Germania - Ucraina, dispută pe o turbină a gazoductului Nord Stream

Autor: DCBusiness Team
Data publicării:
Rusia va relua joi livrările de gaze prin conducta Nord Stream 1 dar la un volum mai mic / Foto ilustrativ: Mariakray - Pexels
Rusia va relua joi livrările de gaze prin conducta Nord Stream 1 dar la un volum mai mic / Foto ilustrativ: Mariakray - Pexels
Berlinul şi Kievul, dispută pe o turbină a gazoductului rusesc Nord Stream.

Germania speră să convingă Canada să-i restituie o turbină destinată gazoductului rusesc Nord Stream pentru a atenua criza energetică cu Rusia, dar Kievul reproşează Berlinului că se "supune şantajului exercitat de Kremlin", potrivit AFP.

Această turbină este în prezent în mentenanţă în atelierele grupului german Siemens din Canada. Gigantul energetic rus Gazprom invocase aceste lucrări pentru a justifica la jumătatea lunii iunie o diminuare a livrărilor sale către Germania prin gazoductul Nord Stream.

Guvernul german afirmă că se află de mai multe săptămâni "în contacte intensive" cu Ottawa pentru a obţine returnarea acestui echipament, în pofida sancţiunilor instituite împotriva Rusiei.

Berlinul a afirmat vineri că a primit "semnale pozitive" din partea Canadei, potrivit purtătorului de cuvânt al guvernului german, Steffen Hebestreit.

Germania nu crede în motivul tehnic invocat de Gazprom pentru a explica reducerea livrărilor de gaze, dar consideră că returnarea turbinei ar priva Rusia de un pretext pentru a prelungi această închidere a robinetului la gaze, care ameninţă să degenereze într-o criză energetică majoră.

La rândul său, Ucraina a cerut imediat Canadei să nu restituie turbina



"Solicităm Canadei să nu restituie turbina Gazprom Germaniei, ci Ucrainei", a scris joi pe pagina sa de Facebook Serghei Makogon, şeful operatorului sistemului de transport al gazelor din Ucraina (OGTSU).

Potrivit lui, gazoductele ucrainene sunt capabile să transporte un volum suficient de gaze spre Germania pentru a compensa diminuarea livrărilor ruseşti.

"Ucraina poate transporta totalitatea volumului Nord Stream, în timp ce există încă gazoductul inactiv Yamal care trece prin Polonia", a argumentat Makogon.

"Nu trebuie să ne supunem şantajului exercitat de Kremlin", a adăugat el.

"Canada examinează în prezent dacă livrarea turbinei încalcă dispoziţiile referitoare la sancţiuni", a explicat vineri Ministerul german al Economiei.

"Dacă aceasta ar uşura canadienilor să ia decizia pe plan juridic", germanii propun Ottawei să le trimită turbina mai degrabă lor decât Rusiei.

Kremlinul a asigurat vineri că "dacă turbina îi este restituită după repararea ei, aceasta ar permite să crească volumul" de gaze livrat prin Nord Stream.

Germania se teme ca Moscova să nu întrerupă total fluxul de gaze după mentenanţa de rutină a gazoductului însuşi care urmează să înceapă luni şi să dureze zece zile, potrivit AFP.

 

Citeşte şi: Putin spune că sancţiunile impuse Rusiei vor avea consecinţe catastrofale pentru piaţa energiei

 

Preşedintele rus Vladimir Putin a avertizat vineri în privinţa posibilelor consecinţe "catastrofale" ale sancţiunilor occidentale pentru piaţa mondială de energie, relatează AFP.

"O utilizare mai pronunţată a politicii sancţiunilor poate antrena consecinţe încă şi mai grave, fără a exagera, poate chiar catastrofale, pentru piaţa mondială a energiei", a spus liderul de la Kremlin la o întâlnire televizată cu oficiali ruşi.

"Sancţiunile împotriva Rusiei provoacă multe pagube exact ţărilor care le impun", a mai afirmat Putin, o frază pe care o repetă adesea, observând creşterea puternică a preţurilor la energie în ţările occidentale.

El şi-a exprimat satisfacţia că alte ţări producătoare de petrol rezistă cererilor occidentale de a creşte producţia de petrol pentru a compensa petrolul rus boicotat şi a împiedica o creştere a preţurilor.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Foto: Mihai Ciobanu
Donald Trump
Se elimină unele taxe

Schimbare majoră în Codul fiscal: Dispar o serie de obligații 

Se taie contribuții! Guvernul elimină o parte din taxele...

Medic de familie / Foto: Freepik
Marco Rubio și Wang Yi, la Kuala Lumpur
Reprezentanți ai Confederaţiei Patronale Concordia
Tiktok
Wall Street. Foto: Freepik.com
Ilie Bolojan
UE vrea mai mulți bani la buget
Port petrolier pe insula Karg
Taxele vamale ar putea fi amânate
Curs valutar. Foto: Mihai Ciobanu
Ford

Ford anunţă un program de concedieri voluntare

Ford anunţă un program de concedieri voluntare la uzina...

Steagul Bulgariei
Freepik.com
Freepik.com
Salariu / Foto: pexels.com

Scădere a salariului mediu net. Cifre oficiale de la INS

Câştigul salarial mediu brut în România a scăzut cu...

Grevă / sursa foto: Freepik.com / EyeEm

Protest în faţa Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor

Sindicaliştii din ANAR protestează, vineri, în faţa...

Foto: Freepik.com
Bitcoin / FOTO: Freepik
Foto: Facebook Alexandru Nazare
Freepik.com
Ministerul Finanțelor
Foto ilustrativ / Foto: Freepik
Blue Air

Blue Air a intrat în faliment

Infinexa a deschis procedura de faliment pentru compania Blue Air Aviation,...

Curs valutar

pixel