"Situaţia este foarte, foarte serioasă. Avem nevoie acum de măsuri ample şi trebuie să limităm impactul lor financiar", a spus Scholz la o reuniune online cu cancelarul Angela Merkel şi premierii celor 16 landuri germane, susţine unul dintre participanţii la această reuniune.
Potrivit planului elaborat de Olaf Scholz, firmele mici şi mijlocii vor putea să recupereze de la stat până la 75% din veniturile lor pe care le-au generat în luna noiembrie a anului trecut. Companiile mari vor primi până la 70% din veniturile pierdute.
Potrivit unor surse guvernamentale, Angela Merkel îi va presa miercuri pe premierii landurilor să accepte reintrarea în izolare parţială în cursul lunii noiembrie, în încercarea de a opri creşterea cazurilor de infecţie cu coronavirus. Restricţiile ar urma să intre în vigoare în data de 2 noiembrie.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.
O Uniune Europeană mai rapida şi mai eficienta: liderii...
Guvernul a adoptat o ordonanță...
Finanțele au împrumutat 1,59...
Turismul în România se află în recesiune tehnică pentru...
Guvernul a adoptat un proiect de lege care actualizează...
Naftogaz caută finanțare...
România cheltuiește miliarde de...
Cod roșu de ploi, inundații și vânt puternic (Furtuna NILS).
Legea relansării economice introduce un mecanism dedicat...
Ministerul Finanțelor a...
Grupul francez Carrefour a...
Guvernul pregătește o...
Anul 2026 nu aduce o criză...
Una dintre cele mai mari burse...
Piaţa autoturismelor...
Statele Unite vor începe "în...
Într-un context economic marcat...
Salariul mediu net a urcat la...