspectivă mult mai largă pentru finanțarea IMM-urlor din România. Transferăm în același timp, către programul de garantare european, riscul pe care și l-a asumat în ultimii ani statul român și bugetul de stat, care în  perioada 2020 - 2023 au asigurat circa 85.000 de garanții în valoare de 54,3 miliarde lei, pentru susținerea accesului IMM-urilor la finanțare.

Prin cele optsprezece programe guvernamentale de garantare, am acordat un număr record de garanții la nivel european, ceea ce reflectă disponibilitatea  sectorului antreprenorial din România de a accesa instrumente financare mai sofisticate. Aceste garanții nu au avut doar rolul de a asigura o infuzie semnificativă de capital în economie, dar au mai realizat un pas important, acela de a deschide apetitul băncilor să finanțeze sectorul IMM-urilor, care la rîndul lor, au fost stimulate să dezvolte planuri de afaceri mai sustenabile și să adopte o etică a afacerilor, astfel încăt să devină bancabile.” a declarant Dumitru Nancu, directorul FNGCIMM.

Fondul InvestEU, cea mai importantă componentă a Programului InvestEU, este un instrument creat pentru a sprijini investițiile în domenii de acțiune prioritară a Uniunii Europene, în vederea remedierii deficiențelor pieței sau a unor domenii cu investiții suboptime. Programul funcționează prin intermediul a patru  linii de de politici care reflectă prioritățile politice cheie ale Uniunii : (1) Infrastructura Durabilă; (2) Cercetarea, Inovarea și Digitalizarea; (3) IMM-urile; și (4) Investițiile Sociale și Competențele.

Odată cu primirea Scrisorii de Confirmare de la Comisia Europeană, FNGCIMM SA IFN va putea iniția demersurile pentru a participa la cel de-al doilea apel pentru selectarea partenerilor de implementare în cadrul Programului InvestEU organizat de Comisia Europeană în anul 2024, apel pentru care sunt alocate fonduri în sumă de 1,37 miliarde euro (garanție UE).    

 

În continuare, prezentăm pe scurt, produsele de garantare pe care FNGCIMM le pregătește pentru a fi propuse selectării CE în scopul obținerii garanție UE.

 

GARANȚIA PLAFONATĂ DE PORTOFOLIU HEALTH & MEDICAL

 

Garanția plafonată de portofoliu va susține accesul la credite pentru capital de lucru și investiții pentru beneficiarii din sectorul medical și cele conexe, pentru prestatorii de servicii de sănătate și de servicii sociale ale tuturor formelor de organizare a activităților medicale și sănătate sub inițiativă privată, inclusiv a intreprinderilor mici cu capitalizare de piață medie și a companiilor mari.

Suma maximă garantată este de max 200.000 EUR per operațiune/împrumut. Rata de acoperire a garanției este de până la 80% din facilitatea de împrumut, din care 25% este acoperită de FNGCIMM și 75% de garanția UE. Solicitanții sunt IMM-uri sau orice alte forme private de organizare a activitatilor cu caracter medical, în stadiu de creștere care încep cu al patrulea an de activitate. Minim 20% din costul total al proiectului urmează să fie finanțat din resurse proprii ale beneficiarilor.

 

GARANŢII PENTRU CREDITE DESTINATE EFICIENTEI ENERGETICE A LOCUINŢELOR INDIVIDUALE

 

Garanția va avea ca obiectiv accesul la finanțări destinate renovărilor pentru îmbunătăţirea eficienţei energetice a clădirilor individuale.Beneficiarii sunt persoanele fizice care deţin în proprietate (minim 50%) o locuinţă invidiuală pe care doresc să o renoveze în scopul îmbunătăţirii eficienţei sale energetice.

Finanțarea poate fi de maxim 100.000.000 euro, din care valoarea maximă a finanţării garantate va fi de pînă la 50.000 euro. Rata de acoperire a garanției este de până la 80% din facilitatea de împrumut, din care 16% este acoperită de FNGCIMM și 64% de garanția UE.

 

GARANŢII SCALEUP

 

Beneficiari eligibili sunt întreprinderele care au cel puţin 10 salariaţi cu 3 ani înainte de data ultimelor situaţii financiare depuse şi a căror rată medie de creştere anuală a cifrei de afaceri sau a numărului de salariaţi a fost mai mare de 10% conform mediei ultimilor 3 ani financiari încheiaţi.

