Ghidul Prosumatorului Sustenabil. Care sunt avantajele și provocările celor care produc energie acasă

Autor: Vlad Roibu
Data actualizării:
Data publicării:
Ghidul Prosumatorului Sustebabil
Ghidul Prosumatorului Sustebabil
Miercuri a avut loc un eveniment important pentru cei care aleg să își producă, parțial sau total, energia pe care o consumă. Este vorba despre lansarea Ghidului Prosumatorului Sustenabil, pus la punct de către organizația energiaTa.

Ghidul Prosumatorului Sustenabil, susținut de Engie, este destinat atât celor care vor să devină prosumatori, cât și celor care deja au ales această variantă de a produce energie. Aceștia din urmă vor putea ști ce pot face pentru a-și îmbunătăți randamentele și pentru a deveni mai sustenabili cu ajutorul acestui ghid.

În ansamblu, sfaturile pentru cei care au început să facă deja investiții în acest sens constau în recomandări cu privire la diferitele modalități și alternative de creștere a autoconsumului dar aduce lămuriri și despre facturarea prosumatorilor.

Fenomenul care în țara noastră are doar câțiva ani a dus astăzi la circa 130.000 de prosumatori, față de 70, cât erau la momentul lansării primului ghid, în 2019. Până la finalul anului vom ajunge la numărul de 200.000, asta presupunând 2.000 MW instalați, o provocare pentru infrastructura energetică actuală, conform directorului general al Autorității Națională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE), prezent la lansarea noului Ghid.

”Ne așteptăm la un trend ridicat de depuneri de cereri de prosumatori. Sunt foarte mulți, asta e bine, dar sunt deja nereguli simțite la nivelul sistemului. Îi avem pe colegii de la Transelectrica care sunt puțin bulversați de acest trend și în special, sunt bulversați de reducerea consumului. Pe de-o parte ei înregistrează o reducere a consumului și nu știu exact cum ar trebui să gestioneze capacitățile existente și sunt mari erori în a face prognoza pentru ziua următoare iar asta creează probleme. Distribuitorii ne spun permanent că ajung în situații care, sunt străzi unde există poate 50 de prosumatori, asta nu este în regulă și trebuie făcut ceva, asta ține de investiții în zona de distribuție care nu se fac foarte ușor pentru că din poziția de distribuitor trebuie să alegi între a investi. în a permite mai multe regenerabile, sau a face investiții pentru a asigura alimentarea cu energie electrică la toți consumatorii. Nu este simplu și nici nu este ieftin.”

El a mai specificat că în fiecare zi există 300 de cereri de racordare doar la un singur distribuitor, foarte mulți pentru capacitatea actuală a infrastructurii de distribuție a energiei, a mai afirmat Viorel Alicuși.

Totuși, există alternative pentru această situație. Pe lângă îmbunătățirea infrastructurii de energie în mod favorabil prosumatorilor, exită demersuri pentru subvenționarea bateriilor din bani europeni dar, o altă variantă o reprezintă și formarea așa-numitelor comunități de energie, un concept care presupune distribuire energiei la nivel local, pentru a reduce altfel depedența de rețea și pentru a majora autoconsumul în perioadele de vârf de producție, cum este cazul cu regenerabilele.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

ANAF
Marile studiouri americane cer suspendarea tehnologiei video lansate de proprietarul TikTok - FOTO: Freepik@DC Studio
calatori SUA - FOTO: Freepik@italoparnaiba5

Reguli mai stricte pentru turiștii care călătoresc în SUA

Autoritățile americane anunță că noile reguli mai...

Foto: pexels.com
Euro. Foto: Freepik.com
Nicusor Dan

Nicușor Dan, anunț de ultimă oră

Nicușor Dan, președintele României, face un anunț de ultimă oră legat de...

Piața muncii din București, ușoară scădere lunară - FOTO: Freepik@Drazen Zigic

Piața muncii din București, ușoară scădere lunară

Numărul salariaților din Capitală, ușor mai mic față de...

Diana Buzoianu

Avize de mediu mai rapide și digitalizare totală în 6 luni

Ministerul Mediului anunță o reformă majoră cu impact...

Ferma. Foto: Pexels.com
Bursa de la București /FOTO: Facebook BVB

BVB pierde 7,36 miliarde de lei într-o săptămână

Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a înregistrat săptămâna...

Casa Națională de Pensii, anunț pentru pensionari

Casa Națională de Pensii a publicat cifrele oficiale. Ce...

Pe telefon / FOTO: Freepik
Radu Miruță, ministrul Economiei
Inteligență artificială/ FOTO: Freepik

România, sub media UE la utilizarea AI de către tineri

Aproape două treimi dintre tinerii din UE folosesc...

ANPC continuă controalele / Foto: Arhivă
Sultan Ahmed bin Sulayem
autostrada boita cornetu - FOTO: Captură video@Cristian Pistol
asfaltare. Freepik.com
Șofer de camion / Foto: Freepik
RAdu Miruță - FOTO: Agerpres
Record istoric de turiști români în Bulgaria. Creștere de peste 50% față de perioada prepandemică - FOTO: Arhivă personală
Keir Starmer - FOTO: Agerpres
Lukoil
Portul Constanța
Alexandru Nazare
Este o veste bună pentru cele doua banci
Marco Rubio / FOTO: Wikipedia
Ziua Îndrăgostiților 2026, cea mai scumpă din ultimii 10 ani - FOTO: Freepik@gioiaphoto

Ziua Îndrăgostiților 2026, cea mai scumpă din ultimii 10 ani

Valentine’s Day 2026 marchează cea mai scumpă Zi a...


pixel