Gazele s-au scumpit cu aproape 90% în ultimul an, iar combustibilii cu 41%

Autor: DCBusiness Team
Data actualizării:
Data publicării:
Foto: Pexels.com
Foto: Pexels.com
Date oficiale de la Institutul Naţional de Statistică.

Gazele s-au scumpit cel mai mult în ultimul an, în condiţiile în care tarifele au fost mai mari cu 89,5% în luna iunie a acestui an faţă de iunie 2021, potrivit datelor publicate marţi de Institutul Naţional de Statistică.

În topul mărfurilor nealimentare care au consemnat cele mai mari creşteri de preţ s-au aflat şi combustibilii, cu un avans al preţurilor de 41,32% în iunie 2022 faţă de iunie 202, şi energia electrică - plus 17,05%.

Alimentele care s-au scumpit cel mai mult în intervalul de referinţă au fost uleiul comestibil, cu creşteri de preţ de 49,71%, cartofii - 42,18% şi făina - 33,16%.

În sectorul serviciilor, cel mai mult s-au scumpit transportul aerian - 29,13%, apă, canal salubritate - 19,44% şi serviciile poştale - 15,94%.

De la lună la lună, în iunie cele mai importante creşteri ale preţurilor au fost consemnate la ulei - 7,33%, servicii de transport aerian - 6,24% şi combustibili - 3,22%.

Luna trecută au fost produse alimentare care s-au ieftinit, cartofii cel mai mult, cu 10,32%, şi fructele proaspete, cu 2,5%. De asemenea, datele INS arată că tarifele la energie electrică au fost mai mici cu 1,19% iar la servicii de poştă şi telecomunicaţii cu 0,01%.

Rata anuală a inflaţiei a urcat la 15,1% în luna iunie a acestui an, de la 14,5% în mai, în condiţiile în care preţurile mărfurilor nealimentare au urcat cu 17,92%, cele ale mărfurilor alimentare au fost mai mari cu 14,67%, iar serviciile au fost mai scumpe cu 7,81%, conform datelor publicate marţi de Institutul Naţional de Statistică (INS).

BNR a majorat la 12,5% prognoza de inflaţie pentru finalul acestui an şi estimează o inflaţie de 6,7% pentru sfârşitul anului viitor. 

 

Citeşte şi: UE îşi va reduce, încă o dată, prognozele de creştere şi le va majora pe cele de inflaţie

 

Comisia Europeană îşi va reduce, încă o dată, prognozele de creştere economică în Europa pentru acest an şi anul următor, dar în paralel îşi va majora previziunile de inflaţie pentru a ţine cont de consecinţele războiului din Ucraina, a avertizat luni vicepreşedintele Comisiei Europene, Valdis Dombrovskis, transmite AFP.

Executivul comunitar urmează să dea joi publicităţii noile sale previziuni revizuite.

"Creşterea economică se dovedeşte a fi una rezistentă în acest an. În pofida acestui lucru, ne putem aştepta la o revizuire în jos, şi la una mai importantă pentru anul următor", a spus Valdis Dombrovskis, înaintea de începerea unei reuniuni a miniştrilor de Finanţe din zona euro. "Şi, din păcate, inflaţia continuă să fie mai ridicată decât se prognoza. În consecinţă, previziunile privind inflaţia vor fi, din nou, revizuire în sus", a adăugat Dombrovskis.

Potrivit celor mai recente date ale Eurostat, rata anuală a inflaţiei în zona euro a atins un nou record de 8,6% în luna iunie.

Războiul din Ucraina a obligat deja Comisia Europeană să îşi revizuiască drastic prognozele de creştere, în special ca urmare a exploziei preţurilor la energie.

În luna mai, Executivul comunitar a revizuit prognozele de creştere pentru cele 19 state din zona euro până la 2,7% în acest an, de la 4% cât prognoza în februarie, şi la 2,3% pentru anul viitor, de la 2,7% cât estima în prima sa evaluare a impactului războiului din Ucraina asupra economiei blocului.

Tot în luna mai, inflaţia în zona euro a fost estimată la 6,1% pentru acest an, la rândul său o revizuire semnificativă faţă de estimările iniţiale ale Comisiei care mizau pe o inflaţie de 3,5%.

În prezent, Comisia Europeană este îngrijorată că ar putea fi întrerupte complet livrările de gaze din Rusia, ca răspuns la sancţiunile occidentale impuse Moscovei. O oprire completă a livrărilor de gaze ruseşti, de care Europa este puternic dependentă, "nu este scenariul nostru de bază, dar este un risc pe care nu îl putem exclud. În mod clar, ne pregătim la nivelul UE, dar şi la nivelul statelor membre'', a explicat Valdis Dombrovskis. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Fermieri / sursa foto: Wikimedia Commons

Agricultorii protestează cu cartofi prăjiți la Bruxelles

Agricultorii și crescătorii de animale din sindicatul...

Lingouri de cupru

Metalul care ține economia în priză riscă să devină rar

Economia globală se îndreaptă spre un deficit sever de...

Titluri Tezaur / Ilustrațe: Oana Pavelescu
ISU a trimis generatoare în zonele afectate de ninsoare / Foto: ISU ALba
Protest în Iran / Captură video
Alexandru Nazare
ELCEN / FOTO: Pagina de Facebook a ELCEN
Modificarea PNRR

România bifează un jalon-cheie din PNRR

România a îndeplinit integral și la termen Ținta 267 din...

Asigurări / Foto: Freepik

O nouă companie intră pe piața asigurărilor din România

Piața de asigurări din România are un nou jucător. Wise...

Se schimbă semnificativ regulile jocului pentru investițiile străine / Foto: Oana Pavelescu

Ce se întâmplă cu facturile la gaze după 31 martie

Scenariu de rezervă pentru gaze: plafonarea ar putea fi...

Curs valutar. Sursa: Freepik.com
Industrie / Sursa: Freepik.com
Sediul Ministerului Finanțelor / Foto: Silviu Matei / Agerpres

Incendiu la Ministerul Finanţelor

Alertă, joi, la sediul Ministerului Finanţelor. 

Energie / Foto: Freepik
BNR: Indice ROBOR
Freepik.com
INS a publicat cifrele evoluției șomajului în România

Şomajul în rândul tinerilor a ajuns la un nivel îngrijorător

În luna noiembrie 2025, rata şomajului în formă ajustată...

Mină de suprafață / Foto: Pexels
Netflix / Foto: Freepik
Curieri livrează pachete / Foto: Freepik
Bursa de Valori de la București / FOTO: Facebook
Contabil / Foto: Freepik
Bayer
Evacuarea muzeului Luvru / Capturi video
Taxa pe stâlp vizează inclusiv contrucțiile din agricultură / Foto: Freepik

pixel