Suma maximă per finanțare va fi de 1.000.000 EUR, rata de acoperire a instituţiei de credit – 350.000 eur (35% din credit), rata de garantare 650.000 euro, din care 325.000 eur garanţia UE (32,5% din împrumut) şi 325.000 eur garanţia partenerului de implementare (32,5% din împrumut). Se va acorda sprijin pentru finanțarea pe o durată de 7 ani pentru investitii, respectiv 3 ani pentru linii de credit cu posibilitate de prelungire pe inca 3 ani.

 

GARAȚIA PLAFONATĂ DE PORTOFOLIU AGRICULTURA SUSTENABILĂ

 

Beneficiarii sunt toate categoriile de fermieri, inclusiv IMM-uri, întreprinderile mici cu capitalizare de piață medie, intreprinderile mari, începând cu trei ani de activitate

Suma maximă per finanțare sau operațiune de investiție susținută prin intermediul garantiei de portofoliu de InvestEU va fi de 200.000 EUR. Acoperirea riscului este susținută în proporție de până la 80% de garanția UE, din care 25% din FNGCIMM.

Se va acorda sprijin pentru finanțarea pe termen scurt și mediu, cu o durată de până la 60 de luni.

 

Despre INVEST EU 

 

Invest EU este un program al Uniunii Europene (UE) care are scopul de a sprijini investițiile în Europa pentru a stimula creșterea economică și crearea de locuri de muncă, gestionat de Comisia Europeană în colaborare cu alte instituții financiare și de investiții. Programul furnizează sprijin financiar și asistență tehnică pentru proiecte din diferite domenii, cum ar fi infrastructura, cercetarea și inovarea, întreprinderile mici și mijlocii, energia durabilă și dezvoltarea urbană.

Obținerea statutului de partener Invest EU aduce unei organizații  avantaje legate de accesul la capital și la o gamă largă de instrumente financiare și asistență tehnică pentru susținerea proiectelor de investiții, pentru dezvoltarea de proiecte și inițiative cu impact economic și social semnificativ.

În același timp, organizațiile partenere Invest EU, pot beneficia de avantajele unei rețele extinse de parteneri,  care facilitează colaborări strategice și accesul la resurse și schimburi de bune practici, inclusiv sprijin tehnic și consultanță pentru evaluarea proiectelor, structurare financiară, gestionarea riscurilor și alte aspecte legate de investiții.

 

Despre FNGCIMM

 

Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii este cea mai mare institutie financiară nebancară din România, avînd ca unic acționar Statul Român, deține un rol important în crearea și menținerea a numeroase locuri de muncă, și este un contribuitor important la bugetul de stat,  prin valoarea impozitului pe profit și pe seama dividendelor repartizate acționarului în fiecare an.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Bună dimineața!
Ministrul Adrian Câciu / FOTO: Gov.ro
Banca Naţională a României
Tehnologie avansată / FOTO: Freepik

Suedezii propun asistentul virtual cu ”mii de fețe”

La show-ul de tehnologie Gitex 2024 desfășurat recent în...

Centrala Iernut a Romgaz / Foto: Romgaz
Marcel Ciolacu

Guvernul prelungește plafonarea prețului la energie

Premierul Marcel Ciolacu a făcut un anunț important...

Cu mâna întinsă / FOTO: Wikipedia
Copil
Lucrător din industria petrolieră / FOTO: Freepik

Grupul MOL a semnat o înţelegere cu Kazmunaygas

Documentul a fost parafat la Budapesta de Zsolt Hernadi,...

Trenul nou a rămas în gară
Industrie. Foto: Pexels.com
Nvidia / FOTO: Freepik
LM 400 / FOTO: Flichr

Lockheed Martin lansează un nou vehicul spațial

Evenimentul va avea loc, cel mai probabil, în primele...

Marcel Boloș / Foto: Inquam Photos / George Călin
Dolari / sursa foto: Freepik.com
Dumitru Nancu
Dumitru Nancu
Tineri / Foto: Freepik

CCIR a organizat Forumul de Afaceri România – Polonia

Camera de Comerț și Industrie a României (CCIR) a...

foto: pexels
Tichete / Foto: DCBusiness

Tichetele scapă de impozitare și contribuții sociale

O nouă inițiativă legislativă promite să revoluționeze...

Dacia Bigster / sursa foto: Dacia.ro

Vânzările Dacia în Europa au scăzut

Scădere uşoară a vânzărilor de autoturisme Dacia în...

Exploatare minieră

pixel