Ministerul Finanţelor a publicat pachetul de relansare economică - Document
Informaţiile aşteptate de...
"Piaţa de vânzare de energie în Uniunea Europeană este în aşa fel făcută încât se închide la preţul cel mai mare. Dacă nu ai un contract pe termen lung, trebuie să se gândească să facă acele contracte pe termen mai mare. Avem în circuitul de avizare o Ordonanţă de transpunere a unei Directive, ce va fi aprobată până la sfârşitul anului, prin care se va permite încheierea de contracte bilaterale pe termene lungi pentru predictibilitate. Probabil că începând cu luna aprilie, gazul va scădea pe la jumătate, poate chiar mai jos, acest preţ marginal se va duce după ce va trece această iarnă şi ruşii vor operaţionaliza conducta North Stream 2", a declarat Popescu.
Oficialul a menţionat că Ministerul Energiei a suplimentat bugetul alocat unui program pentru întreprinderile mici şi mijlocii care vor să investească în energie verde.
Citește și Vicepreședintele ANRE: De la începutul lui aprilie prețurile vor crește cu până la 100%
"Pe Ministerul Energiei avem PNRR, avem Fondul de modernizare, unde sunt peste 10 miliarde de euro pentru energie verde şi toate tipurile de energie, şi avem acel program pentru întreprinderi mici şi mijlocii pe care l-am suplimentat acum la 680 de milioane de lei să-i ajutăm pe toţi cei care au depus,chiar dacă au obţinut un punctaj mai mic. Îmi doresc să existe cât mai multe companii care folosesc acest tip de energie verde care, până la urmă, dacă o finanţăm 100% sau 70% în funcţie de valoarea investiţiei este o energie ieftină. E păcat să avem acoperişuri de hale, acoperişuri de clădiri nefolosite şi să ne gândim să facem producţie fotovoltaică sau eoliană în câmpuri agricole, când avem la dispoziţie întreprinderi, societăţi care au spaţii disponibile", a afirmat ministrul de resort.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.
Informaţiile aşteptate de...
Hidroelectrica revine pe prima...
ACUE atrage atenţia asupra...
Plafonul pentru aplicarea...
Curs valutar BNR, 5 februarie...
Ministrul Finanțelor,...
ANAF a publicat în Monitorul...
Bursa de Valori București a...
Demers pentru stimularea...
Guvernul României are pe agenda...
O liberalizare treptată a...
Guvernul lucrează la un pachet complex de măsuri pentru...
Facturile mai mari la energie...
Sprijin pentru industrie și...
România se află într-o situație...
Ilie Bolojan anunță pași...
Banca Națională a României...
The Washington Post a început miercuri o rundă amplă de...
Transelectrica și Georgian...
Ilie Bolojan a anunțat miercuri...
Bursa de Valori Bucureşti a...
Documentul a fost publicat,...
Statele UE au aprobat miercuri...
Sectorul turistic din România...