Gazoductul TurkStream ar putea ajunge până în Ungaria

Autor: DCBusiness Team
Data actualizării:
Data publicării:
Grupul rus Gazprom a pus la punct planuri pentru a prelungi conducta de gaze naturale TurkStream în patru state din sudul şi centrul Europei (Bulgaria, Serbia, Ungaria şi Slovacia), informează un articol publicat joi în cotidianul rus 'Kommersant'. 

Gazoductul TurkStream este parte din eforturile autorităţilor de la Moscova de a evita Ucraina ca rută pentru tranzitul gazelor ruseşti spre Europa, regiune care importă aproximativ o treime din necesarul său de gaze naturale de la Gazprom.

"Documentele trimise operatorilor de transport din Bulgaria, Serbia, Ungaria şi Slovacia în lunile octombrie şi noiembrie, în cadrul procedurilor de rezervare pentru viitoare capacităţi, arată că Gazprom a ales deja o rută pentru livrările de gaze spre Europa via al doilea tronson al conductei TurkStream prin aceste ţări", informează 'Kommersant'.

"Aceasta este de fapt ruta South Stream, pe care Uniunea Europeană a blocat-o în luna decembrie 2014 la presiunile americanilor", subliniază 'Kommersant', adăugând că extinderea conductei TurkStream ar urma să coste 1,63 miliarde dolari.

Publicaţia menţionată adaugă faptul că Gazprom vrea să demareze livrarea de gaze către Bulgaria şi Serbia prin TurkStream în anul 2021, urmând ca livrările spre Ungaria să înceapă în 2021 iar cele spre Slovacia la mijlocul lui 2022.

Luni, 19 noiembrie, preşedintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan şi omologul său rus Vladimir Putin, au participat la o ceremonie ce a marcat finalizarea lucrărilor de construcţie la porţiunea submarină a conductei TurkStream. "Proiectul TurkStream va fi gata de operare în 2019, după efectuarea tuturor testelor. Cel puţin jumătate din gazele tranzitate prin noul gazoduct vor ajunge pe pieţele europene prin Turcia", a declarat Erdogan, la ceremonia desfăşurată la Istanbul.

Estimat la şapte miliarde de euro, proiectul TurkStream prevede construcţia a două conducte cu o capacitate de 15,75 miliarde de metri cubi de gaz pe an fiecare, ceea ce va permite Rusiei să îşi reducă dependenţa de Ucraina ca rută de tranzit pentru livrările sale de gaze destinate Europei.

Lucrările la gazoductul TurkStream, care va lega Rusia de Turcia via Marea Neagră, au început în luna mai 2017. Prima linie a acestui gazoduct este destinată aprovizionării cu gaze ruseşti a consumatorilor din Turcia în timp ce a doua linie va permite furnizarea de gaze consumatorilor din sudul şi sud-estul Europei.

Gazprom asigură o treime din necesarul de gaze naturale al Europei. Grupul rus aprovizionează Europa cu gaze naturale prin trei rute principale: conductele din Ucraina, ruta Yamal-Europe, via Belarus şi Polonia, precum şi gazoductul Nord Stream, care face legătura între Rusia şi Germania, via Marea Baltică. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

ANAF
Marile studiouri americane cer suspendarea tehnologiei video lansate de proprietarul TikTok - FOTO: Freepik@DC Studio
calatori SUA - FOTO: Freepik@italoparnaiba5

Reguli mai stricte pentru turiștii care călătoresc în SUA

Autoritățile americane anunță că noile reguli mai...

Foto: pexels.com
Euro. Foto: Freepik.com
Nicusor Dan

Nicușor Dan, anunț de ultimă oră

Nicușor Dan, președintele României, face un anunț de ultimă oră legat de...

Piața muncii din București, ușoară scădere lunară - FOTO: Freepik@Drazen Zigic

Piața muncii din București, ușoară scădere lunară

Numărul salariaților din Capitală, ușor mai mic față de...

Diana Buzoianu

Avize de mediu mai rapide și digitalizare totală în 6 luni

Ministerul Mediului anunță o reformă majoră cu impact...

Ferma. Foto: Pexels.com
Bursa de la București /FOTO: Facebook BVB

BVB pierde 7,36 miliarde de lei într-o săptămână

Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a înregistrat săptămâna...

Casa Națională de Pensii, anunț pentru pensionari

Casa Națională de Pensii a publicat cifrele oficiale. Ce...

Pe telefon / FOTO: Freepik
Radu Miruță, ministrul Economiei
Inteligență artificială/ FOTO: Freepik

România, sub media UE la utilizarea AI de către tineri

Aproape două treimi dintre tinerii din UE folosesc...

ANPC continuă controalele / Foto: Arhivă
Sultan Ahmed bin Sulayem
autostrada boita cornetu - FOTO: Captură video@Cristian Pistol
asfaltare. Freepik.com
Șofer de camion / Foto: Freepik
RAdu Miruță - FOTO: Agerpres
Record istoric de turiști români în Bulgaria. Creștere de peste 50% față de perioada prepandemică - FOTO: Arhivă personală
Keir Starmer - FOTO: Agerpres
Lukoil
Portul Constanța
Alexandru Nazare
Este o veste bună pentru cele doua banci
Marco Rubio / FOTO: Wikipedia
Ziua Îndrăgostiților 2026, cea mai scumpă din ultimii 10 ani - FOTO: Freepik@gioiaphoto

Ziua Îndrăgostiților 2026, cea mai scumpă din ultimii 10 ani

Valentine’s Day 2026 marchează cea mai scumpă Zi a...


pixel