Negrescu: România importă gaze masiv în plină iarnă, deși depozitele sunt pline
România se află într-o situație...
Persoanele care provin din ţările cu o incidenţă superioară a 200 de cazuri noi la 100.000 de locuitori vor putea intra în Germania doar dacă prezintă un test PCR negativ realizat în ţara de origine cu maximum 48 de ore înainte de zbor. Totodată, aceste persoane vor trebui să-şi facă un al doilea test PCR începând din a cincea zi de carantină, potrivit sursei citate.
Potrivit Ministerului de Interne german, poliţia efectuează controale sistematice în aeroporturi şi porturi pentru a verifica dacă respectivii călători au asupra lor testul negativ, în timp ce la frontierele terestre către alte state membre ale Uniunii Europene unde nu există controale vamale se efectuează inspecţii aleatorii, potrivit presei locale.
Astfel, pe aeroportul din Frankfurt, unul dintre principalele noduri de trafic aerian din Europa, agenţii controlează îndeosebi declaraţia scrisă de intrare în ţară şi testul PCR negativ. Este foarte probabil ca aceste inspecţii, care sunt realizate chiar la bordul avioanelor, să afecteze duminică 17 zboruri care provin din cinci ţări având ca destinaţie acest aeroport, scrie Die Welt. Poliţia şi-a sporit prezenţa şi pe aeroportul din Munchen, în acelaşi scop.
Citește și Ministrul Educației ANUNȚĂ ce se întâmplă cu școlile
Din grupul ţărilor considerate cu "incidenţă ridicată" a cazurilor de coronavirus fac parte Albania, Andorra, Bolivia, Bosnia, Columbia, Egipt, Emiratele Arabe Unite, Estonia, Kosovo, Iran, Israel, Letonia, Liban, Lituania, Macedonia de Nord, Mexic, Palestina, Panama, Portugalia, Republica Cehă, Serbia, Slovenia, Spania şi Statele Unite.
Autorităţile sanitare germane au comunicat duminică un număr de 12.257 noi contagieri cu coronavirus şi 349 de decese înregistrate în ultimele 24 de ore, potrivit datelor furnizate de Institutul Robert Koch (RKI). Din 26 decembrie, numărul persoanelor care au primit prima doză de vaccin anti-coronavirus în Germania se ridică la 1.469.353, iar cel al persoanelor care au făcut şi rapelul este de 163.424.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.
România se află într-o situație...
Documentul a fost publicat,...
Sectorul turistic din România...
Informaţiile zilei de la Banca Naţională a României.
Administrația președintelui Donald Trump reduce...
MADR propune reguli mai clare...
Refinanțarea cu dobândă fixă pe 2–3 ani aduce cele mai...
Locuri de muncă vacante la nivel național și în rețeaua...
Termenul pentru depunerea...
Proiectul Neptun Deep...
Curtea Constituţională discută,...
Sindicaliştii din Educaţie protestează miercuri în faţa Guvernului.
Agenția Națională de Administrare Fiscală pregătește o...
UDMR a anunțat marți că inițiază, la nivel...
Ministerul Finanțelor...
Nestle România a decis...
INS: Înmatriculările auto...
Legea care majorează capitalul...
OMV Petrom a încheiat anul 2025 cu un profit net de...
Miliardarul Elon Musk,...
Amazon întâmpină mari dificultăți cu deschiderea...
Comisarul european pentru...
După ce Australia a devenit, în...