Gazele de la Caragea. Burduja: Vă pot spune în premieră, așteptăm vești și mai bune

Autor: Delia Gheață
Data publicării:
Romgaz / FOTO: Freepik
Romgaz / FOTO: Freepik
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a vorbit, în cadrul unui eveniment de profil, despre cât de bine este pregătită România pentru această iarnă, despre zăcământul de gaze de la Caragea, dar și despre exploatarea de la Neptun Deep. 

La începutul iernii 2024-2025, România stă mai bine decât anul trecut la capitolul stocuri de gaze naturale, a anunțat luni ministrul Energiei, Sebastian Burduja. Potrivit acestuia, gradul de umplere a depozitelor de gaze depășește 101%, un rezultat superior mediei europene, poziționând România într-o situație favorabilă pentru sezonul rece. „Suntem în supraplin și ne-am îndeplinit această obligație cu 70 de zile înainte de termenul stabilit de Comisia Europeană”, a declarat Burduja la Forumul Gazelor Naturale.

Vă pot spune în premieră 

În plus, oficialul a subliniat că, pe lângă pregătirile legate de stocurile de gaze, România înregistrează și creșteri în producția internă de gaze, mulțumită investițiilor recente. Sonda 55 de la Caragele, gestionată de Romgaz, a fost pusă în funcțiune, iar Burduja a lăudat compania pentru investițiile de peste un miliard de lei, care vor contribui la o producție națională de gaze mai stabilă și mai sustenabilă.

”Vă pot spune, în premieră, că directorul general de la Romgaz, domnul Popescu (Răzvan Popescu, n.r.) este, astăzi, la Caragele unde se va pune în funcţiune Sonda 55, Damianca. De altfel, creşterea producţiei Romgaz, şi felicit compania noastră pentru asta, este datorată creşterii producţiei la Caragele. Este un program de investiţii de peste un miliard de lei. Acolo aşteptăm veşti şi mai bune în perioada imediat următoare. Nu vă pot dezvălui mai multe, e o companie listată, dar cert este că dacă avem gaze pe uscat, cu siguranţă trebuie să le exploatăm şi cu siguranţă aşteptăm cu toţii exploatarea gazelor din Marea Neagră, un proiect care este în grafic. Cele mai multe contracte, cred că peste 95-98% au fost deja semnate şi avem graficul de proiect în bună ordine", a adăugat ministrul Energiei.

Tensiuni comerciale în tranziția energetică

În context, Burduja a adus în discuție provocările pe care le implică tranziția energetică la nivel european. Unul dintre acestea este competitivitatea energetică a Uniunii Europene, care se află în dificultate din cauza prețurilor mari la energie, de trei ori mai ridicate decât în Statele Unite sau China. Raportul Draghi, un document recent care a atras atenția asupra acestui dezechilibru, subliniază impactul asupra competitivității companiilor europene.

Într-un context global în care țările mari se adaptează într-un mod mai pragmatic tranziției energetice, Burduja consideră că România ar trebui să își valorifice resursele de gaze ca parte a unui mix energetic. Acesta a punctat că gazul rămâne un combustibil de tranziție esențial pentru Europa și, implicit, pentru România, subliniind că țara noastră are atât o tradiție solidă în exploatarea gazelor naturale, cât și rezerve semnificative pe care ar trebui să le utilizeze cu prioritate în perioada imediat următoare.

„Ne dorim ca România să dispună în sfârșit de o Strategie Energetică Națională aprobată prin Hotărâre de Guvern. Suntem în procesul final de obținere a avizelor și sperăm să anunțăm în curând adoptarea strategiei, care va include aceste principii esențiale pentru securitatea și competitivitatea energetică a României”, a precizat ministrul.

Investiții strategice și planuri de modernizare

Un alt proiect major la care Burduja a făcut referire este Neptun Deep, proiectul de exploatare a gazelor din Marea Neagră, care poate deveni o sursă importantă pentru dublarea producției interne de gaze naturale până în 2027. 

Burduja a subliniat importanța de a găsi soluții pentru a valorifica gazul din Marea Neagră în industrii de înaltă valoare adăugată. Una dintre propunerile avansate este producerea de energie electrică la Mintia, un proiect cu potențial de mare impact economic și social. De asemenea, proiectul de la Ișalnița rămâne în atenția Ministerului Energiei, cu toate că licitația pentru modernizare nu a primit oferte la prima încercare. Potrivit ministrului, autoritățile sunt pregătite să ajusteze sumele licitate pentru a atrage investițiile necesare, iar o nouă licitație ar putea avea loc în următoarele luni.

Un alt obiectiv major este modernizarea CET-urilor (Centrale Electrice de Termoficare), care deservesc zonele urbane și contribuie la securitatea energetică locală. În cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR), există finanțări alocate pentru modernizarea CET-urilor din Constanța, Arad, Râmnicu Vâlcea și Craiova. Ministrul a menționat că luna aceasta vor fi semnate contractele de modernizare a trei CET-uri din București: CET Sud, CET Progresu și CET Grozăvești. Această inițiativă vine ca un pas important pentru eficientizarea rețelei de termoficare din capitală și asigurarea unui sistem mai fiabil pentru locuitorii orașului.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

euro vs dolar. Foto: pexels.com
Elena Cristian
Victoria Zinchuk, BERD România
Centrala nucleara. Foto: Pexels.com
Bitcoin / FOTO: Freepik

Un nou record pentru Bitcoin: 91.000 de dolari

Din 5 noiembrie, data alegerilor americane câștigate de...

Camioane/ Foto: Freepik

Guvernul relaxează sancțiunile din RO e-Transport

Guvernul României a adoptat recent o Ordonanță de...

Palatul Victoria
Foto: Pexels.com

Produsele "fake" au invadat Europa

Nivel record de produse contrafăcute în Uniunea Europeană.

Lingouri de aur / sursa foto: Freepik.com
Construcție / FOTO: Freepik

China vrea să repună pe picioare piața imobiliară

China a anunțat miercuri o serie de măsuri fiscale...

Agenție BRD
Inquam Photos / Octav Ganea
Elon Musk / sursa: Wikimedia Commons
Investiții / FOTO: Freepik

BNR: Investițiile străine directe, în creștere cu 3,69%

Această creștere reflectă un interes constant din partea...

Bancnote
Strângere de mână / FOTO: Freepik
Hotelul Dorotheea din Budapesta aparține familiei premierului Viktor Orban
Nokia

Nokia, record pentru un cablu subacvatic

A fost testată o nouă tehnologie.

Zăcămintele Pass Mines

Metalul pe care Occidentul visează să-l producă

Un element vital în sectoare de importanță strategică,...

Contoare electrice
Preţurile de referinţă la gaze naturale în Europa fluctuează, iar temperaturile scăzute duc la creşterea cererii
Muncitor într-o fabrică

Cum și-a pierdut Europa competitivitatea

Principalele motive pentru pierderea competitivității...


pixel