Ghidul noului prosumator, lansat de Asociația Prosumatorilor din București

Autor: DCBusiness Team
Data publicării:
Montare de panouri solare / Foto: Freepik
Montare de panouri solare / Foto: Freepik
Asociaţia Prosumatorilor din România (APCE) anunţă lansarea "Ghidul noului prosumator" pentru a sprijini beneficiarii "Casa Verde 2024" în a înţelege cum se poate beneficia de condiţiile acestui program şi a obţine cele mai bune soluţii pentru un sistem fotovoltaic de calitate.

"Trăim un oarecare paradox, în sensul că in timp ce statul român este expert în solicitarea taxelor şi impozitelor, atunci când vine vorba de oferirea de fonduri, lipseşte viziunea şi claritatea. Deşi Programul "Casa Verde 2024" are un buget de două miliarde de lei, acesta nu vine cu un Caiet de sarcini minimal pentru instalarea unor sisteme fotovoltaice hibride de calitate. De la începerea programului (...), preţul oferit de stat a fost de 20.000 lei, aproximativ 4.000 euro. Din 2019 încoace, preţurile la panouri şi invertoare au tot scăzut, coroborat cu penetrarea pieţei din România a unor mărci noi din China, unele cu nume pe care nu le poţi pronunţa sau ţine minte, pe principiul cererii şi ofertei. Spre exemplu, toate preţurile la panourile fotovoltaice au scăzut şi cu 220%, iar acumulatorii cei mai performanţi de pe piaţă, LiFePO4, numai în ultimul an au avut preţuri diminuate cu 51%. Acest buget, astăzi permite achiziţia unui sistem fotovoltaic hibrid de foarte bună calitate", precizează asociaţia de profil într-un comunicat de presă transmis, joi, AGERPRES.

Potrivit sursei citate, componenta de stocare introduce o complexitate suplimentară în sistemele fotovoltaice hibride şi "de aceea beneficiarii programului trebuie să fie bine informaţi despre calitatea echipamentelor şi serviciilor oferite de instalatori".

"Invertoarele şi acumulatorii nu mai pot fi instalate în aer liber, iar execuţia montajului trebuie să respecte standarde ridicate de siguranţă şi calitate. Există mai multe tipuri de invertoare hibride, dar nu toate sunt recomandabile: invertoare care au întârzieri de până la un minut în lipsa tensiunii de la reţea, invertoare care nu permit încărcarea acumulatorilor în absenţa reţelei, chiar şi în timpul zilei, invertoare care limitează folosirea acumulatorilor la doar 20% pe zi şi invertoare hibride premium, la care nu există întreruperi, în lipsa reţelei, încarcă acumulatorii din panouri când avem soare şi nu este limitată descărcarea bateriei (funcţie off-grid real şi UPS clasic)", explică specialiştii APCE.

De asemenea, conform Ghidului noului prosumator, în cazul acumulatorilor, singura opţiune viabilă este cea de tip LIFePO4 (Litiu, Fier, Fosfat), care comunică direct cu invertorul. Alte tipuri, precum cei cu plumb, acid sau gel, sunt tehnologii depăşite şi periculoase, care nu ar trebui acceptate în cadrul acestui buget.

APCE precizează că a solicitat oferte din piaţă şi a constatat că bugetul alocat este suficient pentru un sistem monofazat de 4 kW, cu un invertor hibrid premium şi acumulatori de top.

În acest context, prosumatorii sunt sfătuiţi să solicite o ofertă premium şi să nu accepte compromisuri în ceea ce priveşte calitatea.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Lingouri de aur
Freepik.com
Foto: Mihai Ciobanu
Alexandru Nazare
Bani

Veşti bune despre leu de la BNR

Informaţiile zilei de la Banca Naţională a României.

Agent ICE amenință presa cu arma în timpul evacuării dintr-un hotel unde erau cazați / Foto: Captură video

Trump retrage sute de agenți ICE din Minnesota

Administrația președintelui Donald Trump reduce...

Un fermier culege roșii într-un solar / Foto: Freepik
Freepik.com

Cum poți plăti rate cu 20% mai mici prin refinanțare

Refinanțarea cu dobândă fixă pe 2–3 ani aduce cele mai...

Codul Muncii. Freepik.com

Oferta zilei pentru cei care caută un loc de muncă

Locuri de muncă vacante la nivel național și în rețeaua...

ANAF / Foto: DCBUsiness
Platforma de foraj Transocean Barents / Foto: OMV Petrom
Curtea Constituțională a României / Foto: Octav Ganea / Inquam Photos
Grevă / sursa foto: Freepik.com / EyeEm

Protest în faţa Guvernului

Sindicaliştii din Educaţie protestează miercuri în faţa Guvernului.

Firmele ar putea scăpa de completarea formularului D300

Agenția Națională de Administrare Fiscală pregătește o...

Inspectori / Foto: Freepik
Kelemen Hunor

UDMR cere Guvernului revenirea asupra taxelor locale

UDMR a anunțat marți că inițiază, la nivel...

Un livrator distribuie pachete / Foto: Freepik
Lapte praf / Foto: Freepik
Microbuzele românești, prezentate la Bruxelles
Petrobrazi / Foto: OMV Petrom

Scădere abruptă a profitului OMV Petrom

 OMV Petrom a încheiat anul 2025 cu un profit net de...

Elon Musk / Foto: Forumul Economic Mondial de la Davos
Centru de date Amazon

Amazon se confruntă cu mari probleme în Europa

Amazon întâmpină mari dificultăți cu deschiderea...

Semnarea acordului Mercosur. Foto: Agerpres
Copii se joacă cu dispozitive electronice / Foto: Freepik
Adrian Negrescu / Foto: Agerpres

pixel